Regina mamă Elena, destinul unei prințese nefericite

Pe 29 ianuarie 1922 prințesa Elena a plecat cu Carol și cu principele Mihai, care avea doar trei luni, în Grecia, pentru a-l prezenta pe micuț familiei sale. După câteva săptămâni, Carol a revenit în țară, dar Elena și copilul au rămas pentru următoarele patru luni la Atena.

Întoarsă la București, Sitta, cum i se spunea prințesei, a observat că soțul se întrăinase de familie, iar după abdicarea tatălui ei, regele Constantin al Greciei, a plecat la Palermo, unde familia sa se afla în exil, și a rămas aici până la decesul fostului suveran al Greciei, în ianuarie 1923.

Următorii doi ani ai căsniciei au fost marcați de infidelitățile lui Carol care deveniseră cunoscute nu doar la casa regală, ci în tot Bucureștiul, dar principesa le-a tratat inițial cu indiferență, s-a apropiat de soacra ei, Regina Maria a României, și a trăit cu speranța că aventurile soțului nestatornic se vor încheia la un moment dat. În noiembrie 1925 principele a plecat la Londra pentru a reprezenta familia regală la funeraliile reginei Alexandra a Marii Britanii, dar de acolo a ajuns în Franța, unde s-a reîntâlnit cu vechea sa amantă, Elena Lupescu.

Cei doi s-au mutat apoi în Italia, de unde Carol a trimis o scrisoare prin care anunța că renunță la succesiune în favoarea fiului minor.

După puțin timp Elena, a primit titlul de „principesă mamă” și s-a ocupat cu mult devotament de creșterea moștenitorului tronului României. După moartea regelui Ferdinand, pe 20 iulie 1927, Mihai a fost proclamat rege și a fost instituită o regență

din care făceau parte Principele Nicolae, patriarhul Miron Cristea și Gheorghe Buzdugan, președintele Curții de Casație și Justiție. Elena a divorțat de Carol pe 21 iunie 1928, dar doi ani mai târziu, la scurt timp după revenirea lui la tron, viața ei s-a transformat într-un coșmar.

Regele Carol nu i-a mai permis să participe la evenimentele publice, a fost pusă sub supraveghere și aproape izolată, iar în februarie 1932 a fost convinsă să încheie un acord care prevedea că trebuie să se stabilească în străinătate, având dreptul de a veni în țară timp de patru luni pe an.

Principesa a ajuns în Italia și și-a cumpărat o casă la Fiesole, lângă Florența, unde a locuit un timp cu surorile ei, principesele Irene și Ecaterina, și cu fratele mai mic.

În ciuda distanței impuse de acord, conflictele dintre principesă și Carol al II-lea au continuat. În septembrie 1932, Elena a plecat cu Mihai la Londra, dar a fost acuzată că nu respectă ordinele fostului soț, care nu era de acord ca în presă să apară fotografii cu micuțul în compania mamei, astfel încât a cerut ca moștenitorului tronului să se întoarcă de urgență la București. Exasperată de această atitudine, Elena a decis să acorde un interviu ziarului Daily Mail, „în speranța că opinia publică o va ajuta să-și păstreze drepturile de mamă”. În ciuda relațiilor tensionate cu regele Carol, principesa-mamă a decis să se întoarcă în România și a amenințat că va merge la Curtea Internațională de Justiție dacă suveranul nu îi va permite să-și vadă fiul, după cum consemnează Ivor Porter în cartea sa, “Mihai I al Romaniei, Regele și țara”.

Implicațiile conflictului au fost deosebit de puternice și se pare că, indignată de interviul pe care principesa îl acordase publicației britanice, sora regelui, regina Elisabeta a Greciei, a pălmuit-o pe Elena.

După doar o lună petrecută în România, Carol al II-lea i-a impus un nou acord de separare, iar Elena a fost nevoită să îl semneze pe 1 noiembrie 1932. Principesa a primit interdicția de a intra pe teritoriul României, a doua zi fiind forțată să plece din nou în exil. În anii următori nu a avut niciun contact cu regele, cu excepția momentului morții reginei Maria, în 1938, când a primit un telefon de la acesta. În ciuda tensiunilor, principele Mihai și-a putut vedea mama în fiecare vară la Florența, unde petrecea două luni pe an. În următoarea perioadă, viața Elenei și a surorilor ei, Irene și Ecaterina, alături de care locuia la Vila Sparta, a fost relativ retrasă, deși cele trei mergeau frecvent în vizite la familia regală de Savoia.

Când regele Carol al II-lea a abdicat de la tronul României, pe 6 septembrie 1940, Mihai, în vârstă de 18 ani, a devenit regele țării, Elena a primit titlul de „Regină-mamă”, iar pe 8 septembrie 1940 diplomatul Raoul Bossy a fost trimis la reședința ei de la Fiesole pentru a o convinge să se întoarcă la București.

Ajunsă în România pe 14 septembrie 1940, în primul rând pentru a-i fi aproape fiului ei, regina-mamă a trăit anii celui de-al Doilea Război Mondial aproape izolată, toate deciziile politice fiind luate de generalul Ion Antonescu. La un moment dat, alertată de rabinul Alexandru Șafran cu privire la persecuțiile antievreiești, Elena i s-a adresat personal ambasadorului german la București, Manfred von Killinger, și apoi mareșalului Antonescu pentru a-i convinge să oprească deportările, fiind sprijinită în eforturile sale de Patriarhul Nicodim. În toamna anului 1942, regina mamă a jucat un rol major în decizia lui Antonescu de a opri deportarea evreilor din Regat în lagărul de exterminare de la Bełżec, Polonia.

Ofițerul Gustav Richter, consilierul pentru afaceri evreiești al legației germane de la București, a consemnat într-un raport trimis la Berlin pe 30 octombrie 1942: “Regina mamă i-a spus fiului ei că ceea ce se întâmplă este o rușine și că nu mai poate suporta, cu atât mai mult cu cât numele lui va fi asociat permanent cu crimele comise împotriva evreilor, în timp ce ea va fi cunoscută drept mama lui „Mihai cel Rău”. Se spune că l-ar fi avertizat pe rege că, dacă deportările nu sunt oprite imediat, va părăsi țara. Drept urmare, Mihai l-a sunat pe Ion Antonescu și a convocat o ședință a Consiliului de Miniștri, iar decizia a fost ca deportările să fie oprite”.

La câteva zile după actul de la 23 august 1944, după ce tancurile sovietice au intrat în țară, regina-mamă Elena și regele Mihai s-au mutat la palatul principesei Elisabeta, ale cărei relații cu Elena rămăseseră tensionate, în ciuda reconcilierii lor din 1940.

Odată cu creșterea instabilității în România, devenise extrem de îngrijorată cu privire la siguranța fiului ei, temându-se că acesta ar putea fi ucis, la fel cum se întâmplase cu prințul-regent Kiril al Bulgariei, împușcat de comuniști pe 1 februarie 1945. Totuși, și-a continuat activitățile caritabile, oferind sprijin spitalelor și reușind să salveze o parte din echipamentele rechiziționate de Armata Roșie, iar la începutul anului 1947 a obținut permisiunea de a călători în străinătate.

S-a reîntâlnit cu sora ei, Irene, a participat la înmormântarea fratelui mai mare, regele George al II-lea, și la nunta surorii mai mici, Prințesa Ecaterina, cu maiorul britanic Richard Brandram.

Din ce în ce mai izolați la București, Elena și Mihai au fost invitați la nunta prințesei Elisabeta a Regatului Unit cu prințul Philip al Greciei și Danemarcei, pe 20 noiembrie 1947. În timpul acestei călătorii, regele Mihai s-a îndrăgostit de prințesa Ana de Bourbon-Parma. În ciuda sfaturilor rudelor, care îi îndemnau să nu se mai întoarcă în România, regele și mama sa au revenit la București pe 21 decembrie 1947, dar cei doi au fost întâmpinați cu multă răceală de reprezentanții guvernului comunist, care speraseră că vor rămâne în străinătate.

În acest context, premierul Petru Groza și secretarul general al Partidului Comunist Român, Gheorghe Gheorghiu-Dej, au decis să-l oblige pe suveran să abdice. Pe 30 decembrie 1947 au cerut o audiență la rege, care i-a primit împreună cu regina mamă. Cei doi i-au cerut tânărului să semneze o declarație de abdicare, acesta a refuzat, dar a fost amenințat că, dacă nu va face acest gest, 1.000 de studenți care erau în acel moment arestați vor fi executați.

Din cauza șantajului, Mihai I a renunțat la coroană și după câteva ore a fost proclamată Republica Populară Română. Mihai I și Elena, împreună cu câțiva apropiați, au părăsit România pe 3 ianuarie 1948.

