Născut la București pe 15 iulie 1902, Costin Nenițescu a fost fiul lui Dimitrie Neniţescu şi al Elenei, născută Grigoriu.
Tatăl său a lucrat în tinereţe ca inginer topograf în slujba armatei, calitate în care a întocmit prima hartă detaliată a Dobrogei. Cu banii astfel agonisiţi, a plecat în străinătate, studiind dreptul la Löwen și, la întoarcerea în ţară, a devenit unul din cei mai renumiţi avocaţi din Bucureşti. Ajuns ministru al industriei şi comerţului între anii 1910 -1921, el este cel care a elaborat prima lege a asigurărilor sociale din Românoa.
De la Dimitrie Nenițescu, viitorul chimist a moştenit fermitatea de caracter şi dârzenie în apărarea ideilor, iar de la mama sa a moștenit gustul rafinat. Copilăria fericită în casa părinţilor, alături de sora mai mică, Ioana, i-a marcat toată viaţa. Casa părinţilor era frecventată de cele mai proeminente personalităţi ale vieţii politice şi culturale româneşti și, datorită lui Fany Seculici, scriitoare talentată cunoscută sub pseudonimul Bucura Dumbravă, tânărul Nenițescu s-a îndrăgostit de frumuseţile munţilor, iubire care nu l-a părăsit toată viaţa şi pe care a ştiut s-o insufle şi colaboratorilor săi apropiaţi.
După câţiva ani de învăţămînt particular, adolescentul a urmat cursurile Liceului „Gheorghe Lazăr” din București. Atras de chimie, și-a înjghebat în podul casei părinteşti un mic laborator în care făcea diverse experienţe, dar una dintre acestea s-a soldat cu urmări neplăcute: o probă de fosfor a declanşat un mic incendiu. Drept “pedeapsă” tânărul Costin a fost obligat să poarte haina arsă în spate.
Studiile universitare le-a început la Politehnica din Zurich, unde a audiat cursurile unor iluştri profesori ca Debye şi Staudinger, părintele chimiei macromoleculare. Faima profesorului Hans Fischer de la Politehnica din München l-a atras ca un magnet pe student, care a decis să-și continue cercetările în Germania, unde a obținut titlul de inginer chimist și doctor în chimie cu Magna Cum Laudae.
Reîntors în țară, Costin D. Nenițescu a fost numit asistent la catedra de chimie organică a Facultății de științe din București, iar în 1928, conferențiar de chimie generală la secția de științe naturale a aceleiași facultăți.
Începînd din anul 1935 și până în ultima clipă a vieții, Nenițescu și-a desfășurat activitatea ca profesor de chimie organică la Institutul Politehnic din București.
“Personal, am audiat primele cursuri ale “Magistrului”, cum îl numeam între noi, începând cu anul 1942, ca student în anul II al Facultăţii de Chimie Industrială. Am aşteptat cu vie emoţie sosirea la prima oră de curs a profesorului Neniţescu, despre care auzisem atâtea lucruri frumoase. La un moment dat, uşa s-a deschis şi în prag a apărut statura impozantă a profesorului, care, cu paşi măsuraţi, s-a îndreptat spre catedră. În urma lui au intrat în sală vreo şapte – opt colaboratori, care au ocupat locurile libere din faţă. S-a făcut linişte şi Magistrul şi-a început cursul. Din primul moment, ne-a fascinat şi ne-a captat atenţia, atât prin ceea ce spunea, cât mai ales prin felul “cum” le spunea. Expunerile erau pur şi simplu fascinante, de o claritate de cristal, iar numeroasele experienţe care însoţeau prelegerea făceau ca cele spuse să prindă viaţă. Trec peste marile emoţii pe care, cum era şi firesc, fiecare din noi le-a avut la examene.
În anul 1946, am avut parte de marea cinste de a fi invitat de profesorul Neniţescu să-mi lucrez proiectul de diplomă în laboratorul de Chimie Organică. Se împlinea astfel o mare dorinţă de a mea, pe care nu aş fi avut nicicând curajul s-o exprim cu voce tare. Am pătruns astfel într-o lume nouă şi minunată pentru mine, a cărei atmosferă de muncă febrilă îmi este imposibil s-o redau. Profesorul Neniţescu, cel care în timpul cursurilor mi se păruse rece şi distant, s-a dovedit dintr-o dată omul cel mai apropiat şi plin de suflet. Trăiam cu toţii ca într-o mare familie, în care “Magistrul” dădea tonul. Ne bucuram cu toţii de succesele fiecăruia dintre noi, întristându-ne dacă unul din noi avea vreun necaz.
