Gérard Philipe, simbolul unei generații

O existenţă şi o carieră artistică încheiate brusc, la numai 37 de ani, n-au lăsat răgazul de a fi aşternute detalii despre viața lui Gérard Philipe în paginile unor memorii sau măcar ale unor mărunte însemnări autobiografice. De altfel, nu-i făcea plăcere să vorbească despre el însuşi. După moartea lui prematură, publicistul Maurice Périsset (autorul monografiei „Gérard Philipe“), şi sofia actorului, Anne Philipe (autoarea cărţii „Răstimpul unui suspin“), au schiţat, în linii delicate, personalitatea fermecătoare a actorului francez.

Reproducem câteva fragmente din aceste lucrări, unele amintiri ale fratelui lui, precum și câteva scurte note biografice.

DRUMUL ÎN ARTĂ…

Nimic nu părea să-l hărăzească pe Gérard Philipe carierei de actor. S-a născut la Cannes, pe 4 decembrie 1922, într-o familie de hotelieri. Și-a luat bacalaureatul în 1939. Se pregătea să facă studii de drept după ce, o clipă, se gândise la medicină. O fabulă de La Fontaine a schimbat totul. Era în 1940. I s-a cerut să recite „ceva” la o serbare. „Ceva“.

A ales o fabulă de La Fontaine și apoi o alta, de Franc-Nohain. S-a întâmplat însă ca în sală să se afle regizorul Marc Allégret și actorul Claude Dauphin. Restul pare, astăzi, să fi mers de la sine…

Marc Allégret, care locuise în hotelul părinților lui Gérard, l-a întrebat dacă nu i-ar plăcea să facă film, iar Claude Dauphin i-a propus să joace, alături de el, rolul episodic al lui Mick din „O fată simplă”, cu Madeleine Robinson. Gérard Philipe a acceptat… Anul următor apărea în „Fetele de pe cheiul florilor”, filmul lui Marc Allégret. A fost ales apoi pentru un rol neînsemnat – cel al grădinarului – din „Sodoma și Gomora” cu Edwige Feuillére. Dar Edwige Feuillére a intervenit:

— Nu e bun pentru rolul grădinarului. Va fi îngerul nostru.

Și astfel a obținut Gérard Philipe primul său mare rol: îngerul din „Sodoma și „Gomora”. Succesul a fost fulgerător. Dar tânărul nu s-a lăsat amețit și s-a gândit că cel mai înțelept lucru ar fi să se înscrie la Conservator.

În 1945, după o muncă stăruitoare și studii intense, Gérard Philipe s-a dus la Albert Camus și i-a cerut să joace „Caligula”.

— Prea târziu, i-a răspuns Camus. I-am încredinţat rolul lui Henri Rollan. De altfel, dumneata eşti şi prea tânăr pentru rol…

Când Henri Rollan s-a îmbolnăvit, Camus i-a încredinţat totuşi rolul lui Gérard Philipe şi nu a putut decât să se felicite pentru asta.

— S-a revelat pe el însuşi, revelând totodată şi virtuţile piesei mele, declara scriitorul mai târziu.

Reflectoarele s-au fixat asupra lui Gérard și nu l-au mai părăsit niciodată. A avut în cinematografie succese răsunătoare cu „Idiotul“ şi „Îndrăciţii“ (Le diable au corps). Regizorii au început să şi-l smulgă unul altuia pe acest fermecător june-prim care știa să joace comedie cu atâta dezinvoltură: Marcel Carné, Yves Allégret, Christian Jaque, Max Ophuls, René Clément, Julien Duvivier, Claude Autant-Lara, Sacha Guitry, René Clair…

1951 este anul triumfului cu „Fanfan la Tulipe“. Dar Gérard Philipe nu voia să sacrifice teatrul de dragul filmului și când Jean Vilar s-a lansat în marea aventură a Teatrului Naţional Popular, și-a oferit imediat colaborarea. A fost „Cidul“ şi „Prinţul de Hombourg“ în serile de neuitat când Vilar fixa rădăcinile teatrului în periferia pariziană.

La 37 de ani, Gérard Philipe avea în spate 14 ani de succese neîntrerupte. Fiind actor, a devenit foarte repede vedetă, dar, ca vedetă, a ştiut să rămână actor, fără a înceta să fie un om simplu.

A avut o mare prietenă, mama lui, pe care o numea tandru Minou. A avut o soţie, Anne Fourcade, o cunoscută etnografă și scriitoare, cu care a format un cuplu fericit. Aveau amândoi aceleaşi concepţii despre viaţă, aceeaşi pasiune pentru ideile generoase. Le plăcea să bată drumurile Franței cu rucsacul în spinare, le plăcea să primească musafiri, să se joace cu copiii lor, să se retragă în casa lor din Ramatuelle.

— Ar trebui să fac mai puţine filme şi să vin mai des pe aici, le spunea Gérard vecinilor săi, viticultori, care îl iniţiau in tainele meşteşugului lor. Gérard Philipe se odihneşte astăzi în acel pământ provensal pe care l-a iubit atât, la umbra unei mimoze… A dus o viaţă simplă şi curată, o viaţă fără scandaluri, o viaţă fără nici un compromis.

ANNE PHILIPE: „Răstimpul unui suspin”

Îmi amintesc de o noapte petrecută în grădina unde mă plimb azi singură, unul din locurile ce le-am evitat după moartea ta. Era miezul nopţii. Ieşisem ultimii de la teatru. Ningea. Mergeam ţinându-ne de mînă. Nu voiam şi nu simţeam nevoia de a vorbi. Umblam la întâmplare, dar fără ezitări. Rarele vehicule treceau pe lângă noi fără zgomot. Străzile-mi păreau pustii sau poate că numai dragostea noastră, în seara aceea, ne izola. Eram aproape de noapte, de cer, departe de Paris.

Ieşind din strada Vavin, am ajuns la grădina Luxembourg. Mi-ai spus: „Intrăm?“ Am sărit gardul şi am pătruns într-un peisaj desăvârşit. Paşii noştri răscoleau zăpada. Eram fericiţi şi conştienţi de asta. Era o fericire pură, calmă alcătuită din convingerea că totul nu poate fi decât bine. Ţi-ai scos paltonul şi ne-am aşezat pe el. Priveam în noapte. Îţi vedeam ochii limpezi şi genele udate de zăpadă. Oraşul era la doi paşi, dincolo de gard, şi ne înconjura. A sunat ora trei. De ce oare m-am gândit deodată la nenorocire? Nu la a noastră, în momentul acela mi se părea de neînchipuit, ci la a altora. Noi stăteam nemişcaţi, pătrunşi de fericire, cu braţele împletite, cu capetele alăturate. Unul din noi a spus: „Ne vom strădui să fim demni dacă într-o zi vom fi nefericiţi“. Şi celălalt a răspuns: „Îţi făgăduiesc“.

Mă uit la tine în timp ce dormi, şi lumea în care te afli, zâmbetul din colțul gurii tale, mișcarea imperceptibilă a genelor tale, trupul tău lipsit de apărare, totul e numai taină. Stăm de vorbă: glasul tău, gândurile tale, cuvintele cu care te exprimi îmi sunt cât se poate de familiare. Fiecare dintre noi ar putea încheia fraza începută de celălalt… Tu ai fost cea mai frumoasă legătură a mea cu viaţa. Ai devenit cunoştinţa mea cu moartea. Când va veni şi pentru mine, nu voi avea sentimentul că mă uneşte din nou cu tine, ci că păşesc pe un drum care tu mi l-ai făcut cunoscut.

JEAN PHILIPE: Fratele meu Gérard…

În copilărie, lui Gérard îi era nițel frică de mine; eram mai mare decât el, mai puternic… Era de pe atunci o fiinţă extraordinar de vie, se mişca de parcă ar fi dansat continuu. Dar, adeseori, avea lungi perioade de visare; se pierdea în lecturi până când îi smulgeam cartea din mână. Eu ţineam să-l iniţiez în sporturi, în mecanică…

…Şi mai târziu, când ne aflam numai între noi, fratele meu era încântător. Redeveneam doi puști nebunatici, doi colegi gata oricând să facă pozne. Gérard ştia să fie nespus de glumeţ, chiar şi în clipele grele. Mama noastră îşi aminteşte că l-a auzit o dată, la clinica din strada Violet, în timp ce făcea primii pași ajutat de un infirmier, spunându-i acestuia: „Ia lasă-mă, te rog” și, imediat, începu să desfășoare un adevărat balet…

Fratele meu avea un adevărat cult al muncii. Nu se împăca cu gândul că eu aș putea să nu mă afirm într-un domeniu sau altul. Nu voia ca, în umbra sa, să existe un frate al lui Gérard Philipe care să nu facă nimic deosebit. Considera că ceea ce dă vieții adevărata ei valoare este numai munca.

