Pat Paterson (pe numele real Eliza Paterson), soția lui Charles Boyer timp de 44 de ani, s-a născut pe 10 aprilie 1910 în orașul Bradford din Anglia, fiind al doilea din cei trei copii ai familiei.
În 1928, deși avea doar 18 ani, și-a convins părinții să o lase să plece la Hollywood pentru a-și încerca norocul în cinematografie. Ajunsă în America, a semnată un contract cu Fox Studios și a început imediat să fie distribuită în filme și începând din anul 1930 a apărut în mai multe pelicule ale casei de producție, în roluri din ce în ce mai importante.
La începutul anului 1934, actorul Maurice Chevalier și-a convins cel mai bun prieten, pe colegul francez Charles Boyer, să participe la o petrecere la Fox Studios, la care era invitată și Pat Paterson. Cei doi s-au îndrăgostit la prima vedere și s-au căsătorit la câteva săptămâni după acea petrecere, de Sf. Valentine’s Day, 14 februarie 1934. Pat nu-l văzuse niciodată pe Boyer pe ecran înainte de a-l fi întâlnit în persoană, nu avea nicio idee preconcepută despre el și nici sentimentul că întâlnește un mare idol al ecranului. De fapt, pe atunci numele ei însemna în cinematografie mai mult decât cel al lui Charles Boyer.
Până la începutul celui de-al Doilea Război Mondial, actrița a continuat să apară în pelicule de succes la Hollywood, apoi a decis să se retragă de pe platourile de filmare și să se dedice exclusiv familiei.
Într-un interviu, Pat Paterson spune despre fermecătorul ei soț:
„Dragostea e înnăscută în el. Charles este mai cuceritor în rolul de soț decât în toate cele pe care le-a interpretat până acum pe ecran. Și cum sunt una din cele mai mari admiratoare ale lui, vă închipuiți cât de fermecător îl găsesc în intimitate”.
Când vorbește despre Charles, Pat este o femeie îndrăgostită, este soția lui, prietena lui, admiratoarea lui: „Spuneam la început că dragostea este înnăscută în el. Repet. Este un soț ideal, dar și un amant perfect. Nu uită niciodată ziua aniversării mele sau ziua când ne-am cunoscut. Nu uită niciodată să-mi trimită flori când trebuie, precum și în ocazii în care alți bărbați nici nu s-ar gândi la flori, când nu mă simt bine sau când m-a decepționat neîntovărășindu-mă undeva. Charles alege el însuși florile pe care mi le trimite, pentru ca astfel ele să ducă mesajul dorit.
Are momente de indispoziție, uneori foarte negre, și, când e cufundat în ele, trebuie să-l lași liniștit. Umblă de colo până colo, frecându-și nervos mâinile. Câteodată indispoziția durează o oră, câteodată o zi întreagă. Dacă simt că această indispoziție începe să-i dăuneze, încerc să-l distrag gândurilor tenebroase, și spun: „Ei, Charles, ajunge”. Uneori izbutesc, alteori nu. Când eșuez, el continuă să se agite. Trebuie să știți însă că, atunci când se află într-o asemenea stare de agitație, are un motiv puternic. Totuși, există un fleac care îl irită. Îl supără faptul că trebuie să aștepte până ce mă îmbrac ca să ieșim în oraș. După el, așteptarea pe care o impun femeile bărbaților în asemenea ocazii este un nonsens.”
Întrebată cum reacționează la avansurile pe care i le fac numeroasele lui admiratoare, Pat Boyer a răspuns: „Aceasta nu e pentru mine nici o problemă. Fiindcă Charles nu-mi dă niciodată prilejul să fiu geloasă. El nu e tipul bărbatului care asistă la lupte împreună cu alți bărbați, care joacă golf duminica, care vânează sau pescuiește. Dar, slavă Domnului, nu e nici seducătorul profesionist, omul femeilor. Când mergem împreună la vreo petrecere unde sunt de față fete frumoase, Charles afișează o veselie exuberantă, se amuză copios și distrează societatea. Dar nu-mi dă niciodată cel mai mic prilej să mă simt prost. Nu flirtează.
