HomeMonarhieMetrese, curtezane și amante celebreCealaltă față a Matei Hari. A fost sau nu țap ispășitor?

Cealaltă față a Matei Hari. A fost sau nu țap ispășitor?

Mata Hari
DS TW

Margaretha Geertruida Zelle, cunoscută ca Mata Hari, s-a născut pe 7 august 1876 în Leeuwarden, Olanda, și a fost cel mai mare dintre cei patru copii ai lui Adam Zelle și ai primei lui soții, Antje van der Meulen, cei trei frați mai mici fiind Johannes Hendriks, Arie Anne și Cornelis Coenraad. Tatăl ei deținea un magazin de pălării și era suficient de bogat pentru a îi oferi o copilărie lipsită de griji, cei patru frați mergând la școli exclusiviste până la vârsta de 13 ani.

La scurt timp după ce Adam Zelle a dat faliment, în 1889, părinții au divorțat, iar mama a murit în 1891. Bărbatul s-a recăsătorit doi ani mai târziu cu Susanna Catharina ten Hoove și Margaretha a fost trimisă să locuiască cu nașul ei, domnul Visser, în Sneek. Adolescenta a fost înscrisă la o școală locală pentru a deveni educatoare, dar când directorul a început să flirteze cu ea, nașul a decis să o retragă de la cursuri. Câteva luni mai târziu a fugit la Haga, la un alt unchi.

Ajunsă la vârsta de 18 ani, Margaretha a văzut un anunț într-un ziar olandez. Autorul era Rudolf MacLeod, un căpitan al armatei coloniale care locuia în Indiile De Est Olandeze (Indonezia de astăzi) și care își căuta o soție. Tânăra s-a căsătorit cu MacLeod la Amsterdam, pe 11 iulie 1895, și astfel a intrat în aristocrația olandeză. În mai 1897, s-a mutat împreună cu soțul ei în Malang, în partea de est a insulei Java, și curând cei doi au avut doi copii, Norman-John și Louise Jeanne.

Mariajul a fost o dezamăgire pentru ambii parteneri. MacLeod era alcoolic și își bătea frecvent soția, având în același timp și o concubină pe care o vizita frecvent. Dezamagită, ea l-a abandonat temporar, mutându-se cu Van Rheedes, un alt ofițer olandez, a studiat intens cultura indoneziană și s-a alăturat unei trupe locale de dans. În corespondența cu rudele din Țările de Jos, le-a dezvăluit numele de scenă pe care și-l alesese: Mata Hari.

MacLeod a rugat-o la un moment dat să îl ierte și tânăra s-a întors la el, dar comportamentul bărbatului nu s-a schimbat. În 1899, copiii lor s-au îmbolnăvit grav de sifilis, contractat probabil de la părinți, deși familia a susținut că au fost otrăviți de un servitor, fetița, Jeanne, a supraviețuit, dar băiețelul a murit.

După ce s-a mutat înapoi în Olanda, cuplul s-a separat oficial pe 30 august 1902, divorțul devenind definitiv de-abia în 1906, iar Margaretha a primit custodia fetiței. MacLeod a fost obligat prin lege să îi trimită o contribuție pentru creșterea copilei, dar nu a făcut acest lucru niciodată. Într-o zi, bărbatul a luat-o la plimbare pe Jeanne, dar a decis să nu o mai înapoieze mamei, care nu a avut resursele necesare pentru a lupta împotriva fostului soț și a acceptat situația, crezând că, deși MacLeod era un soț abuziv, va fi un tată bun pentru fiica lor. Jeanne a murit la vârsta de 21 de ani, posibil din cauza unor complicații legate de sifilisul de care suferea din copilărie.

Mata HariÎn 1903, femeia s-a mutat la Paris, unde a devenit călăreață la circ, folosind numele Lady MacLeod, spre indignarea familiei soțului. Luptându-se să-și câștige existența, a pozat și ca model, iar în 1904 a început să fie cunoscută ca dansatoare exotică. A devenit amanta industriașului milionar Émile Étienne Guimet din Lyon, cel care a fondat cabaretul Musée Guimet, a pozat ca prințesă indoneziană și a pretins că a fost inițiată în arta dansului indian încă din copilărie. A fost fotografiată de multe ori în această perioadă, afișând fără inhibiții poziții nud sau semi-nud, iar unele dintre aceste imagini au ajuns la fostul soț, MacLeod, care a reușit să obțină, datorită acestor fotografii compromițătoare, custodia definitivă a fetiței.

