Chiara Badano s-a născut pe 29 octombrie 1971 în satul Sassello din Italia. Părinții ei, Ruggero and Maria Teresa Badano, așteptaseră timp de unsprezece ani venirea pe lume a copilei, timp în care se rugaseră neîncetat și, când s-a născut, au considerat-o cea mai mare binecuvântare a lor. Ruggero lucra ca șofer de camion, iar după nașterea micuței, Maria Teresa a rămas acasă pentru a-și crește fiica, Chiara având o relație deosebit de puternică cu părinții, deși nu i-a ascultat întotdeauna și uneori avea dispute cu ei.
Într-o zi, fetița a luat un măr dintr-un copac aflat în livada unui vecin, iar mama ei a povestit mai târziu: “După-amiază, Chiara a venit acasă cu un măr roșu, frumos. Am întrebat-o de unde îl are. Ea a răspuns că l-a luat din livada vecinului nostru fără să-i ceară permisiunea, i-am explicat că trebuie să întrebe întotdeauna înainte de a lua ceva și că trebuie să îl ducă înapoi și să-și ceară scuze. Era reticentă în a face acest lucru, pentru că era prea jenată. I-am spus că este mult mai important să te stăpânești decât să furi, așa că a dus mărul înapoi. În seara aceea, bărbatul i-a adus o cutie întreagă cu mere și astfel Chiara a aflat ceva foarte important despre adevăr”.
Copila a avut primul contact cu Mișcarea Focolarelor în septembrie 1980, pe când avea doar 9 ani, iar membrele acestui grup, în special fondatoarea, Chiara Lubich, au avut un impact profund asupra vieții ei. Mișcarea Focolarelor sau Opera Mariei este o organizație internațională, asociată cu Biserica Catolică, ce promovează idealurile de unitate și de frăție universală și se concentrează asupra apropierii de Hristos ca o modalitate de a trece peste momentele dificile ale vieții. Chiara Badano a scris mai târziu: “Am descoperit că Iisus părăsit este cheia uniunii cu Dumnezeu și vreau să-l aleg ca singurul meu soț. Vreau să fiu gata să-l întâmpin când va veni. Să-l prefer mai presus de orice”.
Deși era o elevă conștiincioasă, era adesea tachinată pentru credința ei puternică, spunându-i-se “Sora”. Și-a făcut câțiva prieteni buni, îi plăceau distracțiile adolescenților, muzica pop, dansul, era o jucătoare pasionată de tenis și iubea drumețiile și înotul.
În vara anului 1988, pe când avea 16 ani, Chiara a plecat la Roma cu Mișcarea Focolarelor, unde a trăit o experiență care i-a schimbat viața. Le-a scris atunci părinților: “Acesta este un moment foarte important pentru mine: este o întâlnire cu Iisus Părăsit. Nu a fost ușor să îmbrățișăm această suferință, dar în această dimineață, Chiara Lubich le-a explicat fetelor că trebuie să-și închine viața lui Iisus părăsit”.
După această călătorie, a început să corespondeze în mod regulat cu Chiara Lubich, apoi a cerut să primească un nou nume, considerând că urmează un nou început al vieții ei, iar fondatoarea mișcării a numit-o Chiara Luce, “lumină limpede”.
În vara anului 1988, adolescenta a simțit o durere la umăr în timp ce juca tenis. La început nu i-a dat importanță, dar durerea a continuat să fie prezentă și a fost supusă unei serii de investigații. Medicii au descoperit că suferă de o formă rară și dureroasă de cancer osos, sarcom osteogen, iar când a aflat, Chiara a spus fără niciun regret: “Este pentru tine, Iisuse; dacă vrei, și eu vreau”.
Pe tot parcursul tratamentului, copila a refuzat să primească morfină, pentru că își dorea să poată rămâne conștientă, a simțit că este important să-și cunoască boala și durerea, iar în timpul șederii în spital mergea frecvent la plimbare cu un tânăr care se lupta cu depresia. Aceste plimbări i-au fost benefice celuilalt pacient, dar i-au cauzat copilei dureri mari. Părinții o sfătuiau adesea să se odihnească, dar ea le răspundea: “Voi putea dormi mai târziu”.
