56 de ani de la moartea lui Arghezi. Cum s-au desfășurat funeraliile

Pe 12 iulie 1967, Tudor Arghezi scria ultimele sale versuri, care se află și acum înrămate în biroul casei sale din strada Mărțișor:

“Mă chemi din depărtare și te ascult

N-am să te fac, pierduto, să mă aștepti prea mult.”

Pe 14 iulie 1967, la ora 22.30, poetul a încetat din viață în urma unui stop cardio-respirator, după cum arată Buletinul medical semnat de prof. dr. C.C. Iliescu, prof. dr. Th. Burghele și prof. dr. I. Bruckner:

“Academicianul Tudor Arghezi, în vîrstă de 87 de ani, s-a îmbolnăvit de pneumonie în ziua de 4 iulie 1967. În ziua de 13 iulie au apărut tulburări importante cardio-vasculare, renale și hepatice. Cu toate îngrijirile ce i-au fost date, starea generală s-a agravat, și, în seara zilei de 14 iulie, orele 22,30, a încetat din viață prin stop cardiac și respirator.

Prima pagină a ziarului “Scânteia tineretului” anunța după două zile:

“Consiliul de Stat și Consiliul de Miniștri exprimă adânca lor durere cu prilejul încetării din viață a strălucitului reprezentant al culturii românești, Tudor Arghezi”, iar Comisia pentru organizarea funeraliilor a comunicat: “Sicriul cu corpul defunctului se află depus la Ateneul Român. Pentru a-și putea lua rămas bun de Ia academicianul Tudor Arghezi, publicul va avea acces duminică, 18 iulie, între orele 10—14 și 16,30—20; luni, 17 iulie, începind de la ora 9. Adunarea de doliu va avea loc luni, 17 iulie, ora 10, la Ateneul Român. Cortegiul funerar va porni in jurul orei 11, îndreptîndu-se spre Mărțișor (Șoseaua Olteniței), unde va avea loc înhumarea”.

Toate personalitățile culturii, dar și reprezentanții de frunte ai Partidului Comunist au trecut pe la catafalcul poetului, apoi, printr-o excepție, cu aprobări speciale, autoritățile au încuviințat ca locul de odihnă al lui Tudor Arghezi să fie grădina casei sale. Pentru o perioadă de o săptămână, în România a fost decretat doliul național, iar la sediul celor mai importante instituții din țară a fost arborat drapelul negru în onoarea marelui dispărut.

Tudor Arghezi, pe numele său real Ion Nae Teodorescu, s-a născut la București pe 21 mai 1880, a urmat Liceul Sfântul Sava și a debutat în 1896 în ziarul „Liga Ortodoxă”, condus de Alexandru Macedonski, al cărui protejat a devenit.

La vârsta de 19 ani a intrat pentru o perioadă de patru ani la mănăstirea Cernica, în 1900 a devenit diacon, apoi secretar al mitropoliei din București.

Începând cu anul 1905 a călătorit în străinătate, mai întâi la Paris, apoi la Fribourg, în Elveția și în Italia. Revenit în țară în 1910, Arghezi a devenit colaborator al revistelor Viața Românească, Teatru și Rampa, iar în perioada Primului Război Mondial, poetul s-a poziționat împotriva Antantei, ceea ce i-a dus, după 1918, acuzația de colaborționism cu ocupantul german și o perioadă de un an de arest.

În 1927 a debutat în volum cu cartea de poezii “Cuvinte potrivite”, un an mai târziu a editat ziarul “Bilete de papagal” și în 1929 a publicat prima sa carte de proză, “Icoane de lemn”. Adversar al fascismului în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Arghezi a scris o serie de pamflete  în care îl ataca inclusiv pe ambasadorul german la București, Manfred von Killinger, ceea ce a dus la suspendarea apariției ziarului Informația zilei, care îi găzduia articolele, și la o a doua arestare. Scriitorul a fost închis mai întâi la București, apoi în lagărul de la Târgu Jiu. Eliberat din penitenciar în 1944, a publicat mai multe pamflete la adresa colaboratorilor regimului fascist și un volum de tablete numit Manual de morală practică.

Marginalizat în primii ani ai regimului comunist și interzis de la publicare, poetul a fost reabilitat de Gheorghe Gheorghiu Dej în 1954 și, din acel moment, volumele sale au început din nou să fie tipărite. Versurile lui Arghezi au reapărut în manualele școlare, a fost ales membru al Academiei Române în 1955 și s-a bucurat, spre finalul vieții, de privilegiile pe care i le ofereau statutul său de scriitor în regimul comunist.