Deși poveștile Matei Hari despre originea ei erau fictive, era foarte obișnuit în acea perioadă ca dansatoarele și artiștii să inventeze tot felul de lucruri atractive despre viața lor. Stilul și atitudinea ei au făcut-o foarte populară, iar obiceiul de a apărea pe scenă în haine exotice a transformat-o într-o vedetă.

Cariera Matei Hari a intrat în declin după 1912. Pe 13 martie 1915, a cântat în ultimul spectacol din cariera sa, pentru că începuse să se îngrașe și apăruseră între timp alte dive care se impuseseră în lumea artistică, dar relațiile ei cu ofițerii, politicienii și diplomații de rang înalt au continuat. Înainte de Primul Război Mondial, dansatoarea era privită ca o artistă cu spirit liber, dar pe măsură ce războiul se apropia, a fost văzută ca o femeie promiscuă și periculoasă.

În timpul Primului Război Mondial, Olanda a rămas neutră și, pentru că era cetățean olandez, Margaretha a reușit să intre în țara natală ori de câte ori a vrut. Pentru a evita zonele de război, călătorea între Franța și Olanda prin Spania și Marea Britanie, iar deplasările au atras în mod inevitabil atenția. În acea perioadă au apărut zvonuri să are o relație de dragoste cu căpitanul Vadim Maslov, un pilot rus în vârstă de 23 de ani care lupta în armata franceză și pe care l-a numit dragostea vieții ei.

În vara anului 1916, tânărul a fost rănit grav, pierzându-și vederea la ochiul stâng, ceea ce a determinat-o pe Mata să ceară permisiunea de a-și vizita iubitul rănit la spitalul aflat în apropierea frontului. În calitate de cetățean al unei țări neutre, nu i s-ar fi permis în mod normal să se apropie de acea zonă, dar femeia a fost contactată de agenți de la Biroul Deuxième, care i-au spus că i se va permite să-l vadă pe Maslov dacă va fi de acord să spioneze pentru Franța.

Înainte de război, tânăra artistă apăruse de mai multe ori în fața Prințului Moștenitor Wilhelm, fiul cel mare al Kaiserului Wilhelm al II-lea, iar Biroul Deuxième credea că ar putea obține secrete militare prin intermediul ei. Fără să știe că Prințul Moștenitor nu era implicat în conducerea armatei, francezii i-au oferit Margarethei un milion de franci ca să-l seducă și astfel să obțină informații despre planurile germane. Omul de legătură al artistei cu Biroul Deuxième a fost căpitanul Georges Ladoux, care mai târziu a devenit unul dintre principalii ei acuzatori.

Mata Hari

În noiembrie 1916, dansatoarea mergea cu vaporul din Spania spre Anglia și, când nava a ajuns în portul britanic Falmouth, a fost arestată și dusă la Londra, unde a fost interogată de Sir Basil Thomson, un comisar responsabil de contraspionaj de la New Scotland Yard. Inițial reținută în secția de poliție Cannon Street, femeia a fost apoi eliberată și a rămas la Hotelul Savoy.

La sfârșitul anului 1916, Mata Hari a călătorit la Madrid, unde s-a întâlnit cu maiorul Arnold Kalle, atașatul militar german, pe care l-a întrebat dacă îi poate aranja o întâlnire cu Prințul Moștenitor. În acea perioadă, se pare că s-a oferit să transmită informații despre Franța în schimbul unor sume consistente de bani, dar e neclar dacă acest lucru s-a întâmplat din cauza lăcomiei sau a unei încercări de a stabili o întâlnire cu Wilhelm.

În ianuarie 1917, maiorul Kalle a transmis la Berlin mesaje radio în care descria activitățile unui spion german cu numele de cod H-21, a cărui biografie se potrivea atât de bine cu cea a femeii, încât era evident că agentul H-21 nu putea fi decât Mata Hari. Biroul Deuxième a interceptat mesajele și a identificat-o, pentru că informațiile erau transmise într-un cod despre care serviciile de informații germane știau deja că fusese decriptat de francezi și există teorii conform cărora au fost trasnmise astfel doar pentru ca Margaretha Zelle să fie arestată.

