Regina Juliana a Olandei, portretul unei femei obișnuite. Scandalurile care i-au însoțit domnia au fost atenuate de faptele bune pe care le-a făcut

Juliana Louise Emma Marie Wilhelmina s-a născut pe 30 aprilie 1909 la Palatul Noordeinde din Haga, fiind singura fiică a reginei Wilhelmina a Olandei și a Ducelui Henric de Mecklenburg-Schwerin. Cea mai apropiată rudă a reginei a fost Prințul Heinrich al XXXII-lea Reuss de Köstritz, ale cărui legături strânse cu Germania l-au făcut nepopular în Țările de Jos.

Juliana și-a petrecut copilăria la Palatul Het Loo din Apeldoorn, la Palatul Noordeinde și la Palatul Huis ten Bosch din Haga. Pentru prințesă s-a format o mică clasă de copii de vârsta sa la Palatul Noordeinde la sfatul educatorului Jan Ligthart, printre ei aflându-se baroneasa Elise Bentinck, baroneasa Elisabeth van Hardenbroek și Jonkvrouwe Miek de Jonge.

Deoarece constituția olandeză specifica faptul că Prințesa Juliana ar trebui să fie pregătită să preia tronul până la vârsta de optsprezece ani, educația ei s-a desfășurat într-un ritm mai rapid decât cel al majorității copiilor. După cinci ani de învățământ primar, Prințesa a început studiile medii la nivel preuniversitar primind instruire de la tutori privați.

Pe 30 aprilie 1927, când Juliana a devenit majoră, mama ei a instalat-o în “Raad van State” (“Consiliul de blankStat”) și în același an prințesa a devenit studentă la Universitatea din Leiden. În primii ani la universitate, a participat la prelegeri de sociologie, jurisprudență, economie, istoria religiei, istorie parlamentară și drept constituțional, afaceri internaționale, drept internațional, istorie și drept european și a absolvit universitatea în 1930 devenind licențiată în drept internațional.

În anii 1930, mama ei, regina Wilhelmina, a început să caute un soț potrivit pentru fiica sa. La acea vreme, Casa de Orange-Nassau era una dintre cele mai religioase familii din lume și era foarte dificil să găsești un prinț protestant potrivit standardelor regale. Prinții din Regatul Unit și Suedia au fost “verificați”, dar fie au refuzat, fie au fost respinși de prințesă.

blank

La Jocurile Olimpice de iarnă din 1936 din Bavaria, ea l-a întâlnit pe Prințul Bernhard de Lippe-Biesterfeld, un tânăr german care avea rangul și religia potrivite, așa că mama ei a aranjat logodna prințesei. Juliana s-a îndrăgostit de logodnic, o dragoste care avea să dureze toată viața și care a rezistat separării din timpul războiului și aventurilor extraconjugale ale lui Bernhard și copiilor nelegitimi ai acestuia. Regină Wilhelmina, care era la acel moment cea mai bogată femeie din lume, nu a lăsat nimic la voia întâmplării și și-a pus avocații să întocmească un acord prenupțial care specifica exact ce putea și ce nu putea face prințul de origine germană. Logodna blankcuplului a fost anunțată pe 8 septembrie 1936. Anunțul nunții nu a fost însă bine primit de olandezi pentru că aceștia nu aveau încredere în Germania condusă de Adolf Hitler. Înainte de nuntă, pe 24 noiembrie 1936, Prințul Bernhard a primit cetățenia olandeză și și-a schimbat ortografia numelui din germană în olandeză. Tinerii s-au căsătorit la Haga pe 7 ianuarie 1937, dată la care bunicii Prințesei Juliana, regele William al III-lea și regina Emma, se căsătoriseră cu cincizeci și opt de ani în urmă. Cununia civilă a avut loc la Primăria din Haga, iar cea religioasă s-a desfășurat în Marea Biserică din oraș. Domnișoarele de onoare alese de Juliana erau fie rude, fie prietene de familie, printre ele numărându-se

blank

Ducesa Woizlawa Feodora de Mecklenburg-Schwerin, Ducesa Thyra de Mecklenburg-Schwerin, Marea Ducesă Kira Kirillovna a Rusiei, Prințesa Sophie de Saxa-Weimar-Eisenach și două verișoarele primare ale lui Bernhard, Prințesa Sieglinde de Lippe și Prințesa Elisabeta de Lippe.

Tânărul cuplu s-a mutat la Palatul Soestdijk din Baarn, iar prima dintre cele patru fiice ale lor, Prințesa Beatrix, s-a născut pe 31 ianuarie 1938, urmată de Prințesa Irene pe 5 august 1939.

blankPe 12 mai 1940, în timpul invaziei Olandei de către Germania în cel de-al Doilea Război Mondial, Prințul Bernhard și Prințesa Juliana au fost evacuați în Regatul Unit fiind urmați a doua zi de regina Wilhelmina și de guvernul olandez, care au înființat un guvern în exil. Prințesa a rămas acolo timp de o lună apoi a plecat cu copiii la Ottawa, capitala Canadei, unde a locuit la Stornoway, iar mama și soțul ei au rămas în Marea Britanie împreună cu guvernul olandez în exil.