Încă student la diplomă fiind, am fost invitat să particip la o excursie la Snagov alături de membrii catedrei. Cu această ocazie am putut cunoaşte o nouă faţetă a personalităţii profesorului Neniţescu, aceea de om vesel şi exuberant, de o neimaginabilă tinereţe sufletească, calităţi pe care am avut apoi ocazia de nenumărate ori să le admir, când, numit asistent la catedră, am pătruns definitiv în această mare familie şi participam la numeroasele excursii făcute în munţii Bucegi cu colectivul. Profesorul Neniţescu se dovedea un ghid admirabil, care cunoştea fiecare potecuţă şi fiecare văgăună din Bucegii lui dragi.
La laborator, profesorul sosea primul şi pleca de obicei ultimul. Adesea ne aduna pe cei care ne nimeream la laborator la acele ore târzii şi ne invita la el acasă, la o masă frugală şi un păhărel de băutură, de obicei un vermut italian în jurul căruia se înfiripau conversaţii fascinante pe teme extraprofesionale din domeniul picturii, literaturii, muzicii, istoriei, dar şi al botanicii sau astronomiei, Magistrul dovedindu-se un erudit de o vastă cultură umanistă, depăşindu-ne pe noi toţi laolaltă. Am trăit cu toţii din plin această atmosferă de muncă, legată de decepţii şi de mari satisfacţii. Nici unul dintre noi nu am fi plecat de la “Magistrul”, deşi din punct de vedere material în alte locuri de muncă ni se ofereau mari tentaţii”, mărturisea Iuliu Pogany, unul dintre studenții săi.
Începând din anul 1963, Costin Nenițescu a condus Centrul de chimie organică București. Pe parcursul întregii vieți, a desfășurat o neobosită muncă de cercetare științifică, numele său înscriindu-se în rândul savanților recunoscuți la nivel internațional. Lucrările lui au culminat cu două sinteze fundamentale, cunoscute în literatura de specialitate ca „Sintezele Nenițescu”, iar cercetările legate de izomerizarea unor hidrocarburi se află printre cele mai importante contribuții ale savantului la dezvoltarea științei chimice.
Un loc cu totul deosebit în cercetările profesorului l-au ocupat clarificarea unor probleme privind teoria stării aromatice și confruntarea cu practica a unor metode de calcul ale chimiei cuantice moderne. Sub conducerea lui, au fost realizate, prin procedee originale, noi mase plastice, medicamente, antidăunători, intermediari pentru industria chimică.
Profesor eminent, acad. Costin D. Nenițescu a format, în decursul celor 45 de ani de activitate didactică, zeci de generații de ingineri și specialiști, savantul creând o școală de chimie bine cunoscută și apreciată în întreaga lume.
Ca recunoaștere a meritelor sale științifice, a fost ales în 1940 membru corespondent al Academiei Române,
Sub conducerea lui Costin Nenițescu, în anul 1948 a luat naștere primul institut departamental de cercetare chimică din România, numit la început ICEPS și apoi ICECHIM. Până la amenajarea sediului acestui institut, nucleul de cercetători a lucrat în laboratoarele Institutului Politehnic, sub directa îndrumare științifică a academicianului.
Profesorul Nenițescu a încetat din viață pe 28 iulie 1970, la vârsta de 68 de ani, și a fost înmormântat la Cimitirul Bellu.
Colaboratorul său, chimistul Iuliu Pogany, scria în 1992: “În dimineaţa de 28 iulie 1970 ne-a venit de la Buşteni, cu totul pe neaşteptate, vestea cutremurătoare a trecerii în nefiinţă a celui care a fost atâţia ani părintele nostru spiritual. În noi toţi s-a prăbuşit atunci o lume. Nici nu ne puteam până atunci imagina laboratorul nostru fără figura luminoasă a profesorului Neniţescu. Înzestrat cu capacităţi intelectuale şi o putere de muncă de excepţie, profesorul Neniţescu a muncit o viaţă întreagă cu o pasiune nestăvilită în domeniul cercetării ştiinţifice. A fost deschizător de drumuri în cele mai variate direcţii ale chimiei organice pure, dar nu a neglijat nicicând unele probleme aplicative majore.
Profesorul Neniţescu citea enorm şi era permanent la curent cu ultimele realizări pe plan mondial în toate ramurile chimiei organice, dar şi în domeniile conexe.”
*** Revista de Chimie, august 1992
