Margarete Ilse Köhler s-a născut pe 22 septembrie 1906 la Dresda, în Germania, fiind fiica unui fost comandant militar. Era cunoscută ca un copil politicos și cuminte în școala elementară, la vârsta de 15 ani a intrat într-o școală de contabilitate și mai târziu a lucrat în poziția de contabilă. În 1932, a devenit membră a Partidului Nazist și, prin intermediul unor prieteni din Schutzstaffel, organizație paramilitară care reprezenta baza partidului, și-a cunoscut viitorul soț, pe Karl-Otto Koch, în 1934.
În 1936, tânăra a început să lucreze ca gardian și secretară la lagărul de concentrare Sachsenhausen de lângă Berlin, unde logodnicul ei era comandant. Cuplul s-a căsătorit în același an, iar în 1937 soțul ei a fost detașat la Buchenwald, iar ea l-a urmat.
În timp ce se află la Buchenwald, se presupune că Ilse a fost implicată în experimentele înspăimântătoare puse la cale de Karl-Otto Koch. Prizonierii care aveau tatuaje erau uciși și jupuiți pentru a fi recuperate părțile tatuate ale trupurilor lor, iar acest lucru ar fi fost făcut pentru a ajuta un medic care lucra acolo, Erich Wagner, la lucrarea sa privind tatuajele și criminalitatea.
În 1940, femeis a construit o arenă sportivă în interiorul lagărului, edificiu care a costat peste 62.500 de dolari, banii fiind confiscați de la deținuți. În 1941, Karl-Otto Koch a fost transferat la Lublin, unde a ajutat la înființarea lagărului de concentrare și exterminare Majdanek, Ilse rămânând la Buchenwald. Pe 24 august 1943 femeia și soțul ei au fost arestați din ordinul lui Josias von Waldeck-Pyrmont, ofițer SS care avea autoritate de supraveghere asupra lagărului Buchenwald, fiind acuzați de îmbogățire nejustificată, deturnare de fonduri și uciderea prizonierilor pentru a-i împiedica să depună mărturie.
Ilse Koch a fost trimisă în închisoare, unde a rămas până în 1944, când a fost achitată din lipsă de probe, iar soțul ei a fost găsit vinovat și condamnat la moarte de un tribunal SS din München, fiind executat pe 5 aprilie 1945 în curtea lagărului pe care chiar el îl condusese. Ilse a locuit apoi cu familia ei în orașul Ludwigsburg, dar a fost arestată de autoritățile americane pe 30 iunie 1945.
Koch și alte 30 de persoane au fost puse sub acuzare și trimise în fața curții militare americane de la Dachau în 1947, femeia fiind învinuită pentru complicitate și participare la crimele de la Buchenwald.
A declarat în sala de judecată că este însărcinată în opt luni, dar pe 19 august 1947 a fost condamnată la închisoare pe viață pentru crime de război. Generalul Lucius D. Clay, pe atunci guvernator militar interimar al Zonei Americane din Germania, i-a redus pedeapsa la patru ani de închisoare motivând că “nu există dovezi convingătoare că ar fi ales deținuți pentru exterminare cu scopul de a-și asigura pieile tatuate sau că deține articole din piele umană”. Reducerea pedepsei a dus la declanșarea unui scandal public, dar Clay a rămas ferm în decizia sa. Câțiva ani mai târziu generalul a mărturisit:
“Nu a existat absolut nicio dovadă în proces, alta decât că era o creatură dezgustătoare, care ar fi putut să sprijine condamnarea la moarte. O jurnalistă care o numea “Târfa de Buchenwald” a scris că Ilse Kokh avea în casă abajururi din piele umană, dar instanța a dovedit că abajururile erau făcute din piele de capră. În plus, crimele ei au fost în primul rând împotriva poporului german, nu erau crime de război împotriva prizonierilor americani sau aliați. Ulterior, ea a fost judecată de un tribunal german pentru crimele sale și condamnată la închisoare pe viață. Dar judecătorii aveau jurisdicție clară”.
Sub presiunea opiniei publice, Koch a fost arestată din nou în 1949 și judecată de un tribunal din Germania de Vest. Audierea a început pe 27 noiembrie 1950 la Tribunalului Districtual din Augsburg și a durat șapte săptămâni, timp în care au fost ascultați 250 de martori, dintre care 50 ai apărării. Cel puțin patru martori ai acuzării au mărturisit că au văzut-o pe Koch alegând prizonieri tatuați care au fost apoi uciși sau au fost implicați în procesul de fabricare a abajururilor din piele umană tatuată.
Pe 15 ianuarie 1951, Curtea a pronunțat verdictul, printr-o decizie de 111 pagini, dar Koch nu a fost prezentă în fața tribunalului la citirea sentinței. Femeia a fost acuzată de incitare la crimă, incitare la tentativă de omor și incitare la infracțiunea de vătămare corporală gravă, iar pe 15 ianuarie 1951 a fost condamnată la închisoare pe viață și la interzicerea permanentă a drepturilor civile.
Karl și Ilse Koch au avut un fiu și două fiice. Unul dintre băieți s-a sinucis după război, pentru că nu a putut trăi cu rușinea crimelor părinților săi. Un alt fiu, Uwe, conceput de femeie în lagărul de la Dachau cu un prizonier german, s-a născut în închisoarea Aichach și a fost preluat imediat de gardieni, fiind internat într-un orfelinat. În adolescență, Uwe Köhler a aflat cine este mama lui și a început să o viziteze în mod regulat la penitenciar. Ilse Koch s-a spânzurat în închisoarea pentru femei din Aichach pe 1 septembrie 1967, la vârsta de 60 de ani.