HÁURICE PÉRISSET: Gérard, prialenul

…După zilele obositoare ale filmărilor în Mexic din vara lui 1959, Gérard ardea de nerăbdare să-şi ia un concediu. La mijlocul lui iulie, pădurile din preajma vilei sale de la ţară străluceau în lumină de-ţi luau ochii… Lui Gérard îi plăcea să stea seara, timp îndelungat, pe terasă, nemişcat, ca şi cum ar fi vrut să se pătrundă de farmecul nopţilor din Provence…

Câteodată asculta muzică şi niciodată nu se sătura de Mozart. Dimineţile se scula devreme, îl ajuta pe fermier la treburile casei sau îşi conducea familia la plajă, o plajă mică, singuratică, pe care n-o invadau cei obişnuiţi să-şi petreacă vacanţa la Saint Tropez. Pentru că nu prea avea pe cine să întâlnească pe acolo, stătea de vorbă cu prieteni întâmplători sau se odihnea la soare.

Uneori, împreună cu Anne-Marie și Olivier, copiii săi, pornea înspre portul din Saint Tropez, înainte ca mulţimea să înceapă să se înghesuie, la orele când stăpânii acestui locşor erau doar pescarii şi cei câţiva locuitori. Ei îl cunoşteau pe Gérard Philipe şi-i trimiteau surâsuri pline de înţeles. Se întorceau repede, într-o maşină veche, care n-asculta decât de el. Îi plăcea să fie mult timp în preajma copiilor, să le istorisească poveşti, iar aceştia, nesăţioşi, îi cereau mereu o continuare.

Reîntors în locuinţa sa din Paris, Gérard Philipe nu se întâlnea decât cu câţiva prieteni buni, căci era ocupat cu citirea clasicilor, cu întocmirea proiectelor de viitor.

Imediat după restabilire, trebuia să plece cu soţia şi un prieten medic în vacanța de iarnă și apoi, la întoarcere, poate se va hotărî, în sfârșit, să-l joace pe Hamlet, acel Hamlet pe care Jean Vilar i-a cerut de ani de zile să-l interpreteze:

— Mai târziu, îi răspundea el, încă nu mă simt pregătit pentru asta…

În seara de 24 noiembrie, un disc se învârtea în pick-up, un concert de Mozart. A doua zi de dimineață, Anne își conduse copiii la școală. Când se întoarse, intră în camera lui Gérard. Pe pat, o carte cu tragediile lui Euripide, încă deschisă. Gérard avea ochii închiși, fața destinsă. Mâinile i se odihneau liniștite pe pled. Murise în timpul somnului.

Moartea l-a lovit pe 25 noiembrie 1959, la 37 ani, stingându-i surâsul atât de uman, atât de generos. A murit senin, fără să bănuiască că ghearele cancerului îl pândesc, a murit citind din clasicii greci, visând la noi roluri în teatru şi în film. Pelicula de celuloid a imortalizat traiectoria sa fulgerătoare în viaţă şi artă.

Pentru milioane de oameni actorul e încă o prezenţă vie, e Fanfan-la-Tulipe, Eregoli din “Frumoasele nopţii”, Julien Sorel din “Roşu şi negru”, ca să amintim doar câteva din creaţiile sale cinematografice.

Ecranul, care păstrează pentru veşnicie o siluetă, un chip, un zâmbet, o lacrimă, pe om şi pe actor, va reînsufleţi mereu chipul lui Gérard Philipe. Gérard Philipe a fost o vedetă cu priză excepţională la public, căutată de producători pentru a asigura succesul comercial al filmelor. Dar, prin toată viaţa şi cariera sa artistică, actorul a fost antipodul vedetei comerciale cu zâmbetul confecţionat, cu scandaluri amoroase abil regizate pentru publicitate.