Adèle Foucher s-a născut pe 27 septembrie 1803 la Paris și a fost fiica lui Pierre Foucher, un prieten al părinților lui Victor Hugo. Fratele ei, Paul Foucher, a fost, la rândul lui, un cunoscut dramaturg și critic de teatru.
În perioada în care Hugo era îndrăgostit de Adèle, i-a trimis aproximativ 200 de scrisori de dragoste, majoritatea fiind ulterior publicate. Cei doi s-au căsătorit pe 12 octombrie 1822. Fratele scriitorului, Eugène, a fost și el îndrăgostit pe Adèle și a mărturisit mai târziu că a suferit o depresie puternică în momentul în care a auzit că domnișoara Foucher l-a ales pe Victor.
Primul copil al cuplului, Léopold, s-a născut în 1823, dar a murit în copilărie. A urmat o fiică, Léopoldine, care a venit pe lume în 1824. Aceasta a încetat din viață în 1843, la scurt timp după ce se căsătorise, iar moartea ei a provocat o mare suferință părinților.
Un alt fiu, Charles, s-a născut în 1826, urmat de François-Victor în 1828 și o altă fiică, Adèle Hugo, în 1830.
Biografia pe care Adèle i-a dedicate-o soțului ei, “Victor Hugo raconté par un témoin de sa vie”, a fost publicată în 1863 și a fost criticată, pentru că excludea orice mențiune despre aventurile extraconjugale ale lui Victor, care erau cunoscute de întreaga societate.
Adèle Hugo a murit la vârsta de 65 de ani, pe 27 august 1868, din cauza unei congestii cerebrale, în timp ce se afla la Bruxelles, și a fost înmormântată la Villequier, lângă mormântul fiicei sale, Léopoldine.
“Abia s-a îndepărtat ecoul acelei savuroase și profunde biografii scrisă de Léon Daudet, “La tragique existence de Victor Hugo”, și figura bătrânului semizeu al poeziei franceze este din nou adusă în actualitate, de astă dată indirect, privită din punctul de vedere al vieții soției sale, Adele Foucher, fata unui modest șef de birou în Ministerul de Război, prietenă de joacă la început, care încă din adolescență i-a inspirat lui Hugo prima mare pasiune.
Fiindcă Victor Hugo a conceput o adevărată pasiune pentru Adele, o pasiune romantică, rezistând dârz oricăror piedici părintești și realizată apoi într-o căsătorie, pentru un timp fericită, adică până atunci când apare în viața tinerei căsnicii figura masculată și morbidă a lui Sainte-Beuve. E greu să judeci prezentul, cu atât mai greu să dai o sentință asupra trecutului. N-am impresia că toate documentele privitoare la tragedia familiară a lui Victor Hugo ar fi fost date la iveală sau că se va putea interpreta vreodată exact faptele și responsabilitatea lor.
Adele Hugo a rămas în istoria literaturii mai mult prin aventura ei cu Sainte-Beuve, cu care și-a înșelat soțul. Cum a fost cu putință una ca aceasta e greu de spus! Victor Hugo era un bărbat frumos, viguros, inteligent, înzestrat cu talente deosebite și având succese remarcabile. Sainte-Beuve era un tânăr palid, veninos și acru, cu figură respingătoare, cu un corp degenerat, timid și lipsit de succes. Înclin să cred că sentimentul Adelei Hugo pentru amantul său a fost o derivație a compătimirii.
Oricum ar fi, ea și-a trădat soțul cu un om care nu se dădea înapoi de la niciun pas, oricât de ridicol sau de stupid, ca acela de a-și vizita amanta travestit în femeie! Citind detaliile biografice ale acestui mare critic literar, rămâi profund scârbit! Saint-Beuve a avut un caracter regretabil, uneori de-a dreptul animalic.
Adele Hugo și-a plătit scump pasul greșit. Victor Hugo a putut să se răzbune o viață întreagă, luându-și, asemeni regilor, amantă oficială. Din toate relațiile rămase, Juliette Drouet (considerată o actriță de mâna a doua) n-a fost pentru Hugo o mare pasiune, ci o iubire banală, prelungită probabil pe latura carnală și devenită obișnuită. Dacă Victor Hugo cu timpul ajunsese să se simtă în concubinajul cu Juliette Drouet ca într-o a doua căsătorie, desigur că pentru această Magdalenă iubirea pentru marele poet a fost o pasiune care i-a răscumpărat păcatele tinerețelor.
În treacăt fie spus, Victor Hugo era om de mai multe ori, pentru că, deși cu soție și amantă, a putut fi prins în flagrant delict de adulter și cu soția unui sculptor, prieten al său!
Într-o biografie bine documentată, scrisă cu pondere și fără nicio urmă de romanțare, Jacques Castelnau evocă figura Adélei Hugo și indirect și a lui Victor Hugo, în cartea sa “Adele Hugo, l’épouse d’Olympia”. Trebuie să facem observația că, de multe ori, viața Adelei cade pe al doilea plan, interesul deplasându-se întreg asupra existenței marelui scriitor romantic.
Lipsă de documente suficiente sau lipsă de personalitate puternică?
Viața Adelei Hugo ne apare mai mult ca o firavă plantă crescută anemic în umbra unei existențe copleșitoare. Dacă am omite numele proprii sau am înlocui pe Hugo cu Dupont și pe Sainte-Beuve cu Dubois, am citi aventurile plate ale unei simple burgheze. Adéle Hugo nu este mai mult decât un satelit a cărei lumină vine de la astrul principal care o luminează: de la Victor Hugo. Devotamentul ei din momentul în care se reculege din păcat și întrerupe aventura cu Sainte-Beuve nu este chiar atât de sublim pe cât vrea să-l interpreteze Jacques Castelnau.
El nu e decât ispășirea conștientă și sforțarea pe care o face până la sfârșitul vieții de a-și face uitată greșeala. Dar prin evocarea vieții lui Victor Hugo, prin inteligența folosirii documentelor și prin evocarea atmosferei literare din epoca lui Ludovic Filip, ca și din casa lui Victor Hugo, înainte de exil și în timpul acestuia, biografia lui Castelnau se citește cu un interes deosebit, repunând din nou în discuție problema mereu actuală a soției scriitorului și a creatorului în general”. (Octav Șuluțiu, 1943)
