23 august 1944. Ce s-a întâmplat pe străzile Capitalei

“Evenimentele capitale pentru ţara noastră întâmplate în seara de 23 August m-au surprins în oraş. Proclamaţia Regelui, difuzată la radio, are darul să electrizeze. Oamenii se scoală în picioare şi se grămădesc în jurul aparatului, voind parcă să audă şi mai bine, şi mai tare, cuvântul regal, care schimbă cursul istoriei unui popor. Mă îndrept în grabă spre ziar. Pe străzi s-au şi format grupuri de manifestanţi.

În faţa Palatului Regal, mulţimea manifestează. Suveranul apare pentru câteva minute în balcon. Mulţimea ovaţionează delirant. Intru în clădirea “Universului”, unde animaţia e tot atât de mare ca şi în stradă. La un moment dat, pe la miezul nopţii, se aud împuşcături O grupă de soldaţi germani, cantonată la hotelul Princiar din str. Brezoianu colţ cu b-dul Elisabeta, a fost somată să predea armele şi se opune. Doi civili au fost ucişi de gloanţele trase pe ferestre şi cadavrele lor se văd din când în când la lumina câte unei lanterne care îndrăzneşte să se aprindă în apropierea lor.

Schimbul de focuri durează aproape două ore, apoi se face linişte. Rar de tot liniştea nopţii e tulburată de zgomotul unor împuşcături a căror direcţie nu poţi s-o bănuieşti.

Se face ziuă. La 6 dimineaţa plec spre casă. Tramvaiele circulă normal. Pe străzi sunt numeroase patrule de soldaţi români. La răspântiile principale s-au instalat posturi de mitraliere şi tunuri de calibru mic. Nici o agitaţie. Oamenii, lucrători sau funcţionari, au plecat liniştiţi spre slujbe. Străbat astfel bulevardele Take Ionescu, Lascar Catargiu, Piaţa Victoriei şi Filantropiei. Peste tot acelaşi început de activitate.

Acest început de muncă nouă a fost însă tulburat pe la ora 8, când, în direcţia aeroportului de la Băneasa, au început să se ducă rafale de mitralieră, focuri de armă şi focuri de tun antiaerian. Pe sus evoluază câteva avioane care, de asemenea, mitraliază. Lumea de pe străzi nu ştie ce să creadă, dar, după puţine minute, sosesc dinspre locul de unde se auzeau împuşcăturile primii locuitori care aleargă îngroziţi. Ei ne spun că soldaţii germani din Băneasa au deschis focul asupra trupelor româneşti aflate acolo şi că s-a încins o adevărată bătălie.

Plec din nou la ziar şi abia ajung că se şi sună alarma. E ora 10 jumătate. După zece minute auzim pentru prima dată şuieratul avioanelor Stuka, care îşi încep bombardamentul asupra Capitalei. Bombele cad în apropiere, lovind Palatul Regal, Ateneul, Fundaţia Carol I, o cantină muncitorească din faţa Ministerului de Război şi Hotelul Liric tot de acolo. Clădirea se clatină la fiecare explozie, dar oamenii îşi păstrează calmul. După o oră se sună încetarea alarmei şi ieşim din adăpost.

Curiozitatea profesională mă împinge să plec cu încă un confrate să vedem ce s-a întâmplat la Ministerul de Război. Călcăm pe geamurile sparte care acoperă strada ca nişte mari cristale de gheaţă. Paşii scârţâie ca pe zăpadă. Abia am ajuns în faţa ministerului că se aude în aer, coborând din văzduh, ca o sirenă a morţii, zgomotul înfiorător al unor aparate Stuka. Ne asvârlim îngroziţi în curtea Bisericii Brezoianu. O bombă fluieră apropindu-se de pământ. Ne trântim pe jos, lipiţi de zidul sfântului locaş.

Şase sau șapte bombe cad în apropierea noastră, îmi îngrop faţa în caldarâm. O bombă cade cam la 30 de metri de noi. Suflul extraordinar desprinde o bucată dintr-un zid mare cât un trunchi de om şi o trece peste noi. Clipele sunt groaznice şi trec teribil de încet. Pare că nu se mai termină. În sfârşit, nu se mai aude zgomotul avioanelor. Ne ridicăm şi fugim înapoi spre adăpostul “Universului”. Au căzut din nou bombe pe Palatul Regal, care arde, la librăria Buchholzerde, lângă Biserica Kretzulescu şi la capătul Pasajului Român din Str. Câmpineanu.

De data aceasta, noua alarmă care s-a dat în timpul bombardamentului nu mai are sfârşit… Stăm în adăpost ceasuri întregi, în atmosfera devenită înăbuşitoare, cu feţele răvășite de emoţie. Din jumătate în jumătate de oră simţim zguduiturile produse de noile atacuri. Şase lovituri, din care una formidabilă, o bombă a căzut chiar pe clădirea ,Universului”. Momentul de panică e repede potolit de câţiva care îşi păstrează calmul, apoi aşteptarea, înnebunitoarea aşteptare reîncepe.

La 6 plecăm cu o maşină afară din oraş, spre linişte. Suntem îngrămădiţi într-un autocamion. Hotelul Stănescu arde. Colţul din Str. Academiei cu b-dul Elisabeta, unde era restaurantul “Trocadero”, de asemenea. De pe Strada Matei Millo se ridică valuri uriaşe de fum. Au mai căzut bombe la magazinul Bunger din str. Brezoianu, pe Strada Regală, care în curând va fi o mare de flăcări, la Monitorul Oficial şi la Ministerul de Justiţie. Cişmigiul a fost răscolit. Spitalul Filantropia, de asemenea, a fost lovit.

Ne îndreptăm cu iuțeală spre periferie. Pe unde trecem nu a fost bombardat nimic, căci furia atacatorilor nu s-a îndreptat decât asupra centrului. Oamenii circulă pe străzi, îndreptându-se spre marginile orașului. Dincolo de barieră sunt grupuri întregi de oameni care se îndreaptă spre siguranţa şi spre liniştea câmpurilor. Îi depăşim şi mergem şi noi spre locul unde găsim puţină linişte după atâtea ceasuri groaznice. Înserarea se lasă peste lanuri. Vâlvătăile incendiilor se văd de la mari depărtări. În aer se aud încă motoarele avioanelor care se îndreaptă spre Capitala noastră atât de greu încercată.

Teroarea a continuat toată ziua de vineri.

Pe Bulevardul Elisabeta, până aproape de statuia Brătianu, bombele au lovit numeroase clădiri și de la Facultatea de Drept până la statuia lui Mihai Viteazul circulaţia se face cu greutăţi imense din cauza mormanelor de ruine. Clădirea Monitorului oficial, Ministerului Comunicaţiilor, Hotelul Princiar, Ministerul Justiţiei, parte din cinematografele situate între strada Brezoianu şi Calea Victoriei au avut foarte mult de suferit pe urma bombelor explozive şi incendiare germane. Nici Cişmigiul, loc de refugiu pentru atâţia nevinovaţi, nu a fost cruţat.

*** Universul – Capitala, august 1944