Se pare că generalul Walter Nicolai, șeful serviciului de informații al armatei germane, s-a enervat foarte tare că Mata Hari nu a oferit informații reale, vânzându-le germanilor doar bârfe de la Paris despre viața sexuală a politicienilor și generalilor și a decis să înceteze colaborarea cu ea, deconspirând-o intenționat.

În decembrie 1916, angajații Ministerului francez de război i-au oferit Matei Hari numele a șase agenți belgieni. Cinci dintre ei erau deja suspectați că lucrau pentru germani, în timp ce al șaselea se părea că ar fi agent dublu pentru Germania și Franța. La două săptămâni după ce femeia plecase din Paris pentru o călătorie la Madrid, agentul dublu a fost executat de germani, în timp ce ceilalți cinci și-au continuat operațiunile. Această evoluție a situației a fost dovada că numele celor șase spioni au fost comunicate germanilor de către dansatoare.

Mata Hari

Pe 13 februarie 1917, Mata Hari a fost arestată în timp ce se afla camera ei de la Hotelul Elysée Palace din Paris și a fost trimisă în judecată pe 24 iulie, fiind acuzată de spionaj pentru Germania și, în consecință, de moartea a cel puțin 50.000 de soldați.

Mata Hari

Principala anchetă a fost realizată de căpitanul Pierre Bouchardon, care a reușit să stabilească faptul că o mare parte din povestea vieții Matei Hari a fost inventată. Ofițerul a aflat că femeia era de fapt olandeză și că a acceptat 20.000 de franci de la un diplomat german, căpitanul susținând că aceasta a fost, de fapt, o plată în schimbul spionajului în favoarea Germaniei.

În 1917, Franța a fost grav zguduită în urma eșecului ofensivei Nivelle, se confrunta cu un val uriaș de greve, iar la acel moment mulți credeau că țara va pierde războiul. În iulie 1917, la putere a venit un nou guvern sub conducerea lui Georges Clemenceau și, în acest context, autoritățile au considerat că existența unui spion german pe care puteau să dea vina pentru tot ce mersese prost până atunci ar fi o soluție convenabilă pentru noua administrație. Mata Hari a devenit țapul ispășitor perfect, mai ales pentru că avea notorietate și publicul urmărea cu mare interes tot ceea ce apărea în presă despre fosta dansatoare exotică.

Margaretha Zelle i-a scris mai multe scrisori ambasadorului Olandei la Paris, susținându-și nevinovăția. “Conexiunile mele internaționale se datorează muncii mele de dansatoare, nimic altceva… Eu chiar nu am spionat, este groaznic că nu mă pot apăra”. Cel mai teribil și sfâșietor moment pentru Mata Hari a fost atunci când iubitul ei, Maslov, care devenise între timp complet orb, a refuzat să depună mărturie în favoarea ei, spunând că nu-i pasă dacă e condamnată sau nu.

Margarthe Zelle a fost portretizată de jurnaliști ca o “femme fatale”, periculoasă, seducătoare, care și-a folosit farmecele pentru a manipula bărbații. La proces, femeia a susținut însă vehement că îi simpatizează pe aliați și și-a declarat dragostea față de Franța, patria ei adoptivă. Artista a fost găsită vinovată și condamnată la moarte, în ciuda mărturiilor ei că e complet nevinovată.

Mata Hari a fost executată de un pluton format din 12 soldați în dimineața zilei de 15 octombrie 1917. Avea 41 de ani și, potrivit unei relatări a martorilor oculari care au discutat cu reporterul britanic Henry Wales, a refuzat să fie legată la ochi, schițând gestul unui sărut spre echipa de execuție.

Un articol apărut în New Yorker în 1934 relatează că a purtat în ultimele ei clipe “un costum elegant, special făcut pentru ocazie, și o pereche de mănuși albe, noi”, deși o altă relatare indică faptul că era îmbrăcată exact ca la proces,  în singura ținută pe care o avea în închisoare.

Trupul Matei Hari nu a fost revendicat de niciun membru al familiei și a fost folosit pentru studii medicale. Capul ei a fost îmbălsămat și păstrat în Muzeul de Anatomie din Paris. În 2000, angajații muzeului au descoperit că a dispărut, posibil încă din 1954, și nu a mai fost găsit până astăzi.

Dosarele din procesul Matei Hari și alte documente conexe, în total 1.275 de pagini, au fost desecretizate de francezi în 2017, la o sută de ani de la execuția ei.

DS TW

leave a comment