Când s-a născut cel de-al treilea copil, Prințesa Margriet, pe 19 ianuarie 1943, guvernatorul general Lord Athlone a emis o lege specială prin care camerele Prințesei Juliana de la Spitalul Ottawa deveneau extrateritoriale pentru ca bebelușul să aibă cetățenie exclusiv olandeză, nu dublă cetățenie.

Dacă aceste aranjamente nu ar fi fost făcute, Prințesa Margriet nu ar fi fost inclusă în linia de succesiune. Guvernul canadian a arborat steagul tricolor olandez pe Turnul Păcii al Parlamentului la vestea nașterii Prințesei Margriet, iar prințul Bernhard, care rămăsese la Londra cu regina Wilhelmina, a reușit să ajungă în Canada la timp pentru nașterea fetiței.blank

Regina Wilhelmina s-a întors cu un avion militar de transport în partea eliberată a Țărilor de Jos pe 2 mai 1945, grăbindu-se spre Breda pentru a înființa un guvern olandez temporar. Odată ajunsă acasă, ea și-a exprimat recunoștința față de Canada trimițând orașului Ottawa 100.000 de bulbi de lalele. În anul următor, Juliana a donat alte 20.500 de lalele, cu rugămintea ca o parte dintre acestea să fie plantate pe terenul Spitalului din Ottawa, unde o născuse pe Margriet.

blankInițial, prințesa, întoarsă și ea acasă, și mama ei au locuit în cartiere temporare la Anneville, la sud de Breda, iar Juliana a luat parte la operațiunea de ajutorare a oamenilor din partea de nord a țării care suferiseră în timpul foametei din 1944-1945 și a fost foarte activă ca președintă a Crucii Roșii Olandeze.

În timpul sarcinii cu ultimul ei copil, Marijke Christina, Prințesa Juliana s-a ămbolnăvit de rubeolă, iar fiica ei născută în 1947 a avut cataractă la ambii ochi, devenind aproape complet oarbă. În ciuda bolii, Christina a fost un copil fericit și talentat, fiind pasionată de limbi străine și muzică. De-a lungul timpului, datorită progreselor în medicină, starea ei s-a îmbunătățit astfel încât, folosind ochelari cu lentile groase, a putut să meargă la școală și chiar să se plimbe cu bicicleta. Cu toate

blank

acestea, mama ei, prințesa, agățându-se de orice speranță, a intrat sub influența puternică a unui anume Greet Hofmans, care i-a promis că o poate vindeca pe fetiță, dar a fost considerat un șarlatan de ceilalți membrii ai familiei regale.

Sănătatea din ce în ce mai precară a reginei Wilhelminei a îngreunat îndeplinirea îndatoririlor publice și Juliana a fost forțată să preia funcția de regentă între 14 octombrie și 1 decembrie 1947. Wilhelmina s-a gândit serios să abdice în favoarea fiicei ei la sfârșitul anului 1947, dar aceasta a îndemnat-o pe mama ei să rămână pe tron pentru a-și putea sărbători jubileul de diamant în 1950. Cu toate acestea, Wilhelmina a fost blankforțată de alte probleme de sănătate să renunțe la îndatoririle sale regale în favoarea Julianei pe 4 mai 1948.

Regina a abdicat oficial pe 4 septembrie 1948, după pierderea Indoneziei, și două zile mai târziu Juliana a depus jurământul și a devenit monarh în timpul unei sesiuni comune a Statelor Generale, devenind al 12-lea membru al Casei de Orania care a condus Țările de Jos.

Boala fiicei sale, Christina, și influența crescândă a lui Hofmans, care s-a mutat în palatul regal, au afectat grav relația conjugală a reginei. În următorii ani, scandalul creat în jurul vindecătorului respectiv, la început ținut departe de presă, a izbucnit într-o dezbatere națională asupra competențelor reginei. Juliana

blank

a făcut eforturi uriașe pentru a calma spiritele, a apărut adesea în public îmbrăcată ca o femeie obișnuită și a cerut ca lumea să i se adreseze “Mevrouw” (doamnă) în loc de “maiestate”. În același timp, regina a început să viziteze fără să anunțe orașele din apropiere, mai ales instituțiile sociale și școlile.

