HomeOameni care au intrat în istorieHollywood clasicViața lui Raymond Chandler, părintele detectivului Philip Marlowe

Viața lui Raymond Chandler, părintele detectivului Philip Marlowe

Raymond Chandler
DS TW

Scriitorul şi scenaristul american Raymond Chandler s-a născut pe 23 iulie 1888 la Chicago şi a fost fiul lui Florence Dart (Thornton) și lui Maurice Benjamin Chandler. Și-a petrecut copilăria în Plattsmouth, Nebraska, împreună cu părinții și verii săi, dar tatăl, care era inginer la căile ferate, era alcoolic și și-a abandonat la un moment dat familia.

În acel moment, Florence Dart și-a luat fiul și s-a mutat în Anglia, cei doi fiind sprijiniți financiar în acea perioadă de un unchi, care era avocat de succes în Irlanda. Viitorul scriitor a absolvit Dulwich College din Londra, dar nu a mers mai departe la universitate. A petrecut o vreme la Paris și la München, perfecționându-și cunoștințele de limbi străine, în 1907 a devenit cetățean britanic, apoi a lucrat timp de un an în Amiralitate.

Pentru că nu i-a plăcut rigoarea serviciului militar, a demisionat, spre consternarea familiei, și ulterior a devenit reporter pentru Daily Express și The Westminster Gazette, însă nu a avut succes ca jurnalist.

„Am întâlnit un bărbat tânăr, cu barbă și cu ochi triști, pe nume Richard Middleton… La scurt timp după aceea, poetul s-a sinucis în Anvers, o sinucidere din disperare, aș putea să spun. Întâlnirea cu el mi-a produs o impresie puternică, pentru că Middleton mi-a spus că am mult mai mult talent decât îmi imaginam eu; și dacă nu m-ar fi îndemnat să încerc să scriu, probabil că n-aș fi crezut că pot face asta. Desigur, în acele vremuri, ca și acum, existau tineri deștepți care aveau un trai decent scriind pentru o serie de reviste literare, dar mie nu mi-era clar dacă eram un tânăr deștept. Nu eram nici măcar un tânăr fericit”, mărturisea mai târziu.

În 1912, Raymond Chandler a împrumutat bani de la unchiul său din Irlanda și a plecat în America pentru a-și vizita rudele, apoi s-a stabilit pentru o perioadă la San Francisco, unde a urmat un curs de contabilitate prin corespondență. Încurajat de un prieten, tânărul s-a mutat la Los Angeles în 1913, a avut diverse slujbe pasagere, străduindu-se cu greu să-și câștige o existență decentă, iar în 1917 a plecat la Vancouver și s-a înrolat în Forța expediționară canadiană. Scriitorul a fost trimis pe frontul francez și în ultimele luni de război s-a îmbolnăvit de două ori de gripă spaniolă, în timpul pandemiei.

Revenit în America, a încercat din nou o serie de profesii, dar în cele din urmă s-a îndreptat spre literatură, începând să scrie schițe polițiste pentru diverse periodice pulp. Prima lucrare profesională a lui Chandler, „Blackmailers Don’t Shoot”, a fost publicată în revista Black Mask, în 1933, iar primul lui roman, “The Big Sleep” (“Somnul de veci”), avându-l ca erou principal pe detectivul Philip Marlowe, a fost publicat în 1939.  A urmat, în 1940, “Farewell, My Lovely”, care a fost adaptat în trei versiuni de scenarii pentru cinematografie. Una dintre adaptări a fost cea pe baza căreia a fost produs filmul “Murder My Sweet” (“Crima, pasiunea mea”, 1944), care a marcat debutul pe ecran al personajului Marlowe, interpretat de Dick Powell.

Raymond Chandler

A urmat, în 1946, scenariul pentru “The Blue Dahlia” (“Dalia albastră”, 1946), pentru care a obținut a doua nominalizare la Oscar. În 1951, a colaborat la scenariul lui Alfred Hitchcock pentru “Strangers on a Train”, pe baza romanului Patriciei Highsmith, dar cei doi s-au certat la un moment dat foarte tare, pentru că Hitchcock a aflat că Chandler s-ar fi referit la el spunându-i „nemernicul ăla gras”.

În 1946, scriitorul și soția sa, Cissy, care era cu 18 ani mai în vârstă decât el, s-au mutat în La Jolla, un cartier bogat din San Diego, California, perioadă în care a scris încă două romane avându-l ca erou pe legendarul Philip Marlowe, “The Long Goodbye” (“Rǎmas bun pentru vecie”) și ultimul volum finalizat, “Playback”.

Raymond Chandler

Cissy Chandler a murit în 1954 după o lungă suferință și a fost incinerată, dar scriitorul, care în acea perioadă suferea de depresie și devenise alcoolic, nu i-a îngropat cenușa, urna rămânând timp de 57 de ani într-un dulap de depozitare din subsolul mausoleului Cypress View.

În 1955, Raymond Chandler a încercat să se sinucidă, însă biografa lui, Judith Freeman, susține că gestul a fost mai curând „un strigăt de ajutor”, pentru că a sunat în prealabil la poliție, spunându-le ofițerilor ce planuri are.

Printre femeile de care se pare că a fost îndrăgostit se află Helga Greene (agenta sa literară), Jean Fracasse, care îi era secretară, Sonia Orwell, văduva scriitorului George Orwell, și pianista Natasha Spender, soția romancierului britanic Stephen Spender.

Scriitorul a încetat din viață pe 26 martie 1959, la vârsta de 71 de ani, la Spitalul Scripps Memorial, și a fost înmormântat la cimitirul Mount Hope din San Diego, California.

Raymond Chandler

Considerat maestrul prozei poliţiste americane, Raymond Chandler rămâne în istoria literaturii și a cinematografiei drept creatorul lui Phil Marlowe, detectivul particular care a fost eroul tuturor romanelor sale, personaj ce a fost pe rând interpretat de George Montgomery, Dick Powell, Robert Montgomery, Humphrey Bogart, James Garner, Elliott Gould, Elliott Gould sau Liam Neeson.

FILMOGRAFIE:

Şoimul şi-a luat zborul (1942);

Crima, pasiunea mea (1944), regia Ed. Dmitric;

Dublă indemnizaţie (1944), regia W. Wilder, cu Barbara Stanwyk;

Marea linişte (1944);

Vedenia (1945);

Somnul de veci (1946), regia H. Hawks, cu Humphrey Bogart și Lauren Bacall;

Dalia albastră (1946);

Doamna din lac (1947);

Moneda sângerie (1947);

Omul din tren (1951), regia Alfred Hitchcock.

Cărțile lui Raymond Chandler au fost tipărite în România în anii ’60 de Editura Univers în colecția Enigma, iar în ultimii ani au fost reeditate de Editura Nemira.

DS TW
No comments

leave a comment