Bourvil, actorul francez “cu ochi de viezure şi mimică hazlie, cu gesturi stângace, cel care atunci când îl priveam pe ecran ne făcea să uităm de multe griji”, a încetat din viaţă pe 23 septembrie 1970, la doar 53 de ani. Pentru lumea celei de-a șaptea arte şi pentru cei care o îndrăgesc, dispariţia lui André Raimbourg, numele adevărat al remarcabilului actor francez, a provocat o profundă tristeţe, dar şi o neştearsă amintire.
Dacă Bourvil nu mai este, Planchet sau bătrânul din “Tot aurul din lume”, naivul din “Traversând Parisul”, valetul lui Lagardete sau soţul gelos din “Oglinda cu două feţe” vor rămâne totdeauna vii în mintea milioanelor de spectatori care i-au admirat talentul marelui actor.
Născut pe 27 iulie 1917 dintr-o familie de cultivatori din Pretet-Vicquemarie, micul André nu manifesta o atracţie deosebită faţă de şcoală, de aceea, trimis la colegiu, a revenit la ferma părinţilor pentru a deveni mai târziu ucenic la o brutărie. Îi plăcea însă muzica, a învăţat să cânte la trompetă, îndeletnicire pe care şi-a perfecţionat-o în armată şi de care se va folosi şi în cariera actoricească. A încercat, şi nu în zadar, să cânte, câştigînd chiar un concurs radiodifuzat.
În timpul războiului a fost luat prizonier, dar a evadat, păstrând peste ani o neplăcută amintire despre acea perioadă. După Eliberare, a devenit celebru cu melodia “Ea vindea cărţi poştale şi creioane” și a cântat la Petit Casino şi la Alhambra. Primul rol în film i-a fost oferit de Jean Dreville. Era un rol potrivit firii debutantului, retras, aproape timid. După debutul în cinematografie, a urmat cel în operetă: “Maharadjahul”, “Dl. Nadar”, “Drumul înflorit” şi multe altele.
În 1946, a jucat în primul film în care deţinea rolul principal, iar în 1949, Clouzot i-a propus un rol de îndrăgostit timid în “Margareta şi mama sa”, alături de Jouvet şi Danielle Delorme.
Din acel moment, Bourvil a apărut pe afişe alături de nume sonore precum Jean Gabin în “Traversând Parisul” (pentru care a obţinut premiul pentru interpretare la Festivalul de film de la Veneţia în 1956) şi în “Mizerabilii”, alături de Louis de Funés în “Prostănacul”, de Jean Marais în “Cocoşatul” şi “Căpitanul”, Louis Mariano în “Cântăreţul mexican” și Michele Morgan în “Oglinda cu două feţe”.
Actor de mare sensibilitate, a creat pe scenă şi pe ecran personaje pe care cu greu le-ar mai putea relua cineva vreodată. Optimist şi glumeţ prin natura sa, Bourvil se bucura împreună cu sala de succesul lui, ceea ce sporea și mai mult plăcerea publicului.
Bourvil amuza şi se amuza, scotea din cel mai banal fapt efectele cele mai sigure. O simplă mişcare din sprâncene sau râsul său unic și blând aveau efecte neaşteptate asupra publicului.
Moartea l-a smuls pe Bourvil proiectelor de viitor. Cu regizorul Gerard Oury, sub a cărui conducere a turnat “Prostănacul” şi alte trei pelicule urma să înceapă un al patrulea, “Nebunia mărilor”, iar “Peretele Atlanticului”, în regia lui Marcel Camus, a rămas neterminat.
Calităţile umane îi completau pe deplin personalitatea de actor. Bourvil era retras şi îi displăcea indiscreţia. “Era gentileţea personificată”, spunea întristat Fernandel când a aflat vestea morţii celui ce fusese marele său prieten. Regizorul André Cayatte, sub direcția căruia a filmat “Oglinda cu două feţe”, spunea, la rândul său: “Nu era numai un actor excepţional, ci un om bun, delicios, sensibil. Singura vedetă al cărei succes nu suscita nici gelozie, nici invidie a fost neuitatul nostru Bourvil”.
Actorul a încetat din viață pe 23 septembrie 1970, la vârsta de 53 de ani, la Paris.
Cu o lună înainte, într-un interviu spunea: “Da! Sunt fericit! Ar trebui să fiu nebun dacă m-aş plânge de cel mai mic lucru. Şi nu sunt nici superstiţios!”
Reporterul era fascinat: “Tare plăcut este, într-o epocă de contestaţie şi de scrâşniri din dinţi, să întîlneşti un om care îţi declară, fără cea mai mică paradă, pur şi simplu că este fericit. Acest cetăţean plin de bun simţ se numeşte Bourvil. A jucat multă vreme roluri de idiot, ceea ce, o ştim cu toţii, cere o certă inteligenţă.
În “Zidul Atlanticului”, spunea Bourvil, “fac pe un zăpăcit, da, pe un zugrav care din greşeală ia printre sculele sale şi planul faimosului zid construit de nemţi. Cu un astfel de titlu, nu ne-am aştepta la un film comic. Totuşi, asta a făcut Marcel Camus”.
Întrebat de Régine Dabert dacă fericirea o datoreşte vieţii private sau celei profesionale, Bourvil mărturisea: “Amândorura împreună. Meseria mi-a dat cele mai mari bucurii. De pildă Cupa Volpi, la Veneţia, pentru “Străbătând Parisul” (de Autant Lara, în rol secund, rolul principal fiind magistral interpretat de Gabin)”. Cineva susținea că, aflând de acel premiu, Bourvil ar fi exclamat: “Ei, asta-i bună! Mie, premiu! Dar atunci lui Gabin ce să i se dea?”
“Cât despre existenţa mea particulară, mai spunea marele actor, nu cred să mai am ceva de dorit. Am doi băieţi mari şi zdraveni, o nevastă perfectă, care mă răsfaţă. Cât despre loviturile de ghinion, nici alea nu-s rele. Dimpotrivă, mă împiedică să adorm pe lauri, ca să zic aşa. Şi apoi e o ocazie ca omul să-şi spună: data viitoare ai să te sileşti să faci mai bine”.
*** Sursa: Un omagiu lui Bourvil, Ileana Dumitrescu
