Prințesa Zorka, pe numele ei real Ljubica Petrović-Njegoš, s-a născut pe 23 decembrie 1864 la Cetinje, fiind fiica cea mare a regelui Muntenegrului, Nicolae I, și a reginei Milena Vukotić, cuplul regal având încă 11 copii. Fetița a fost educată în Rusia, iar după finalizarea studiilor s-a întors în Muntenegru pentru a se logodi cu prințul Petru Karageorgevici, care va deveni rege al Serbiei în 1903, mult după decesul ei.
Tatăl Zorkăi a fost cel care a aranjat căsătoria, așa cum a făcut-o și pentru Elena, sora ei, care s-a căsătorit cu viitorul rege Victor Emanuel al III-lea al Italiei, pentru Milica, cea care s-a căsătorit cu Marele Duce Petru Nicolaevici al Rusiei și pentru Anastasia, care s-a căsătorit cu Marele Duce Nicolae Nicolaevici al Rusiei.
Tânăra Zorka s-a căsătorit cu Petru la Cetinje pe 1 august 1883 într-o ceremonie ortodoxă, iar cuplul a avut cinci copii: Elena, Milena, George, Alexandru și Andrei.
Prințesa a murit la vârsta de 25 de ani, pe 16 martie 1890, în timp ce aducea pe lume ultimul său fiu, și a fost înmormântată la biserica Sf. Gheorghe din Topola, Serbia, iar soțul ei nu se va mai recăsători niciodatā.
În anul 1903 Petru devine rege al Serbiei după asasinarea regelui Alexandru I, ultimul din dinastia Obrenovici, iar în 1909 Alexandru, cel de-al patrulea născut al Zorkăi, devine prinț moștenitor în locul fratelui său mai mare, George, care a fost obligat să renunțe la succesiune după ce, în urma unui acces de furie, l-a lovit mortal pe unul dintre servitorii săi.
După moartea tatălui său în 1921, Alexandru va fi încoronat rege al Regatului sârbo-croato-sloven, iar după un an se va căsători cu Principesa Mărioara a României, fiica Regelui Ferdinand și a Reginei Maria. Cuplul a avut trei băieți, Petru, Tomislav și Andrei. În 1934, regele Alexandru a fost asasinat la Marsilia, iar Maria a devenit regina mamă a Iugoslaviei.
În 1926, la 36 de ani de la moartea prințesei Zorka, a fost ridicat în memoria ei un monument, primul pentru o femeie în Serbia, lucrare a sculptorului Stamenko Đurđević, construcția fiind finanțată de Societatea Ducesa Zorka. Statuia a fost probabil distrusă după cel de-al doilea război Mondial, dar modelul de ghips se păstrează la Muzeul de Istorie al Serbiei.