În noaptea de 31 ianuarie 1953, Olanda a fost lovită de cea mai distructivă furtună din ultimii peste cinci sute de ani, multe orașe au fost măturate de valuri de 3 metri, peste 1800 de oameni s-au înecat și zeci de mii au fost afectați de inundațiile devastatoare. Îmbrăcată în cizme și o haină veche, Regina Juliana a mers în zonele calamitate pentru a duce oamenilor disperați mâncare și îmbrăcăminte, arătând compasiune și îngrijorare și liniștind poporul, iar eforturile ei neobosite i-au creat o imagine foarte bună în ochii olandezilor.

blankÎn 1956, influența lui Hofmans asupra opiniilor politice ale Julianei aproape că a băgat monarhia într-o criză constituțională, guvernul fiind aproape să o înlăture pe regina pe care o considera fanatică religioasă și o amenințare la adresa NATO. Premierul Willem Drees a rezolvat criza, dar Juliana a pierdut în fața soțului ei. Hofmans a fost alungat de la curtea regală, iar susținătorii Julianei au fost demiși.

Regina Juliana s-a confruntat cu o nouă criză de imagine în 1963, când cea de-a doua sa fiică, Irene, s-a convertit în secret la romano-catolicism și, fără aprobarea guvernului, s-a căsătorit cu Prințul Carlos Hugo de Bourbon, Duce de Parma, pretendent la tronul Spaniei și lider în partidul carlist spaniol. Din nou abdicarea reginei a devenit o posibilitate reală, dar, cu toate acestea, ea a supraviețuit datorită devotamentului pe care îl câștigase de-a lungul anilor.blank

O altă criză a apărut ca urmare a anunțului din iulie 1965 privind logodna prințesei Beatrix, moștenitoarea tronului, cu diplomatul german Claus von Amsberg. Viitorul soț al viitoarei regine fusese membru al Wehrmacht-ului nazist și al mișcării Tineretului Hitlerist. Mulți cetățeni olandezi furioși au ieșit în stradă și au organizat mitinguri împotriva trădării, dar de data aceasta nu au existat cereri pentru abdicarea reginei pentru că adevăratul obiect al mâniei poporului era Prințesa Beatrix. După ce inițial a încercat să anuleze căsătoria, regina Juliana a acceptat-o în cele din urmă și nunta a avut loc în timp ce oamenii protestau în stradă.

Un eveniment petrecut în aprilie 1967 a adus o revitalizare peste noapte a popularității familiei regale: s-a născut primul moștenitor masculin al tronului olandez din ultimii 116 ani, Willem-Alexander, fiul Prințesei Beatrix, blankiar de data aceasta, demonstrațiile din stradă au fost de dragoste și entuziasm.

Un nou scandal a zguduit familia regală în 1976, când s-a aflat că Prințul Bernhard a acceptat o mită de 1,1 milioane de dolari de la producătorul american de avioane Lockheed Corporation pentru a influența achiziționarea de către guvernul olandez a unor avioane de vânătoare.

Prim-ministrul Joop den Uyl a ordonat o anchetă asupra afacerii numite Scandalul Lockheed, în timp ce prințul Bernhard a refuzat să răspundă întrebărilor reporterilor, declarând: “Sunt mai presus de astfel de lucruri”. În loc să-i ceară reginei să abdice, poporul olandez s-a temut de această dată că Juliana ar putea abdica de rușine.

Pe 26 august 1976, a fost făcut public un raport devastator despre activitățile Prințului Bernhard, iar acesta a demisionat din toate funcțiile sale din armată, din consillile de administrație ale diferitelor instituții și din organizațiile de caritate și a fost nevoit să renunțe la purtarea uniformelor sale militare.blank

Cu ocazia Jubileului de Argint din 1973, Juliana a donat toți banii care fuseseră strânși de Comitetul Național de pregătire a evenimentului organizațiilor pentru copiii nevoiași din întreaga lume. Pe 30 aprilie 1980, când a împlinit 71 de ani, regina a abdicat în favoarea lui Beatrix, fiica ei cea mare, dar a rămas activă în numeroase cauze caritabile.

De la mijlocul anilor 1990, starea sa de sănătate s-a deteriorat și a început să sufere din cauza debutului progresiv al demenței. Juliana nu a mai apărut în public după acest moment și, la ordinul blankmedicilor familiei regale, a fost plasată sub îngrijire 24 de ore din 24. Prințul Bernhard a declarat într-un interviu din 2001 că fosta regină nu mai este capabilă să-și recunoască familia și că suferă de boala Alzheimer de câțiva ani.

Juliana a murit în somn pe 20 martie 2004, la vârsta de 94 de ani, la Palatul Soestdijk din Baarn, din cauza complicațiilor unei pneumonii și a fost înmormântată pe 30 martie 2004 alături de mama ei, regina Wilhelmina, la Nieuwe Kerk în Delft. Soțul ei, Prințul Bernhard, a murit după nouă luni, la vârsta de 93 de ani.

Alte articole

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *