Natalia Pavlovna, cea mai frumoasă prințesă a Rusiei Imperiale. A fost actriță, model pentru revista Vogue și creatoare de modă

Prințesa Natalia Pavlovna Paley s-a născut pe 5 decembrie 1905 în casa părinților ei din Boulogne-sur-Seine de lângă Paris. Era cea mai mică fiică a Marelui Duce Paul Alexandrovici al Rusiei (fiu al Țarului Alexandru al II-lea al Rusiei) și a celei de-a doua sale soții, Olga Valerianovna Karnovici, care era de origine maghiară.

Părinții ei se întâlniseră la Sankt Petersburg în 1895, când Olga Karnovici era căsătorită cu un ofițer cu care avea trei copii. Marele Duce Paul era văduv și tatăl a doi copii. Prima soție a ducelui, prințesa Alexandra a Greciei, murise la naștere, iar el încerca să se consoleze. S-a îndrăgostit de Olga și au început o relație, iar pe 9 ianuarie 1897, tânăra i-a născut un fiu, pe Vladimir. Olga a divorțat imediat și a părăsit Rusia, mergând împreună cu ducele la Livorno, unde se vor căsători.

Cuplul era în vacanță la Roma, când Marele Duce a aflat că țarul Nicolae al II-lea a decis să le interzică revenirea în Rusia. În scurt timp cei doi au mai avut o fiică, pe Irina, care s-a născut în decembrie 1903, s-au stabilit la Paris și au cumpărat o casă în Boulogne-sur-Seine, locuință care aparținuse prințesei Zenaida Ivanovna Yusupova. Aici s-a născut prințesa Natalia în 1905, într-o casă luxoasă, îngrijită de un personal supradimensionat – aveau șaisprezece menajere, 6 grădinari și 4 bucătari. Copiii cuplului, Vladimir, Irina și Natalia au primit o educație excepțională și au avut o copilărie fericită, fiind în permanență protejați de lumea exterioară.

În ianuarie 1912, țarul Nicolae al II-lea și-a iertat unchiul pentru căsătoria morganatică pe care acesta o făcuse cu Olga și Marele Duce Paul s-a întors în Rusia cu ocazia centenarului familiei Romanov. După câteva luni soția și cei trei copii ai lor l-au urmat în Rusia imperială. În mai 1914, familia s-a stabilit la Tsarskoe Selo, într-un palat luxos plin de antichități și obiecte de artă. După doar trei luni avea să înceapă Primul Război Mondial.

Când a început Revoluția bolșevică, în martie 1917, în loc să părăsească Rusia, așa cum fuseseră sfătuiți, Marele Duce Paul și soția sa au decis să rămână la moșia lor luxoasă. Condițiile de viață s-au degradat însă într-un ritm accelerat. La începutul lunii ianuarie 1918, nu-și mai permiteau să încălzească palatul în care locuiau și au fost nevoiți să se mute într-o căsuță de vacanță din Tsarkoe Selo care aparținea Marelui Duce Boris Vladimirovici. Fostul lor palat a intrat în proprietatea statului și a fost transformat în muzeu, bunurile le-au fost confiscate, Lenin însuși folosind automobilul familiei.

Marele Duce Paul a fost arestat pe 30 iulie 1918 și trimis într-o închisoarea din Spalernaia, unde va rămâne pentru multă vreme. Disperată, soția sa, Olga, și-a lăsat cele două fiice mai mici, Irina și Natalia, în vârstă de 14 și 12 ani, în grija guvernantei lor englezoaice și s-a mutat cu fiica sa din prima căsătorie, Marianne Pistohlkors, într-un sat în apropierea închisorii soțului ei. Irina și Natalia au locuit în casa Marelui Duce Boris până când acesta a fost expropriat, iar surorile au fost evacuate.

Fetele au ajuns la Sankt Petersburg unde s-au mutat și mama, și sora lor vitregă. Îngrijorată pentru fiicele ei, Olga, cu ajutorul câtorva prieteni, a organizat pentru Irina și Natalia plecarea din Rusia Sovietică. După o călătorie de treizeci și două de ore și multe peripeții, copilele au ajuns la Terijoki, în Finlanda, apoi au fost duse la un sanatoriu din Ranha, unde au așteptat sosirea părinților lor. Marele Duce Paul nu a mai ajuns la fiicele sale, fiind ucis în ianuarie 1919 și aruncat într-o groapă comună. Aceeași soartă o avusese și Vladimir, băiatul cel mare, ucis de bolșevici pe 21 iulie 1918, la vârsta de 21 de ani. Curând după moartea soțului, prințesa Olga s-a alăturat fiicelor sale din Finlanda.

De aici mama și cele două fete s-au mutat în Suedia, unde au stat până în primăvara anului 1920 și, în cele din urmă au ajuns în Franța. Olga a vândut casa din Boulogne-sur-Seine și a cumpărat una mai micuță în Paris, iar din banii rămași și din puținele bijuterii salvate, prințesa a cumpărat o vilă la Biarritz, pe coasta Atlanticului. Prințesa Natalia și sora ei au fost trimise la un internat din Elveția, dar Natalia nu s-a adaptat acolo. Mai târziu mărturisea într-un interviu acordat unei reviste: “… eram atât de diferită de ceilalți copii. La doisprezece ani, fetele citeau Robinson Crusoe și vizionau filme cu Douglas Fairbanks. La doisprezece ani, eu îi duceam pâine tatălui meu în închisoare. Cum aș fi putut fi ca ele? Mă confruntasem cu moartea, fusesem atât de aproape de ea. Tatăl meu, fratele meu, verii mei, unchii mei, toți au fost executați. Curând, colegii mei m-au înțeles. Și au respectat felul meu de a fi, oricât de ciudat li s-a părut”.

Surorile au revenit la Paris, unde Irina s-a căsătorit cu prințul Feodor Alexandrovici al Rusiei, un nepot al țarului Nicolae al II-lea, pe 31 mai 1923. În timpul unuia dintre bazarurile de caritate pe care Olga le organiza în fiecare an, prințesa Natalia, ajunsă la vârstă de 21 de ani, l-a cunoscut pe Lucien Lelong, un cunoscut creator de modă în anii ’20, care i-a oferit o slujbă la Atelierele Lelong.

Prințesa a început să lucreze inițial în departamentul de parfumuri, mutându-se apoi în departamentul de design. Lelong moștenise faimoasa casă de modă de la tatăl său, era căsătorit și tatăl unei fetițe. La scurt timp după ce a întâlnit-o pe Natalia, Lucien a divorțat de soția sa, Anne-Marie Audoy, și a cerut-o de nevastă. Împotriva voinței mamei ei, prințesa s-a căsătorit cu el pe 9 august 1927, iar a doua zi a avut loc ceremonia religioasă la biserica ortodoxă Sf. Alexandru Nevsky. Mariajul a fost o căsătorie albă, fără relații intime, pentru că Lelong era homosexual. Reputația lui în industria modei a crescut datorită Nataliei, care avea un bun gust absolut deosebit, era ea însăși deosebit de fermecătoare, cu ochii cenușii adânci și părul blond, și a devenit curând nu numai creatoare de modă, ci și un model căutat. A apărut în multe reviste celebre, inclusiv în Vogue, pozând pentru marii fotografi ai epocii: Edward Steichen, Cecil Beaton, Horst P. Horst, André Durst și George Hoyningen-Huene.

În timpul mariajului, Natalia a început o aventură cu dansatorul Serge Lifar care s-a încheiat după doi ani. Relația cu soțul ei s-a terminat prin divorț când Natalia a început o relație pasională, dar platonică, cu Jean Cocteau, care, ca majoritatea bărbaților de care era atrasă, era homosexual. Cocteau ar fi vrut să se căsătorească și să aibă un copil cu ea, însă prințesa Natalia a refuzat oferta. Aventura lor s-a încheiat în toamna anului 1932.

Prințesa și-a cumpărat un apartament pe Esplanade des Invalides și a continuat să lucreze ca model pentru casa de modă a fostului soț, Lucien Lelong. În primăvara anului 1933, a decis să urmeze o carieră în cinematografie și a început să studieze actoria cu actrița belgiană Eve Francis, fosta soție a regizorului Louis Delluc.

Primul ei film a fost L’epervier, apoi a mai primit câteva roluri în diverse producții. În cele din urmă, s-a mutat în Statele Unite, sperând la o carieră în cinematografie, dar talentul ei era modest, în afară de nume și frumusețe nu a excelat prin nimic.

Prințesa Natalia s-a stabilit definitiv la New York unde l-a cunoscut pe John C. “Jack” Wilson, un producător de teatru cu care s-a căsătorit pe 8 septembrie 1937. Wilson era inteligent, bogat și avea umor, dar și el era homosexual. Cuplul s-a stabilit într-un apartament superb din Manhattan, cu vedere la Central Park și cei doi au călătorit mult în Europa, Saint Moritz, Londra și Veneția fiind locurile preferate de vacanță.

Pe 5 februarie 1941, prințesa Natalia a devenit cetățean american, era vedeta tuturor evenimentelor mondene la care participa și era admirată pentru frumusețea și strălucirea ei. Timp de mai mulți ani, a lucrat în relații publice ca promotor al casei de modă Mainbocher.

În anii ’50, cariera soțului ei, Wilson, s-a prăbușit. A devenit alcoolic și avea frecvente dezechilibre mentale, era violent și în cele din urmă a murit în noiembrie 1961, la 62 de ani.

După moartea soțului, prințesa Natalia s-a retras din societate. În ultimele două decenii ale vieții, a trăit înconjurată de animalele ei de companie în apartamentul din Manhattan. Singurele hobby-uri erau să privească la televizor și să dezlege cuvinte încrucișate. Mai târziu s-a îmbolnăvit de diabet și și-a pierdut progresiv vederea, iar orbirea a izolat-o și mai mult. Scrisorile și telefoanele către sora ei, Irina, erau rare.  În anii ’70, nepotul ei, prințul Michel Feodorovici Romanov, a mers să o viziteze la New York, dar Natalia a refuzat să-l primească, pentru a nu o vedea în starea în care ajunsese.

În decembrie 1981, prințesa a căzut în baie și a fost transportată la Spitalul Roosevelt unde a murit în dimineața zilei de 27 decembrie 1981, la vârsta de 76 de ani.

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *