Genialul Orson Welles, rebelul de la Hollywood. Regizorul a fost căsătorit de trei ori, iar fiicele sale s-au cunoscut la incinerarea lui

Orson Welles a fost unul dintre cei mai venerați actori și regizori ai secolului al XX-lea, autor al celebrului “Citizen Kane”, peliculă considerată de majoritatea criticilor cel mai bun film din istoria cinematografiei. Personalitate complexă, Welles a regizat piese de teatru și de radio, a avut o trupă de magicieni cu care a făcut turnee prin lume, ba chiar a dublat voci în filmele de animație.

Datorită tatălui său, un inovator care făcuse o avere inventând o lampă pentru biciclete, Welles a crescut în lumea artistică. Mama sa, Beatrice, a fost pianistă de concert și l-a învățat pe tânărul Orson să cânte la pian și la vioară. Nu a avut însă pentru mult timp o copilărie fericită, pentru că părinții lui s-au separat pe când avea patru ani, la nouă ani, și-a pierdut mama, iar când afacerea de succes a tatălui său a început să se clatine, acesta a căzut în patima beției și a decedat pe când Orson avea 13 ani.

 

 

Maurice Bernstein, un prieten de familie, a devenit tutorele său oficial după doi ani, când băiatul a împlinit 15 ani. Bernstein a văzut talentul adolescentului și l-a înscris la Școala Todd din Woodstock, Illinois, unde Orson și-a descoperit pasiunea pentru teatru. După ce a absolvit școala, a plecat la Dublin, cu o trupă intinerantă de bâlci, plătindu-și drumul cu o mică moștenire rămasă de pe urma tatălui și și-a anunțat sosirea în oraș declarându-se stea de pe Broadway.

 

De-abia la vârsta de 19 ani va debuta pe Broadway în rolul Tybalt din Romeo și Julieta, interpretarea sa atrăgând atenția regizorului John Houseman, cu care a început un lung parteneriat. În 1936, la vârstă de 21 de ani, a debutat ca regizor cu o versiune inedită pentru vremea aceea a piesei Macbeth, intitulată Voodoo Macbeth. A mutat locația celebrei tragedii din Scoția în insulele Caraibe, iar distribuția era formată exclusiv din afro-americani, fiind unul dintre puținii artiști care a sfidat mentalitatea discriminatorie a epocii.

 

Între timp, a înființat, împreună cu Houseman, teatrul Mercury, primul spectacol fiind o adaptare contemporană a lui Iulius Cezar, în care regizorul face referiri directe la Italia fascistă. Apariția imperatorului roman în rochie și pantofi cu tocul cui a creat rumoare pe Broadway. După mai multe producții, teatrul s-a mutat pe calea undelor, la radio, cu o emisiune săptămânală,  “The Mercury Theatre on the Air”, transmisă de CBS între 1938 și 1940 și din nou în 1946. Apreciată de critică, dar cu audiență scăzută, emisiunea s-a reinventat pe 30 octombrie 1938, când Welles a difuzat adaptarea romanului lui H.G. Wells, “Războiul lumilor”.

 

Programul a simulat o emisiune de știri, iar Welles, în calitate de prezentator, a descris alert, cu detalii, invazia extraterestră și atacul asupra statului New Jersey. Transmisia a inclus știri și relatări ale martorilor oculari și a părut atât de reală încât a creat panică printre ascultători, fiind percepută ca un eveniment live. Transmisia a atras furia unora dintre cetățenii orașului, dar i-a oferit celebritate, iar talentul său a devenit rapid o fascinație pentru Hollywood.

În 1940, Welles a semnat un contract de 225.000 de dolari cu studiourile RKO pentru a scrie, regiza și produce două filme. Acordul i-a oferit tânărului cineast un control creativ total, precum și un procent din profituri. Welles avea doar 24 de ani, dar succesul în cinematografie nu a venit imediat. Regizorul a avut o tentativă de a adapta pentru marele ecran romanul “Inima întunericului” al lui Joseph Conrad și nu a avut cronici favorabile. Nereușita a pălit, însă, în 1941, la apariția filmului “Citizen Kane”.

 

 

Întâlnirea cu Herman Mankiewicz, un scenarist de geniu, dar un alcoolic notoriu, i-a schimbat destinul. Împreună cu el, Orson Welles a creat filmul care a fost declarat încă de la premieră “the most sensational film ever made in Hollywood.”

Inspirat din viața și opera magnatului de presă William Randolph Hearst, acțiunea este văzută prin ochii jurnalistului Charles Foster Kane (interpretat de Welles) și urmărește ascensiunea și decăderea unui mogul media. Filmul l-a indignat pe Hearst, care a refuzat orice menționare a filmului în ziarele sale, și, din această cauză, filmul s-a prăbușit în box-office. Dar Citizen Kane a fost și a rămas o operă revoluționară a cinematografiei, a fost nominalizat la nouă premii Oscar, iar Welles a reușit să introducă, prin această peliculă, unele dintre cele mai inovative tehnici de filmare.

 

Al doilea film al lui Welles pentru studiourile RKO, “The Magnificent Ambersons”, realizat în 1942, a fost un proiect mult mai simplu și care l-a făcut, în final, pe regizor să se desprindă de Hollywood. Spre sfârșitul filmărilor, a făcut o scurtă călătorie la Rio de Janeiro pentru a definitiva un documentar, iar când s-a întors a descoperit că studiourile au montat filmul după o altă viziune. Welles a renegat filmul, s-a înfuriat și a urmat o ruptură publică între cineast și RKO.

Orson Welles a regizat apoi “Străinul”, în 1946 și “Macbeth”, în 1948.  În același an în care a regizat Macbeth, a început un exil autoimpus departe de cetatea filmului. Ulterior a apărut în pelicule precum “The Third Man” și a regizat alte filme, inclusiv “Othello”, în 1952 și “Mr. Arkadin”, în 1955. S-a întors la Hollywood în 1958 pentru a regiza “Touch of Evil” și a obținut, în 1962, un mare succes cu o adaptare după Franz Kafka, “Procesul”, după cum a spus chiar el, fiind proiectul său preferat.

 

Regizorul a avut o viață amoroasă agitată. A fost căsătorit de trei ori și a fost infidel față de toate soțiile sale: Virginia Nicolson, Rita Hayworth și Paola Mori. A avut câte un copil cu fiecare dintre ele, precum și un fiu nelegitim. Prima soție, actrița Virginia Nicholson, l-a părăsit după ce a aflat că el începuse o relație cu frumoasa actriță mexicană Dolores del Rio.

În septembrie 1943 regizorul s-a căsătorit cu actrița Rita Hayworth, “zeița iubirii”, cu care va avea o fiică, Rebecca, dar cei doi au divorțat cinci ani mai târziu. Orson Welles s-a îndrăgostit apoi de contesa Paola di Gerfalco, al cărei nume de scenă a fost Paola Mori. Părinții ei, aristocrați italieni, au insistat pentru ca relația să fie legalizată, astfel că cei doi s-au căsătorit pe 8 mai 1955 la Londra. Deși mai târziu s-au despărțit, Orson nu a divorțat niciodată oficial de Paola, însă și-a petrecut ultima parte a vieții trăind cu o actriță croată, Oja Kodar, pe care o întâlnise în timpul unor filmări la Zagreb.

 

 

În 1975, marele regizor a primit Premiul pentru întreaga activitate din partea Institutului American de Film, iar în 1985 a fost distins cu Premiul Griffith, o recunoaștere a rolului său inovativ în cinematografie.

Orson Welles a murit pe 10 octombire 1985, la vârsta de 70 de ani, în urma unui infarct miocardic, la câteva ore după ce apăruse în “The Merv Griffin Show”. A fost găsit decedat de șoferul lui a doua zi dimineața și a fost incinerat într-o ceremonie privată, în prezența soției lui oficiale, Paola Mori, și a celor trei fiice pe care le-a avut cu cele trei soții, moștenitoarele sale cunoscându-se cu această ocazie nefericită.

 

Regizorul a lăsat în urmă multe proiecte neterminate sau abandonate, unele datând din anii 1940 sau chiar din anii ’30, printre care “Don Quijote” și “Negustorul de la Veneția”.

În 2018, a apărut ultimul său film, “The Other Side Of The Wind”, peliculă la care regizorul a început să lucreze în 1970 și care a rămas nefinalizată din cauza unor chestiuni contractuale. Filmul a fost preluat și încheiat de Netflix și spune povestea unui regizor de film cinic, uzat de viață, însă neînduplecat, care se luptă cu sistemul hollywoodian ca să își poată termina filmul, poate la fel ca Orson Wells, care și-a consumat mai mult de jumătate din existență pentru a se opune unui sistem pe care l-a urât, dar care l-a făcut faimos.

 

Tot în 2018, a avut loc și premiera documentarului “They’ll Love Me When I’m Dead” (“Mă vor iubi când nu voi mai fi”), difuzat de Netflix, despre realizarea ultimului său film.

“Trăim într-un cuib de șerpi. De 40 de ani port în mine un secret, unul pe care nu vreau să mi-l recunosc și anume că urăsc locul ăsta. Nu-mi permit să stau față în față cu adevărul și să zic că mi-e silă. Nu-mi spun nimic din toate astea pentru că locul ăsta se dovedește singurul loc în care vreau să fiu” va mărturisi Orson Welles, care n-a putut trăi nici cu, dar nici fără Hollywood, despre star-sistem-ul american.

 

Alte articole

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *