Irena Sendler s-a născut pe 15 februarie 1910 la Varșovia, în Polonia, fiind fiica medicului Stanisław Krzyżanowski și a soției lui, Janina Karolina. Fetița a crescut în Otwock, un oraș aflat la aproximativ 24 de kilometri de capitală, unde exista o comunitate evreiască puternică. Tatăl ei era un om și un doctor inimos, îi trata gratuit pe cei foarte săraci, inclusiv pe evrei, dar a murit în februarie 1917, după ce s-a îmbolnăvit de tifos exantematic de la pacienții săi. După moartea sa, comunitatea evreiască a vrut să le ofere ajutor financiar văduvei și fiicei lui, dar Janina a refuzat oferta gereroasă și s-a ocupat singură de creșterea fetiței.
Începând cu anul 1927, Irene a studiat dreptul doi ani și apoi literatura poloneză la Universitatea din Varșovia, întrerupându-și studiile din 1932 până în 1937. Tânăra s-a opus deschis sistemului “legitimațiilor de evreu” practicat în anii ’30 în multe instituții poloneze de învățământ superior și a șters mențiunea “neevreică” de pe carnetul ei de note de la facultate. La izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial, Irena și-a prezentat teza de licență, dar nu a susținut examenele finale și la scurt timp a devenit membră a Partidului Socialist Polonez.
S-a alăturat apoi unui grup de asistente sociale conduse de profesoara Helena Radlińska, iar acestea s-au implicat mai târziu în salvarea evreilor, Irena luând contact cu multe cazuri de sărăcie extremă, pentru că a lucrat mai ales pe teren, străbătând cartierele sărace din Varșovia, iar persoanele pe care le sprijinea erau femei din categorii sociale defavorizate.
În 1935, tânăra a fost angajată la Departamentului de Asistență Socială și Sănătate Publică al orașului Varșovia. Era deja căsătorită cu Mieczysław Sendler din 1931, dar la începutul războiului bărbatul a fost mobilizat, a devenit prizonier nu după mult timp și apoi a fost internat într-un lagăr până în 1945.
Cei doi au divorțat în 1947, iar Irena s-a căsătorit cu Stefan Zgrzembski, un prieten evreu care îi fusese alături în timpul războiului, cu care a avut trei copii, Janina, Andrzej (care a murit în copilărie) și Adam. În 1957, Zgrzembski și-a părăsit familia, a murit în 1961 și Irena s-a recăsătorit cu primul ei soț, Mieczysław Sendler, dar zece ani mai târziu au divorțat din nou.
După invazia germană, pe 1 noiembrie 1939, autoritățile germane de ocupație au ordonat ca evreii să fie concediați din Departamentul municipal de asistență socială și le-au interzis angajaților rămași să ofere asistență cetățenilor evrei din Varșovia. Irena Sendler și colegele ei rămase la lucru s-au implicat în ajutorarea soldaților polonezi răniți și bolnavi și, urmând ideea ei, gruparea a început să facă documente medicale false care erau folosite de soldați și familiile lor sărace pentru a obține ajutoare în plus. În aceeași perioadă, de data aceasta pe cont propriu, tânăra a făcut astfel de certificate și pentru familiile evreiești.
În noiembrie 1940, când aproximativ patru sute de mii de evrei au fost închiși în ghetoul din oraș, iar naziștii au sigilat zona, Irena a obținut un permis special pentru intrarea în lagăr folosindu-se de calitatea ei de angajată a Departamentului de Asistență Socială. Femeia ajungea dincolo de zidurile ghetoului pentru a verifica dacă apar semnele unei epidemii de tifos, boală de care germanii se temeau că se poate răspândi în oraș. Sub pretextul efectuării inspecțiilor sanitare, ea și prietena ei, Irena Schultz, au dus în interior medicamente și articole de curățenie și au reușit să strecoare și obiecte de îmbrăcăminte, alimente și alte lucruri de primă necesitate. În această perioadă a purtat tot timpul o stea a lui David în piept, în semn de solidaritate cu poporul evreu. În timp, curajoasa tânără și alți asistenți sociali au reușit să aranjeze o așa-zisă “contrabandă” cu bebeluși și copii mici, folosind tot felul de tertipuri riscante pentru a-i scoate din ghetou. Cei implicați în operațiune se expuneau unui pericol uriaș, deoarece, începând cu octombrie 1941, acordarea oricărui tip de asistență evreilor din Polonia ocupată era pedepsită cu moartea nu doar pentru persoana care acorda ajutorul, ci și pentru întreaga sa familie.
Irena a intrat în ghetou zi de zi timp de 18 luni și de fiecare dată când pleca încerca să scoată câte un copil. Cei pe care reușea să-i salveze îi ducea în casa unor prieteni și îi ascundea până când îi putea transporta în siguranță la o altă familie care putea să îi ajute în continuare. Asistenta scotea copiii în ambulanțe, ascunzându-i sub câte o targă, pe alții îi ascundea în valize sau saci, iar procesul a continuat până pe 18 octombrie 1943, când femeia a fost arestată și condamnată la moarte de Gestapo, după ce faptele ei au fost dezvăluită de un informator.
În închisoare a fost bătută, torturată și interogată, dar a avut puterea de a nu dezvălui numele și adresele copiilor pe care îi salvase. Când își pierduse aproape orice speranță de a rămâne în viață, membrii organizației din care făcea parte au reușit să mituiască militarii din gruparea care urma să o transporte spre locul execuției, iar aceștia au făcut-o scăpată.
Pentru următoarele luni ale războiului, a fost forțată să-și schimbe numele și să rămână ascunsă, dar imediar ce conflictul s-a încheiat, a început să-i caute pe copiii pe care îi salvase și pe părinții lor, pentru a reuni familiile. Din păcate, aproape toți părinții muriseră în lagărul de la Treblinka.
Irena Sendler a lucrat după război în Consiliul orașului Varșovia, a fost președinta comisiei pentru văduve și orfani și a comisiei de sănătate și a activat în Liga femeilor. În primăvara anului 1967 a început să aibă mai multe probleme de sănătate, inclusiv o afecțiune cardiacă și tulburări de anxietate și a solicitat să fie pensionată pe caz de boală, dar cererea nu i-a fost admisă.
Femeia a lucrat apoi la o școală din Varșovia fiind pe rând profesoară, formator de cadre didactice și bibliotecară până la pensionare, în 1983. Din 1980, Irena s-a alăturat mișcării Solidaritatea, susținându-l pe liderul polonez Lech Walesa.
Pentru tot restul vieții sale a trăit în Varșovia, fiind onorată în 1965 de Yad Vashem cu distincția Drept între popoare. În 2003, curajoasa asistentă a primit o scrisoare de mulțumire din partea papei Ioan Paul al II-lea pentru sacrificiile ei în timpul războiului și în același an a primit Ordinul Vulturului Alb, cea mai înaltă decorație civilă poloneză.
Irena Sendler a murit pe 12 mai 2008, la vârsta de 98 de ani, și a fost înmormântată în cimitirul Powązki din Varșovia.