Unul dintre medicii ei, Antonio Delogu, povestea: “Prin zâmbetul ei și prin ochii plini de lumină, ne-a arătat că moartea nu există; există doar viața”, iar un prieten din Mișcarea Focolarelor a mărturisit: “Am înțeles că, de fapt, noi eram cei care aveam nevoie de ea. Viața Chiarei a fost ca un magnet care ne atrăgea”.
Adolescenta a rămas optimistă chiar și atunci când chimioterapia i-a provocat căderea părului. Pentru a-și pregăti părinții pentru momentul în care nu va mai fi, a avut atâta putere încât le-a făcut rezervări la cină pentru Ziua Îndrăgostiților din acel an, i-a rugat să nu se întoarcă decât după miezul nopții, apoi a scris o felicitare pentru sărbătorile de iarnă: “Sfântul Crăciun 1990. Mulțumesc pentru tot. La mulți ani” și a ascuns-o printre lucrurile ei, pentru ca mama să o găsească mai târziu.
Credința Chiarei nu a părăsit-o niciodată, nici chiar după ce boala a lăsat-o în imposibilitatea de a se deplasa, iar o investigație CT a arătat că nu există nicio speranță de remisie a cancerului. Când a aflat, Chiara a spus simplu: “Dacă ar fi să aleg între a merge din nou și a merge la cer, nu aș ezita. Aș alege cerul.” Pe 19 iulie 1989, a suferit o hemoragie puternică, și-a revenit pentru o vreme și le-a cerut părinților: “Nu vărsați lacrimi pentru mine. Mă duc la Iisus. La înmormântarea mea, nu vreau ca oamenii să plângă, ci să cânte din toată inima.”
Cardinalul Saldarini, arhiepiscop de Torino, a aflat de boala copilei și a vizitat-o la spital, întrebând-o: “Lumina din ochii tăi este splendidă. De unde vine?”, iar fetița a răspuns: “Încerc să-l iubesc pe Iisus cât pot.”
Când și-a dat seama că starea ei nu se va îmbunătăți, a început să-și planifice înmormântarea, pe care o numea “nunta mea”. A ales muzica, cântecele și florile și a vrut să fie îngropată în rochie de mireasă, o rochie albă cu cordon roz, spunându-i mamei: “Când mă pregătești, mamă, trebuie să-ți spui în continuu: Chiara Luce îl vede acum pe Isus”.
În ultimele ore de viață, a primit Euharistia și și-a rugat familia și prietenii să se roage împreună cu ea. Chiara Badano a murit la ora 04:00 dimineața, pe 7 octombrie 1990, la doar 19 ani, avându-i pe ambii părinții la căpătâi, ultimele sale cuvinte fiind: “Pa, mamă, fii fericită, pentru că eu sunt.”
Două mii de oameni au participat la înmormântarea adolescentei, iar primarul din Sassello a decretat zi liberă pentru locuitorii micului sat natal, pentru ca oamenii să poată participa la funeralii.
Cauza de sfințenie a Chiarei Badano a fost promovată de Livio Maritano, fostul episcop de Acqui Terme, copila fiind declarată “venerabilă” pe 3 iulie 2008. În decembrie 2009, Papa Benedict al XVI-lea a recunoscut miracolul pe care îl făcuse pentru un băiat italian ai cărui părinți au povestit că l-au dus la copilă pentru a-l vindeca de meningita de care suferea, medicii lui neputând să explice apoi tămăduirea neaștepată.
Chiara Badano a fost beatificată de Biserica Catolică pe 25 septembrie 2010, la Sanctuarul Maicii Domnului Iubirii Divine din Roma, mii de oameni fiind de față la eveniment. Arhiepiscopul Angelo Amato, șeful Congregației Vaticanului pentru Cauzele Sfinților, a declarat, cu această ocazie, că adolescenta este un exemplu al modului în care o viață scurtă poate fi trăită în mare sfințenie, ziua sărbătorii Chiarei Badano fiind de atunci 29 octombrie.
