“Adesea, ca să intre un nume – precum cel al Anei Ipătescu – în istorie, să se afirme şi să rămână e de ajuns un singur gest. Cu o condiţie: ca acel gest să fie hotărâtor şi la momentul sau, mai bine-zis, în clipa hotărâtoare. Şi acesta este, îndeosebi, destinul eroului în revoluţie.
În clocotul marilor frământări şi răsturnări, cineva trebuie să apară în frunte, să îndrume forţele spre frângerea barajelor în calea progresului, să împingă istoria înainte, să-şi rişte viaţa şi să dobândească victoria. În istoria Revoluţiei de la 1848, acest destin l-a avut Ana Ipătescu. Fapta ei din acea sâmbătă de 19 iunie a produs o impresie uriaşă asupra revoluţionarilor paşoptişti din toată ţara. Şi nu greşim dacă spunem că presa revoluţionară a proclamat-o eroină şi pe plan european.
Gestul ei a fost spontan, firesc, revoluţionar, eroic, patriotic. A fost extrem de necesar momentului când un complot contrarevoluţionar, cu complicitatea coloneilor Odobescu şi Solomon, a izbutit să aresteze guvernul provizoriu.
Cel care a anunţat poporul despre acest atentat la soarta revoluţiei a fost C. A. Rosetti. S-au tras clopotele de alarmă.
„Într-o clipită“, poporul a sărit în ajutorul guvernului, al revoluţiei. Mulţimea a înconjurat palatul unde se aflau complotiştii. La porunca lui Solomon, soldaţii au deschis focul, au tras „în carne“.
Au căzut numeroşi morţi. Mulţimea se retrage, inspăimântată. „Poporul uimit, scrie un martot ocular — corespondentul “Gazetei Transilvaniei“ — fără arme, nu ştia ce să facă: rupe la garduri şi porţi şi pardoseală, dar nu era o comandă, un cap. Cavaleria venise târziu în ajutorul guvernului, dar ce putea la îmbulzeala aceea…“
Istoria şi literatura, arta şi gândirea românească nu vor putea fi niciodată îndeajuns recunoscătoare acelui corespondent anonim al gazetei din Braşov care ne-a transmis date din acea memorabilă zi, când o româncă a spart crusta anonimatului, a săltat pe baricade şi a pătruns în nestinsa lumină a istoriei. Scrie corespondentul:
„În minutele acestea văzurăm o eroină strecurându-se prin mulţime, armată cu două pistoale şi strigând: «Caragiu, copii, moarte trădătorilor!» Ea venea de pe podul Mogoşoaei şi înainta la palat. Mulţimea electrizată, văzând curajul acestei femei, se înfierbântă şi repetă: “Moarte vânzătorilor». Intervenţia, glasul acelei femei, gestul ei au fost acele scăpărări de fulger care au redeclanşat trăsnetul revoluţiei.
Atacând concentric, mulţimea, îndemnată de Rosetti, I. Brătianu, preotul Ambrozie, poreclit de-atunci „popa tun“, a răpus forţele reacţiunii. „Trădătorul“ Solomon, „strâmtorat de toate părţile“, s-a retras în cazarma veche. Guvernul provizoriu, revoluţia însăşi era salvată, cu jertfa poporului, însufleţit la luptă de o femeie. O femeie eroină.
Se întreba corespondentul transilvan: „Cine este această eroină? Este doamna Anica, soţia domnului Nicolae Ipătescu, română ce poartă armă ca orice bărbat“. Văzând iureşul mulţimii, soldaţii au refuzat să mai execute ordinele colonelului Solomon, au pactizat cu poporul. „Declarară că ei nu mai pot face alt jurământ decât acela ce l-au făcut pe câmpul lui Filaret (jurământ faţă de guvernul revoluţionar) şi că ei nu vor mai da (trage focuri de armă) în fraţii lor“, încheie cu mare satisfacţie corespondentul din Braşov.
Fapta Anei Ipătescu n-a contribuit numai la determinarea soartei revoluţiei române. În acea vreme de început a afirmării femeii pe arena socială şi politică, gestul ei, curajul ei, fapta ei au devenit adevărate modele pentru lupta revoluţionară a femeilor din întreaga Europă. Nu în zadar revoluţionarii vienezi au tipărit şi difuzat o plachetă în care povesteau, pe larg, fapta româncei şi slăveau eroismul revoluţionarilor bucureşteni. Un singur fapt, hotărâtor în declanşarea iureşului revoluţionar, a fost de ajuns pentru ca numele acelei femei să urce şi să rămână sus în lumina istoriei.
Căci Revoluţia de la 1848 nu se poate înţelege fără lupta poporului călăuzit de făclierii care au nume cununate, de-atunci, cu veşnicia: Bălcescu şi Avram Iancu, Heliade şi Bariţiu, Alecsandri şi Bolintineanu, Magheru şi Kogălniceanu, Zinca Golescu şi Ana Ipătescu. Jules Michelet elogia revoluţionarii paşoptişti români cu o constatare vrednică de reamintit: „Aţi făcut mare lucru punând o naţie în calendarul lumii“.
*** Dumitru Almaș, O revoluționară: Ana Ipătescu, Contemporanul, 1980
*** Un studiu publicat de Eugenia Ioanovici în Revista Muzeelor și Monumentelor (1984) atribuie ultimele două ilustrații reproduse în acest articol pictorului revoluționar Ion Negulici.