Ziarul “Scânteia tineretului” a publicat, la o zi după funeraliile sale, un reportaj generos de la ceremoniile organizare de Partidul Comunist

“Luni, 17 iulie

În dimineața acestei zile, populația Bucureștiului a însoțit pe ultimul său drum pe scriitorul Tudor Arghezi, drum care încheie o strălucită existență, închinată cu generoasă dăruire literaturii și propășirii culturii românești. În fața catafalcului, așezat în holul Ateneului, numeroși cetățeni ai Capitalei s-au oprit o clipă, pentru a aduce piosul lor omagiu marelui artist a cărui operă închinată omului va dăinui veșnic. (…) Aducând un ultim omagiu, o înaltă prețuire memoriei marelui dispărut, la catafalcul aceluia care a fost scriitorul patriot Tudor Arghezi fac de gardă tovarășii Nicolae Ceaușescu, Chivu Stoica, Alexandru Bârlădeanu, Emil Bodnaraș, Paul Niculescu-Mizil, Ilie Verdeț, Iosif Banc, Manea Mănescu. Conducătorii de partid și de stat prezintă apoi condoleanțe familiei defunctului.

Ora 10.

Începe adunarea de doliu. Luând cuvîntul, Pompiliu Macovei, președintele Comitetului de Stat pentru Cultură și Artă, a spus: „În trecerea timpului ne obișnuisem cu prezența continuă și mereu nouă a numelui scriitorului, cu ecouri profunde și multiple în întreaga cultură a poporului român. Arghezi a vorbit tuturor vârstelor, tuturor categoriilor de cititori, a fost așteptat, căutat, înțeles, admirat și iubit. Astăzi, după ultima sa carte, numită cu atât de tragic sens, „Noaptea”, cuvântul său maestru s-a curmat, cultura română primindu-și în veșniciile ei, poetul.

Ultimul care a luat cuvântul la ceremonia de la Ateneu a fost tânărul poet Marin Sorescu: „Am avut fericirea — a spus el — să fiu de câteva ori în preajma maestrului. Privind mâna care a ținut condeiul, neîntrerupt, timp de peste șapte decenii, m-am gîndit la pasărea măiastră a celuilalt gorjan, pasăre și ea capabilă să zboare în admirația întregii lumi, făcând ritmic aceleași gesturi de aripă, la infinit. Expresie vibrantă a virtuților de totdeauna ale poporului nostru, care a răzbit prin furtuna veacurilor, împlinindu-și setea lui de libertate și de frumos, Arghezi le încarcă de semnificațiile unui anume timp (…)”.

Adunarea de doliu ia sfirșit. Sicriul cu corpul neînsuflețit al lui Tudor Arghezi, purtat pe umeri de personalități de frunte ale vieții culturale și științifice, este scos din holul îndoliat al Ateneului și așezat pe carul mortuar. În fața Ateneului, o mare mulțime de oameni, cu capetele plecate, aduce un ultim salut marelui poet român. O companie militară, cu drapel îndoliat, prezintă onorul. Fanfara militară intonează marșul funebru. Carul mortuar pornește, îndreptându-se spre Mărțișor. În fruntea cortegiului este purtat portretul îndoliat al maestrului. Pe perne purpurii strălucesc ordinele și medaliile cu care a fost distins.

Alături de familia defunctului, în urma carului mortuar se află tovarășii Manea Mănescu, membru supleant al Comitetului Executiv, secretar al C.C. al P.C.R., Roman Moldovan, vicepreședinte al Consiliului de Miniștri, Grigore Geamănu, secretarul Consiliului de Stat, Pompiliu Macovei, Miron Nicolescu, Zaharia Stancu, membri ai C.C. al P.C.R., ai Consiliului de Stat și ai guvernului, conducători ai unor instituții centrale și organizații obștești, fruntași ai vieții culturale și științifice, numeroși cetățeni. De-a lungul străzilor orașului, în drum spre Mărțișor, mii de bucureșteni, vârstnici și tineri, iau parte cu durere la clipa despărțirii de marele poet și fiu al poporului român — Tudor Arghezi.

Cortegiul a ajuns la Mărțișor. Aici, un ultim cuvînt de adio este rostit de poetul Eugen Jebeleanu, care a spus: „Nimic din ceea ce spiritul său a lăsat în tiparele unei limbi, de el reînnoită și înnobilată, nu dispare. Nimic din lupta lui Arghezi pentru ridicarea graiului și gândirii poporului nostru în stima universală nu poate deveni numai amintire. Căci, mare artist, Tudor Arghezi a demonstrat că arta înseamnă forță; o permanență fără de care viata ar fi nespus de tristă (…)

Episcopul Visarion, vicar al Patriarhiei Biserica Ortodoxe Române, împreună cu un sobor de preoți, a oficiat slujba religioasă în acordurile marșului funebru, apoi sicriul cu corpul neînsuflețit a fost coborât în mormântul din grădina casei sale de la Mărțișor”.