Ajunși în exil, mama și fiul au locuit pentru puțin timp în Elveția, încercând să obțină susținerea cancelariilor europene, dar s-au confruntat cu indiferența Occidentului pentru țara intrată sub sfera de influență sovietică. Cauza monarhiei părea definitiv pierdută. O altă sursă de îngrijorare în primele luni ale exilului a fost căsătoria lui Mihai cu Prințesa Ana de Bourbon-Parma, pentru că mireasa, fiind romano-catolică, trebuia să obțină o dispensă papală pentru a se căsători cu un fostul suveran ortodox. Vaticanul a fost extrem de reticent în a acorda consimțământul, deoarece, din motive dinastice, copiii celor doi tineri urmau să fie crescuți în religia ortodoxă. După ce Prințul René de Bourbon-Parma, tatăl miresei, a eșuat în negocierile sale cu Vaticanul, regina mamă a decis să plece la Roma împreună cu mama Annei, principesa Margareta a Danemarcei, pentru a-l convinge pe Papa Pius al XII-lea.

Suveranul pontif a refuzat însă să să-și dea acordul pentru mariaj și, în aceste circumstanțe, prințesa Ana a hotărât să treacă peste decizia Vaticanului. Făcând acest lucru, tânăra a atras furia unchiului ei, prințul Xavier, care le-a interzis membrilor familiei sale să participe la nunta regală, amenințându-i că îi va exclude din Casa de Bourbon-Parma. Încă o dată, regina mamă Elena a încercat să medieze conflicul cu familia Anei, dar fără succes.

Fratele Elenei, regele Paul I al Greciei, s-a oferit să organizeze nunta lui Mihai la Atena, în ciuda protestelor oficiale din partea guvernului român, iar ceremonia a avut loc pe 10 iunie 1948.

După căsătoria fiului său, Elena s-a întors la Vila Sparta din Fiesole unde, din 1949 până în 1950, i-a găzduit pe sora ei, Irene, și pe fiul acesteia, Amedeo, care s-au stabilit ulterior într-o casă alăturată.

În următorii ani regina mamă a făcut multe călătorii în străinătate pentru a-și vizita rudele, a mers regulat în Anglia pentru a-și vedea nepoatele care făceau școală acolo, a petrecut perioade lungi de timp în Grecia natală, a participat la căsătoria Prințesei Sofia cu viitorul rege Juan Carlos I al Spaniei și la evenimentele care au marcat, în 1963, centenarul dinastiei grecești.

Pasionată de arhitectură și pictură renascentistă, Elena și-a petrecut mare parte din timp vizitând monumentele istorice și muzeele Florenței și și-a dedicat mult timp îngrijirii florilor și arbuștilor din grădina sa. În acea perioadă era o invitată obișnuită a consulatului britanic și a frecventat cercurile intelectualilor care se stabiliseră în regiunea Florenței. Din 1968 până în 1973, regina mamă Elena a avut o relație apropiată cu regele văduv Gustaf VI Adolf al Suediei, cu care împărtășea dragostea pentru artă și flori. La un moment dat, suveranul scandinav a rugat-o să se căsătorească cu el, însă ea a refuzat, scrie Ivor Porter, fostul ofițer al Serviciilor Secrete britanice, în volumul său “Mihai I. Regele și țara”.

Ultima parte a vieții Elenei a fost marcată de dificultăți financiare care au continuat să se agraveze în timp, dar regina-mamă și-a sprijinit fiul și a finanțat studiile celei mai mari nepoate, Margareta. Prea bătrână pentru a trăi singură, a părăsit Florența în 1979 și s-a mutat într-un mic apartament din Lausanne, la 45 de minute de reședința lui Mihail și a Anei, înainte de a se stabili cu ei la Versoix, în 1981. Elena, regina mamă a României, a murit un an mai târziu, pe 28 noiembrie 1982, la vârsta de 86 de ani, și a fost înmormântată în cimitirul Bois-de-Vaux, ceremonia fiind oficiată de Damaskinos Papandreou, primul mitropolit ortodox grec al Elveției.

Cel mai delicat portret i l-a făcut Majestatea Sa Margareta, Custode al Coroanei României: “Amama a fost frumoasă, iar frumusețea ei fizică era oglinda frumuseții sale interioare, a frumuseții spirituale și a profundei ei demnități. Ochii ei aveau o culoare dificil de descifrat, poate albastru deschis, poate mai degrabă aquamarine sau verde pal. Oamenii frumoși pot fi intimidanți sau dificil de apropiat, dar nu și ea. Unul dintre multele lucruri pe care Amama mi le-a spus a fost să nu îmi fie frică să-mi arăt afecțiunea sau să-mi pese de anumite lucruri. Ea știa cum să-și apropie oamenii și să le arate căldură sufletească într-un mod grațios și sincer, indiferent de cine erau acei oameni și din ce colț de lume veneau. A fost cu adevărat frumoasă, în trăsături și în fire”.

Trupul reginei-mamă Elena a României a fost repatriat și reînhumat la Noua Catedrală Arhiepiscopală și Regală de la Curtea de Argeș pe 19 octombrie 2019.