L-am lăsat de multe ori singur la petreceri, fiindcă vreau să se distreze. Îi priește. Când o femeie vrea ca soțul ei să se distreze cu alte femei frumoase și îi dă această libertate, înseamnă că are încredere în el. Același lucru se întâmplă cu mine. E doar și el om. Sunt convinsă că îl încântă admirația pe care i-o arată femeile și publicul său, admirație care i-ar lipsi dacă n-ar avea-o. Când ne-am căsătorit, l-am silit să-mi făgăduiască că nu va dansa niciodată tango cu altă femeie. Aceasta este singura privațiune, trebuie să recunosc, stupidă, pe care i-am impus-o. Fiindcă, trebuie să știți, e un rege al tango-ului. Este singurul dans pe care îl agreează. Boyer mi-a făgăduit și într-adevăr și-a ținut promisiunea, dar eu l-am dezlegat de jurământ. Acum dansează tango cu cine-i place…
Știe totdeauna când am o pereche nouă de mănuși sau o pălărie nouă. Nimic nu-i scapă. Preferă mănușile simple celor moderne, întotdeauna îi arăt ce-am cumpărat înainte de a purta. Dacă nu aprobă alegerea mea, renunț. Căci, hotărât lucru, Charles este stăpânul casei, capul familiei, cum, de altfel, trebuie să fie orice bărbat în casa lui. Dovezi? Dacă vreau să plec în week-end cu o prietenă, cer permisiunea lui Charles. Dacă suntem invitați la un dineu și în ultimul moment Charles îmi telefonează că are de lucru și nu poate să mă întovărășească, nici nu mă gândesc să mă duc fără să-l întreb: „Pot să mă duc fără tine?”
Întotdeauna e de acord, întotdeauna spune: „Da, firește, du-te”. Cu toate acestea, îl întreb de fiecare dată și nu aș accepta pentru nimic în lume un rol înainte de a-i cere părerea. Socoate că e mai bine pentru mine să fiu ocupată decât să stau degeaba. Dar când vom avea copii – și sperăm să avem când Charles nu va mai trebui să plece în Franța în fiecare an, când timpul nostru ne va aparține într-o măsură mai mare – atunci cu siguranță nu mă va mai lăsa să filmez, îmi va spune că locul meu este în casă. Mi-a dat, de altfel, să înțeleg acest lucru și cred că are dreptate.
Vorbind despre Charles ca stăpân al casei, continuă ea, trebuie să recunosc că ia în mare măsură parte la îndatoririle casnice. El angajează și concediază servitorii. El le ia referințele. Când avem vreo serată, se îngrijește de vinuri și alcătuiește, împreună cu mine, meniul. În această privință este foarte pedant, vrea ca toate lucrurile să fie la locul lor. E o gazdă excelentă din toate punctele de vedere, având, în primul rând, însușirea de a face oaspeții să se simtă în largul lor. El are, de asemenea, în sarcină emiterea cecurilor pentru coșniță, contabilitatea și alte lucruri mărunte.
O mare importanță acordă Charles mâncării, continuă Pat. Avem o pereche de bucătari francezi care știu ce mâncăruri îi plac și cum trebuie să fie preparate. Căci altfel, Charles n-ar mânca deloc. După el, mâncarea e lucrul cel mai însemnat în viața unui om. Are o poftă strașnică! Chiar când e rece mâncarea, o înfulecă. În privința aceasta, pot spune admiratoarelor sale că Charles nu s-ar uita pentru nimic în lume la o femeie căreia nu-i place mâncarea. Dar Charles este un om foarte hotărât. De pildă, când i se prescrie un regim, îl ține chiar cu riscul de a căpăta expresia unui martir. Să luăm apoi fumatul. E un fumător pasionat. Consumă zilnic peste patru pachete. Cât despre citit, cu greu îl poți urni din fotoliul bibliotecii sale, unde își petrece ore întregi citind cărți englezești și franțuzești…
E foarte extravagant. Un foarte bun om de afaceri, dar extravagant, își cumpără foarte puține veștminte. Nu cheltuiește niciodată multe parale în localuri de noapte sau la cluburi. Nu se duce niciodată la curse. N-are cai pentru polo sau yachturi. N-are decât o singură slăbiciune: cărțile în prima ediție. Dar este totuși extravagant în privința lucrurilor pe care le cumpără. Este extravagant în sensul că-i plac numai lucrurile cele mai bune și, dacă nu le poate dobândi pe acelea, renunță definitiv. Are un gust excepțional, pe care și-l respectă. Nu-și face ușor prietenii.
Nu e tipul omului căruia îi place să măgulească. Dar odată împrietenit cu cineva, îi rămâne prieten toată viața. Chiar dacă acea persoană ar săvârși o crimă. Nu prea îi place să meargă la localuri de noapte, dar știind că eu agreez acest mijloc de distracție, din când în când, când ieșim, se amuză numai ca să-mi facă mie plăcere.
Aș putea putea spune totuși că Charles și cu mine suntem două caractere opuse. Eu sunt mult mai superficială, înclin spre veselie sau, poate, chiar spre frivolitate. El e grav, adânc. E mult mai intelectual și mai serios decât mine, și astfel ne completăm. (…)
Eram atât de îndrăgostiți unul de altul, încât nu aveam nevoie să vorbim despre asta, tot așa cum nu trebuia să ne spunem că trăim. Nu era un șoc neașteptat, brusc. Era ca ceva ce așteptam fără să ne dăm seama”.
Câteva din vedetele care au jucat scene de dragoste cu Charles Boyer au fost întrebate în anii ’40 de un gazetar ce părere și-au format despre cel care devenise, pe ecrane, simbolul Amantului…
Iată răspunsurile:
Ann Blyth: “Am avut două scene de sărut cu Charles Boyer în „Răzbunarea unei femei”. În acest film, interpretez pe prietena lui Charles Boyer. El este acuzat de o crimă prin otrăvire… pe care n-a săvârșit-o. Toate bănuielile însă apasă asupra lui și urmează să fie condamnat la moarte. Una din cele două scene s-a turnat tocmai în ziua când am împlinit 19 ani. A fost fără îndoială cel mai frumos cadou pe care l-am primit.
— Ce impresie ați încercat sărutându-l?
— Vă voi încredința o taină. Când eram simplă spectatoare de cinema, cu mult înainte de a ajunge vedetă, la șaisprezece ani, m-am îndrăgostit de el, i-am scris pentru a obține o fotografie cu dedicație și mi-a trimis următorul autograf: „Uneia din admiratoarele mele necunoscute”.
Când am turnat scena sărutului, am avut impresia că era un… supliment la fotografie care-mi venea… cu oarecare întârziere. Păcat că aceste suplimente nu pot fi trimise prin poștă, ca autografele… E drept că, în acest caz, factorii ar avea enorm de lucru, dar…”
Claudette Colbert: „Charles Boyer îmi este vechi prieten și-l iubesc nespus de mult. Totuși, mi-e greu să vorbesc despre el. Sau poate tocmai de aceea… Pot spune însă că am mare admirație pentru el, căci și-a creat popularitatea numai prin talent. El nu face să se vorbească despre el, cutreierând localurile de noapte… Nici, ca mulți alții, ducând o viață particulară agitată. Când i se vorbește despre fiul lui, Michel, care are trei ani, nici cinematograful nu mai există pentru el.
S-a spus că e mai greu să interpretezi, în viață, soți decât amanți… Cred că este și mai greu să fii un soț bun și un tată iubitor în viață… și să continui a fi simbolul amantului, pe ecran!”
Irene Dunne: „Am turnat pentru prima oară cu Charles acum câțiva ani. Îmi amintesc că, la început, eram intimidată de el, îmi părea ursuz și complicat. Mai cu seamă când îl vedeam învârtindu-se de colo până colo pe platou, înainte de a turna o scenă delicată. Apoi, mi-am schimbat părerea: mi-am dat seama că Boyer nu face nimic în pripă. Cât despre scenele de dragoste, nu-mi mai amintesc impresiile exacte. Și chiar dacă mi le-aș aminti, nu știu dacă vi le-aș încredința: soțul meu se află în camera alăturată!”
Joan Fontaine: „Charles Boyer încarnează tipul bărbatului irezistibil. Are tot ce trebuie pentru aceasta: o frumoasă voce caldă, o privire catifelată, o manieră cu totul personală de a transmite simțămintele care-l frământă. Pare sincer, dar rămâne distins în toate împrejurările. În cele mai mari momente pasionale are întotdeauna mai mult sau mai puțin aerul de a se preocupa de dunga pantalonilor și de nodul cravatei sale. Dacă se găsește vreo oglindă prin apropiere – și el va avea grijă să se găsească – nimic nu-l va împiedica să arunce o privire indulgentă… E prea zaharisit, prea mieros, prea diferit de bărbații de azi care nu se încurcă în probleme…. Sărutul lui Boyer este un sărut conceput pentru a impresiona mulțimile…”
Lauren Bacall: “Evident că Charles Boyer nu este rău în genul său. Dar dacă-1 compar cu Humphrey Bogart, nici nu există… Acesta este un bărbat adevărat, fără mofturi, fără artificii, care nu pozează, un bărbat în brațele căruia o femeie se simte fericită și mândră totodată. Un om de instinct, poate, dar ce rost au rațiunea și declarațiile pe un ton de violoncel în materie de dragoste! Un sărut este cu totul altceva decât o calmă împreunare a buzelor”.
Pe 9 decembrie 1943, la doi ani după ce Charles Boyer a devenit cetățean american, a venit pe lume singurul lor copil, Michael Charles Boyer.
Băiatul a decis să-și pună capăt zilelor pe 23 septembrie 1965, în urma unei decepții din dragoste. Moartea fiului care avea doar 21 de ani a fost o lovitură devastatoare pentru cei doi soți, care nu și-au mai revenit niciodată după acest tragic eveniment.
Diagnosticată cu cancer, Pat Paterson a încetat din viață pe 24 august 1978, la vârsta de 68 de ani. Charles Boyer s-a sinucis două zile mai târziu, pe 26 august.
