“Când am ajuns în Hordou se înnoptase… Sus, pe bolta cerului, peste natura şi satul adormit, vegheau puzderie de stele.
“Totu-i plin de Duhul sfânt,
Linişte’n văzduh şi pace — pe pământ” domneau atotputernice, tulburate doar de foşnetul lin al frunzelor din plopii numeroşi, înşiruiţi de-a lungul văii şi clipocitul apelor. M-am oprit, împreună cu bunul meu prieten, Enea Ciupe, în dreptul casei în care a văzut lumina zilei poetul ţărănimii. În tăcerea înfiorată a nopţii, locul ne îmbia la contemplaţie şi meditaţie.
S-au împlinit 21 de ani de când George Coșbuc s-a risipit în marea taină a nefiinţei, opera lui însă trăieşte şi va trăi de-a pururi, făcând parte integrantă din sufletele noastre de români, fii ai unui pământ sacru, frământat de lacrimile şi sângele înaintaşilor.
Acolo departe, foarte departe de glia-i natală, la marginea cimitirului Bellu din Capitală, el îşi doarme somnul etern sub o moviliţă fără cruce, deasupra căreia o simplă placă aminteşte trecătorului locul de veşnică odihnă al marelui rapsod.
Comuna Hordou, una din cele mai vechi aşezări româneşti din acest colţ de ţară, care azi poartă numele poetului, este situată la 36 de kilometri de Bistriţa şi 12 kilometri de Năsăud, într-o vale admirabilă, în bună parte pe o colină, la poalele unor dealuri înalte, acoperite cu păduri de brazi, şi anume: Călini, Dealul Ruricului, La Runcuri, Bruhoaia, Dealul Hordoului, Dealul Dumbrava şi Zăpodea Ştezii, fiind străbătută de apa Sălăuţei. Casele scunde, construite din lemn şi lut şi acoperite cu şindrilă, au o înfăţişare sărăcăcioasă. În afară de valea şi colina pe care este situată comuna propriu zisă, mai sunt case răsleţite pe Valea Fântânii, Valea Pietrii, Valea lui Clim şi Valea lui Mailat.
Locuitorii, cam 1.400 la număr, toţi români greco-catolici, se ocupă cu lucrarea pământului şi tăiatul lemnelor. Păsări de casă şi porci ei n-au, vite puţine, numai însă pentru nevoile lor. Ei sunt foarte săraci. Actualmente este în construcţie un nou şi frumos local al primăriei, prin generoasa contribuţie a domnului prof. univ. Cristea Niculescu, care a dat în acest scop bani şi material în mod gratuit. Tot din iniţiativă şi prin contribuţia d-sale atât de binevoitoare, care dovedeşte o rară distincţie sufletească, se vor construi încă trei clădiri, pentru Căminul Cultural, pentru un dispensar şi pentru o baie populară.
Nu departe de biserică, lângă şoseaua naţională, se află casa în care s-a născut George Coşbuc, proprietatea unui nepot al poetului, ţăranul Sebastian Coșbuc, a soţiei sale Maria, născut Cira, ce au 7 copii şi anume: Ion, Aurel, Veturia, Anuţa, Anghelina, Maria şi Gheorghe. Este o casă simplă, cea mai bună din comună, renovată anii trecuţi. În ea se află acum instalată secţia I-a CFR de lucrări speciale, de sub conducerea d-lui ing. Tudor Pipa, care efectuează lucrări la nouă linie Salva – Vişeu, ce trece prin comună. Pe peretele casei, sus, sub streaşină, este fixată o placă de marmoră, pe care scrie:
“Aici s-a născut fericitul George Coşbuc, poetul ţărănimii, marele meşter al graiului românesc”, fiind adăugate versurile poetului:
O luptă-i viaţa, deci te luptă
Cu dagoste de ea, cu dor.
Oricare ar fi sfârşitul luptei
Să stai luptând, căci eşti dator”.
Privind casa, îmi revin în minte versurile:
“În vaduri ape repezi curg
Și vuiet dau în cale,
Iar plopi în umedul amurg
Doinesc eterna jale.
Pe malul apei se-mpletesc
Cărări ce duc la moară
— Acolo, mamă, te zăresc
Pe tine ‘ntr’o căscioară…
Am vizitat casa, apoi grădina, unde într-o mică vilă, construită din Iemn, se află locuinţa d-lui Enea Ciupe, şeful serviciului tehnic de pe lângă secţia I-a CFR de lucrări speciale. Mişcându-mă în cadrul acesta de viaţă rustică, în zvon câmpenesc, freamăt de pădure şi murmur de ape, îmi revine în amintire acel minunat joc de gânduri şi imagini urzit de poet, în cunoscutele accente, calde şi vibrante, din imnul luminos al naturii pe care l-a cântat întreaga-i viaţă.
Aici şi-a petrecut George Coșbuc copilăria-i senină, la casa părintească, aici şi-a umplut sufletul de visuri şi armonii, aici, de vorbă cu oamenii satului, a călătorit în ţara vrăjită a basmelor, înfăşurându-se în tortul argintat al mitului popular. De aceea gândurile lui nu s-au putut deslipi niciodată de satu-i natal…
…După ce m-am odihnit sub nucul din grădină, unde odinioară poetul îşi avea masa de scris şi compunea primele versuri, m-am îndreptat, pe ulicioara de lângă casă, spre moara lui Coşbuc, o moară de apă, rudimentară. Trecând peste canalul Sălăuţei, am nimerit la “Prund”, unde doi ulmi bătrâni străjuesc zarea. Despre unul din ei, de pe vremea copilăriei poetului, scria Coşbuc, întors acasă după mulţi ani de pribegie:
…Mai trăeşti şi-ţi merge bine
Vechi străjer, nu m’ai uitat?
E de mult de când n-am stat
Ulmule sub tine
Am cutreierat împrejurimile de-un pitoresc neîntrecut. Şi în faptul zilei, umbra ocrotitoare a poetului parcă şoptea în cer:
E’n flacără bolta senină
Şi fără’ntrerupere-acum
Se varsă tăcuta lumină,
Se varsă grăbită, se’ntinde
Pe dealuri, pe coaste, s’aprinde
Pe şesuri, pe drum.
E atâta linişte binefăcătoare pretutindeni. Aşa cum spune iarăşi poetul:
Şi e linişte pe dealuri
Ca’ntr’o mănăstire arsă;
Dorm şi-arinii de pe maluri
Şi căldura valuri valuri
Se revarsă.
Pentru un citadin ce duce o viaţă mai mult sau mai puţin sbuciumată, hoinăreala pe locurile unde s-a născut şi a copilărit poetul, locuri atât de superbe, e un rar prilej de reculegere şi înălţare sufletească. Stând de vorbă cu ţăranul Ilie Artenie, un veteran al satului în vârstă de 84 de ani, acesta îmi povestea, cu vorba-i domoală, de vremea când George Coșbuc era tânăr, absolvent al liceului din Năsăud. Îmi spunea moşneagul de strânsa prietenie ce existase pe atunci între poet și o cruce de voinic din sat, Vasile Moldovan, cunoscut sub numele de Mărtienuţ, de afinităţile sufleteşti ce-i legase, acesta din urmă având darul să dezvăluie, în chip minunat, comoara basmelor noastre din popor, a poeziei populare, a snoavelor.
Rămânea răpit poetul de farmecul lor şi nu se sătura ascultându-l. Ca să poată asculta cât mai multe, îi plătea rachiu, şi atunci începea Mărtienuţ, tovarăşul lui de copilărie şi de visuri, să-i depene firul de aur al poveștii, izvor de la care emanase mai târziu inspiraţia lui. Mărtienuţ era înzestrat cu multe însuşiri, avea o inteligenţă sclipitoare, știa să povestească ca nimeni altul, să improvizeze versuri cu uşurinţă, era un meşter anonim al poeziei populare. Simţea şi el poate stăpânindu-l o chemare sfântă, dar mediul îl înăbuşea probabil, tristeţea îi răvăşea sufletul, căci un gest funest îl face să se sinucidă, anunţându-se în apa Sălăuţei, unde s-a înecat şi a fost pescuit, cu multă greutate, după câteva zile.
Era în vârstă de 30 de ani şi mai bine. Sfârşitul fatal al lui Mărtienuţ l-a mâhnit adânc pe poet, când aflase această tristă veste. Târziu, după lungul său refugiu în România mică, când George Coșbuc s-a întors în satul naşterii şi copilăriei sale, — îmi spune moş Ilie Artenie, — a asistat la jocurile tineretului şi privind la casa părintească, la moară, la nucul şi ulmul din apropiere, la frumuseţile neasemuite ale naturii, covârşit de amintiri, s-a pomenit deodată năpădit de lacrimi. Fiind observat, lăutarii au încetat să cânte, jocul încetase şi el, şi Coșbuc, stingherit de această tăcere bruscă, părăsise în grabă satul, înapoindu-se iarăşi la Bucureşti. Nu uitase însă să le plătească tuturor de băut, pentru a-şi aminti din când în când de feciorul înstrăinat al popii Sebastian…
Locuitorii satului, după cum am arătat mai sus, sunt foarte săraci. Hrana lor de fiecare zi e mămăliga, căreia îi zic coleşe, cu lapte acru, pe care-l ţin să se înăcrească luni de-a rândul şi numai după aceea îl mănâncă. Am încercat să mănânc asemenea lapte acru, dar n-a fost cu neputință. Mai mănâncă, peste vară, borş din salată şi fasole verde. Iarna, lapte şi brânză şi foarte rar carne de oaie, cea de vită nu se prea găseşte, vitele fiind puţine şi numai pentru nevoile gospodăriei. Păsări şi porci, după cum iarăşi am amintit, n-au”.
*** România – Provincie, august 1939
Notă: Fotografia de profil îl înfățișează pe poet în mijlocul unui grup de medici militari cu puțin timp înainte de izbucnirea Primului Război Mondial.
