Sabina Cantacuzino, fiica cea mare a politicianului Ion C. Brătianu și a Piei Brătianu, a încetat din viață pe 23 august 1944, la vârsta de 81 de ani, și a fost înmormântată a doua zi, la Cimitirul Bellu.
În vâltoarea evenimentelor de la București, dispariția venerabilei doamne care sprijinise înființarea Muzeului de artă „Toma Stelian” și a Universității Libere, lucrase la Așezământul Regina Maria pentru bătrâni și săraci și condusese Asociația pentru Profilaxia Tuberculozei a trecut aproape neobservată. Doar câteva notițe omagiale au fost publicate în presa vremii:
“A dispărut una din marile figuri ale vieţii româneşti, o personalitate de seamă a culturii şi carităţii; a murit Sabina Cantacuzino, fiica marelui Ion C. Brătianu, ctitorul României moderne. Crescută în atmosfera marelui său părinte şi a fraţilor ei, unul creator al României întregite, iar altul un adevărat apostol al credinţelor democratice şi naţionale, ea a ştiut să dea numelui acestei familii româneştii o nouă aureolă în domeniul culturii şi asistenţii publice, căci şi-a dăruit acestor mari opere întreaga sa fiinţă.
Viaţa ei a fost împletită cu ridicarea continuă a ţării sale. La 1877, îndeplinea rolul de secretară a tatălui său în chestiunile care au pus bazele României libere. Asistă cu entuziasm la împlântarea dinastiei în pământul românesc, lucrând cu multă râvnă la întărirea legăturilor sufleteşti ale acesteia cu noua sa patrie. Arzătoare partizană a fratelui său mai mare în acţiunea lui politică, prin suferinţe personale, ea a văzut cu adâncă fericire România întregită şi duce cu sine, în mormânt, nemărginita durere de a fi văzut evenimentele care au distrus în parte marea operă a fratelui său.
Din citirea memoriilor sale, se degajează, pe lângă viul respect al tradiţiei familiei, o atmosferă de puternică încredere în forţele neamului, însuşiri şi sentimente cu care Brătienii au condus destinele ţării. Aceste memorii dovedesc că magia înfăptuirilor acestor oameni, se ridică din rădăcinile indestructibile de unde pulsează adevărata vigoare românească. Memoriile sale sunt un monument al acestui gen literar în româneşte, păstrând în concepţia generală culoarea sobră, tăiată în granit, câteodată crudă în adevărul enunţat, dar în care vibrează cea mai deplină încredere în viitorul neamului nostru și în energiile care îl conduc.
Iată un aspect al celor ce lasă Sabina Cantacuzino posterităţii. La el se adaugă necurmata și neobosita muncă pentru draga ei Universitate liberă, o instituţie culturală care înseamnă o epocă în manifestările sufletului românesc, după întregirea din 1918.
A ştiut să adune în jurul catedrelor acesteia, care mergea paralel cu alte instituţii similare, unele din cele mai alese personalităţi ale ştiinţelor, literelor şi artei româneşti şi străine. Conferinţele făcute aci vor rămâne ca un semn neîndoios de ridicare a nivelului culturii naţionale. Aci se frământau ideile, simţirile, convingerile unui alt orizont al românismului, care se altoia organic pe tradiţiile oficiale.
Sabina Cantacuzino era sufletul acestei creaţiuni culturale, împăcând extremele, îmboldind timidităţile, reţinând avânturile prea largi, ca să menţină o linie clasică pentru marele public din afara sălilor de cursuri universitare.
O imensă milă pentru suferinţele omeneşti îi izvora din suflet. Cea mai bună parte din energia sa şi-a consacrat-o pentru nenorociţii tuberculoşi, creându-le un mediu de izolare igienic, spre a-i putea salva.
Asociaţia pentru izolarea tuberculozei îi rămâne veşnic recunoscătoare prezidentei sale, care n-a cruţat nimic ca această operă socială să se dezvolte în mod solid şi modern. Şi nu s-a oprit numai aci. A voit ca bunătatea ei să se întindă şi dincolo de hotarele vieţii sale. A dăruit Aşezământului I. C. Brătianu casele în care locuia, pentru înfiinţarea unui cămin care să poarte numele său şi al soţului, doctorul C. Cantacuzino. A decis din timpul vieţii ca aci să-şi găsească un mediu propice doctoranzii facultăţilor noastre, recomandaţi de consiliile respective.
A simţit că tinerii studioşi sunt lipsţi în Capitală de un asemenea mediu şi atunci gândul i s-a îndreptat către ei, a fixat bazele de conducere şi organizare ale căminului, înzestrându-l cu tot ce avea în casă, ca să poată funcţiona în bune condiţiuni, după moartea sa, dacă împrejurările vor permite să se deschidă cât mai curând.
Se poate o viaţă mai chibzuită, cu orizonturi sociale mai largi decât acelea ale Sabinei Cantacuzino? Ea a aplicat într-o nouă întrupare marele principiu al tatălui său: “Prin mintea, prin inima, prin braţele noastre”.
În pragul evenimentelor grele care ne înconjoară, asemenea scânteieri de suflet românesc ne ridică inimile, ne dau curaj să înfruntăm viitorul, ne dau încredere în noi. Să-i fie ţărâna uşoară şi fapta ei să fie veşnic pilduitoare!”
*** Universul, 25 august 1944, dr. C. Angelescu
Memoriile Sabine Cantacuzino, “Din viața familiei Ion C. Brătianu” (două volume) au fost publicate în 1933 și au fost reeditate de Editura Humanitas.
Notă: Fotografia de profil îi înfățișează (de la stânga la dreapta) pe primarul general Al. G. Donescu, pe Regina Maria, pe dr. Costinescu și pe Sabina Cantacuzino la o întrunire a Asociației pentru Profilaxia Tuberculozei.
