Bucura Dumbravă, o mare iubitoare a munților României

Bucura Dumbravă, pe numele ei real Františky Jozefíny Szekuliszovej, s-a născut pe 28 decembrie 1868 la Bratislava, fiind fiica lui Július Bernhard Szekulis şi a Louisei. Familia ei s-a mutat în România în 1873, când fetița avea cinci ani, a primit numele Ștefania (Fany) Seculici și a fost înscrisă la o școală din Sinaia, apoi a urmat cursuri în București.

Pe când se afla într-o vacanță la Sinaia, adolescenta de 14 ani i-a citit câteva dintre propriile ei poezii în limba germană reginei Elisabeta a României, care a încurajat-o să continue să scrie, a invitat-o de mai multe ori la Castelul Peleș și a sprijinit-o din punct de vedere material. Bucura și-a desăvârșit educația la un pension german din București, unde a studiat și limba română.

Sub influența reginei Elisabeta, în al cărei anturaj s-a aflat pentru mult timp, tânăra a devenit interesată de natură, de literatura și folclorul românesc. În 1905, a înființat societatea “Chindia”, care își propunea să cultive gustul pentru dansurile naționale și portul popular, a început să scrie romane istorice, apoi și-a propus să publice o trilogie intitulată “Spărgătorul de valuri”. Din această serie au apărut două romane în limba germană: “Der Haiduck”, o carte despre haiducul Iancu Jianu (tradusă în limba română de Teodor Nica sub titlul “Haiducul”) și “Der Pandur”, o carte despre Tudor Vladimirescu, tradusă în același an de Elisa Brătianu, cu un cuvânt introductiv scris chiar de regina Elisabeta. Cel de-al treilea roman al trilogiei, “Sarea Norodului”, evoca figura lui Gheorghe Lazăr, dar manuscrisul în limba germană s-a pierdut.

Pasionată de drumețiile pe munte, Bucura pleca în fiecare primăvară la Sinaia, făcea excursii lungi în Bucegi, în Parâng, în Retezat și în Făgăraș, alături de prietenii și prietenele ei. În lunile de toamnă și de iarnă studia colecția de manuscrise a Academiei Române, iar în 1921, împreună cu geograful Mihai Haret și scriitorul Emanoil Bucuța, a înființat “Hanul Drumeților”, o asociație de turism care s-a ocupat de consolidarea potecii de pe Valea Jepilor, a construit Hanul Peștera, a contribuit la construirea “Casei Omul” (actuala Cabană Omu). Clubul de turism avea 4.000 de membri grupați în 12 subsecțiuni regionale, iar aceștia publicau hărți topografice specializate, marcau traseele turistice și protejau în mod activ mediul natural.

Bucura avea un stil de viață deosebit de activ. În 1923, pe când se afla în Elveția, a urcat pe Vârful Matterhorn, revenind în 1925 pentru a escalada unul dintre ghețarii Mont Blanc. Întoarsă în România, a stabilit un standard pentru alpinismul feminin, apoi s-a stabilit în zona Bran, unde intenționa să își înființeze propriul hotel.

Sub influența drumețiilor sale montane, Bucura Dumbravă a scris prima carte în limba română, “Cartea munților” publicată în 1920, care conținea îndrumări foarte practice pentru organizarea și efectuarea de drumeții.

Scriitoarea a devenit membră a Marii Loje de Adopţiune Steaua Orientului, care fusese fondată pe 1 martie 1922, alăturându-se Claudiei Millian-Minulescu, soția poetului Ion Minulescu, actriței Agepsina Macri-Eftimiu, soția scriitorului Victor Eftimiu, Zoei C. Pallade și Smarandei Maltopol, soția colonelului Mihail Maltopol.

În ultimii ani ai vieții, Bucura Dumbravă a început să fie preocupată de studiul teosofiei, iar în anul 1925 a înființat prima lojă teosofică din România, “Frăția”. care funcționa chiar în locuința ei de pe Calea Dorobanți din București și pe care a condus-o până la moartea sa. Scriitoarea a ținut sesiuni de spiritism la Sala Blank Marmorosch, evenimente la care au participat Mateiu Caragiale și profesoara feministă Eugenia de Reuss Ianculescu ca martori mai mult sau mai puțin implicați în demonstrațiile pe care le făcea scriitoarea.

A urmat participarea la mai multe congrese teozofice, dintre care două în India. La întoarcerea din ultima călătorie, după ce fusese prezentă la o reuniune unde îl cunoscuse pe predicatorul spiritual Jiddu Krishnamurti, despre care cei care credeau în el îl considerau Mesia, s-a îmbolnăvit de malarie. Bucura Dumbravă a murit în ianuarie 1926, într-un spital din Port Said, în Egipt, dar înainte de a muri le-a spus asistentelor că numai vederea munților ar mai putea să o însănătoșească.

Revista Convorbiri literare a scris la moartea ei: “Din drumul lung ce trebuia s-o readucă din Indiile îndepărtate, Bucura Dumbravă nu s-a mai întors. În lupta cu frigurile Gangelui, trupul ei a fost învins şi a poposit pe veci în Port-Said, unde rămăşiţele ei pământeşti odihnesc în ţintirim străin.

Deşi creştină în toată a ei gândire şi simţire, Fany Seculici, nerăbdătoare de o evoluţie mai repede decât cea a vremii ce trăia, devenise adepta cea mai aprigă a noilor tendinţe teosofice. Cu sete nespusă se dusese să se împărtăşească din credinţa cea nouă la congresul din Indii, de unde, cu puteri împrospătate se întorcea, plină de încredere în acţiunea binefăcătoare ce voia să desfăşoare în cercul larg ce-şi formase aci. Părăsind mai repede decât era de aşteptat acest pământ ce o nemulţumea, ea a intrat în taina cea rămasă nedesluşită pentru toţi aceia, care, de la ea, aşteptau o rază nouă de speranţă, un imbold şi o îmbărbătare spre alinarea poverii vieţii.

Din curata ei trecere pe acest pământ rămân opere care-i asigură un loc de cinste în literatura ţării ei adoptive. Pandurul şi Haiducul, deşi scrise în limbă străină, oglindesc admirabil mediul românesc, pe care ni-l redau cu mai multă obiectivitate, poate, dar nu cu mai puţină căldură decât a unui băştinaş. „În ele simţim farmecul pământului, puterea strămoşească a poporului, creşterea şi propăşirea lui împotriva vijeliilor şi a asupririlor prin care a trecut” ne spunea Carmen Sylva, care atât de mult a preţuit şi a iubit pe Bucura Dumbravă.

Din nefericire, a treia parte, ce urma să încheie această trilogie vitejească a poporului român, a rămas neterminată, ca şi multe alte lucrări ale acestei neobosite „albine culegătoare”.

În ultima-i operă, aşternută de-a dreptul pe româneşte şi închinată tineretului, în “Cartea Munţilor”, se dezvăluie întreaga-i şi neţărmurita-i dragoste pentru natură în mrejele căreia ştie să prindă chiar pe cei mai sceptici dintre cititori”.

Galerie foto: