“Farmecul, originalitatea lui Bourvil este firea lui de ţăran. Şi încă normand. Nu-l chema Bourvil, ci André Raimbourg, Bourville fiind numele unui sat din apropierea celui unde se născuse. “Personajul lui, spunea un critic, are două faţete: ţăranul prost şi ţăranul şiret”.
René Clair, în “Tot aurul din lume”, îi dă chiar un dublu rol, tată şi fiu, în care întruchipează şi pe prostănac, şi pe şmecher. La şcoală nu învăţa nimic şi chiulea mereu fugind acasă, la fermă. Părinţii îi găsesc la oraş o treabă de ucenic la brutărie. Slujba lui era să ducă chiflele şi brânzoaicele la clienţi acasă. Cu această ocazie se distra distrând pe muşterii cu tot soiul de ghiduşii şi clovnării. Au fost primele sale performanţe actoriceşti, aproape concomitent cu primii paşi în cariera muzicală. Brutarul era trompetist în fanfara municipală. Puştiul se apucă să înveţe şi el trompeta şi acordeonul. Renunţă la brutărie şi se face instalator de canale. Pe când îşi făcea armata, la Paris, nu o ducea prea rău. Mergea pe la balurile de cartier şi le cânta dansatorilor din acordeon (pe bani). Când s-a eliberat, a rămas la Paris şi a continuat să cânte. Ba chiar a câştigat un concurs radiofonic.
Începe apoi seria neagră, o dată cu războiul din 1939. Cade prizonier, dar evadează, îşi schimbă numele și va purta numele fals de Bourvil, ca să poată trăi clandestin, sub nemţi, la Paris. Capătă un angajament ca acompaniator pe lângă o actriţă, iar în 1941 semnează primul său contract de artist de cabaret. Patru ani mai târziu se afla în fruntea artiștilor de varieteu: trompetă, acordeon, cuplete, clovnării. Abia în 1945 capătă un rol de film: “Ferma spânzuratului”; doi ani după aceea, Barthomieu îi dă un rol în “Nu-i chiar așa tâmpit”. Un rol interesant, rolul său tipic de ţăran dublu, aparent prostănac, în realitate dat dracului. Scenariul a fost aşa de mare încât Barthomieu a transformat filmul într-un serial, adăugându-i două alte episoade în care Bourvil e “Alb ca Zăpada”, iar apoi “Le coeur sur la main”.
La sfârşitul acestui film, iubita eroului, Marie, îl fură şi-l lăsă fără sfanţ. Atunci el se angajează clovn. Şi în această ultimă parte a filmului Bourvil se arată un clovn de prima mână. O recunoaşte şi viitoarea lui parteneră din “Tot aurul din lume”, Anni Fratellini, membră a ilustrei familii de clovni francezi Fratellini.
Dar, lucru curios (adică nu chiar aşa de curios), deşi adora circul şi clovnăria, nu s-a lăsat convins de prieteni să-şi facă şi din asta o specialitate. Anni Fratellini spunea despre el: “Am fost uimită cât de melancolic e Bourvil în viaţă. E la fel ca şi clovnii printre care mi-am petrecut copilăria. Aşa se explică simplitatea şi şiretenia populară a personajelor sale”.
Melancolia şi tristeţea acestora vinde la caracterul satiric al unora din comediile jucate de el. Aşa a fost nostima, ironica poveste filmată de Alex Joffé (“Casa de bani”). Un controlor de metrou, mare amator de romane poliţiste, scrie şi el unul, în care descrie cum bandiţii jefuiesc vagonul de metrou care transportă sumele de bani adunate de la toate vagoanele. Editorii găsesc istoria neverosimilă. Atunci autorul înfuriat se adresează unor gangsteri adevăraţi şi-i pune să execute operaţia amănunţit descrisă în manuscris. Hoţii reuşesc, dar până la urmă tot sunt prinşi, controlorul nostru e condamnat ca autor moral la un an închisoare, dar între timp romanul se publică, face mare vâlvă şi autorul se îmbogăţeşte.
Bourvil este un mare actor nu din cauza hazului şi naturaleţei cu care se descurcă în comediile de zăpăceală şi de qui pro quo. Un comic nu e mare decât dacă îmbină umorul cu idei grave, cu idei patetice, fie chiar odioase. Astfel, unul din rolurile lui cele mai serioase, mai originale, este acela al judecătorului din “Les bonnes causes” (Cauze drepte), unde magistratul e învins de coaliţia avocaţilor escroci. Această înfrângere, aşa cum o priveşte şi o trăieşte el, este o magnifică victorie morală. E curios ce puţin caz se face de acest admirabil rol. Tot aşa şi de personajul din “Oglinda cu două feţe” de Cayatte, personaj odios, personaj original, căci pentru prima oară ni se zugrăveşte cel mai hâd aspect al amorului mic-burghez.
Ca şi marele burghez, burghezul sărac socoteşte femeia ca un bun, ca o marfă utilă. Dar în locul vanităţii de mare proprietar care vrea ca bunul său să fie cel mai frumos şi toată lumea să crape de invidie, mic burghezul, dimpotrivă, vrea ca nevastă-sa să fie ceva mai urâţică, aşa ca să nu poftească toţi la ea, iar el să nu fie mereu cu frica-n sân că i-o ia altul. Această curioasă concepţie are ocazia să se materializeze în chip tragic, căci un doctor de chirurgie estetică transformă pe urâtă într-o femeie splendidă. Domnul soţ, departe de a se bucura, este furios. Dumnealui o vrea pe a lui, aia slută pe care o cumpărase el de la agenţia matrimonială, pe văzute. Va începe să budeze, apoi să nu mai vorbească cu nevastă-sa, apoi, turbat, va ucide pe medicul care o operase şi va sfârşi la ghilotină. Această evoluţie: consternare, demenţă, crimă, moarte pe eşafod, acest rol dramatic îndeplinit de un pârlit de mic burghez, profesor de liceu, care duce pînă la paroxism instinctul de posesiune — un asemenea rol curios reclama din partea actorului o interpretare nuanţată, pe care cred că numai Bourvil putea s-o dea.
Astăzi, ca un omagiu de recunoştinţă adus acestui mare dispărut, să uităm rolurile de paiaţă în care producătorii i-au exploatat talentul şi să ne readucem aminte, cu adâncă admiraţie, de cele trei roluri grave, tulburătoare şi atât de originale, încât cred că numai el era în stare să le interpreteze: judecătorul de instrucţie din “Cauze drepte”, profesoraşul mic burghez, dement din meschinărie, criminal din murdărie sufletească, idiot din abjecţie de proprietar (“Oglinda cu două feţe”), în sfârşit, secătura, licheaua din “Străbătând Parisul”.
Bourvil, acel om fericit, glumeţ, mâncău, gospodar potolit şi simpatic tuturor a ştiut, prin talentul său, să dea viaţă la două personaje odioase, simboluri abjecte ale sentimentului de proprietar. Cu puţină vreme înainte de a muri, veselul Bourvil spunea scriitoarei Régine Dabert: “Vă rezerv o surpriză: am înregistrat un disc erotic cu Jacqueline Maillan. Un text umoristic”.
*** D. I. Suchianu, Cinema, 1971
BOURVIL (André Raimbourg), Pertrot-Vicquemare, 27 iulie 1917
1945, “Ferma spânzuratului”, regia: Jean Gréville
1946, “Nu-i chiar atât de prost” (Personajul a avut un asemenea succes încât regizorul, Berthomieu, a realizat un secondo tempo)
1947, “Cu sufletul în palmă”
1949, “Miquette și mama sa”
1953—”Cei trei mușchetari”, primul film de capă şi spadă al lui Bourvil
1955— “Traversând Parisul”. În compania lui Gabin, Bourvil obţine Cupa Volpi pentru interpretare şi Steaua de cristal
1956 — “Mizerabilii”; Jean-Paul Le Chanois îl distribuie pentru prima dată în rolul unui personaj odios, Thénardier
1958 — “Oglinda cu două fețe” — un personaj josnic și egoist (soţul Michélei Morgan) în regia lui Cayatte
1959 — “Cocoşatul”, alături de Jean Marais
1961—”Tot aurul din lume”, rol dublu scris special pentru Bourvil
1963— “Cauze drepte”, în compania lui Brasseur şi Marina Vlady
1966 — “Hoinăreala cea mare”, alături de Louis de Funés
1969 — “Creierul”, alături de Jean Paul Belmondo
1970 —”Pomul de Crăciun”, unul dintre ultimele sale filme
1970 — “Zidul Atlanticului”, regia: Jean-Pierre Melville
