Prințesa Natalia Pavlovna Paley s-a născut pe 5 decembrie 1905 la Boulogne-sur-Seine, lângă Paris și a fost cea mai mică fiică a Marelui Duce Paul Alexandrovici, fiul țarului Alexandru al II-lea al Rusiei, și a celei de-a doua sale soții, Olga Valerianovna Karnovici, care era de origine maghiară.
Părinții se întâlniseră la Sankt Petersburg în 1895, pe când Olga Karnovici era căsătorită cu un ofițer cu care avea trei copii. Marele Duce Paul, care avea, la rândul său, doi copii, era văduv după ce prima lui soție, prințesa Alexandra a Greciei, murise la naștere, s-a îndrăgostit de Olga și au început o relație amoroasă. Pe 9 ianuarie 1897, tânăra l-a adus pe lume pe Vladimir, fiul ducelui, la scurt timp a divorțat și a plecat cu Paul Alexandrovici la Livorno, unde cei doi s-au căsătorit în secret.
Cuplul era în vacanță la Roma când Marele Duce a aflat că țarul Nicolae al II-lea a decis să le interzică revenirea în Rusia. În scurt timp cei doi au mai avut o fiică, pe Irina, care s-a născut în decembrie 1903, s-au stabilit la Paris și și-au cumpărat o casă în Boulogne-sur-Seine, locuință care aparținuse prințesei Zinaida Ivanovna Yusupova. Aici s-a născut prințesa Natalia în 1905, într-o casă luxoasă, îngrijită de un personal supradimensionat – familia avea șaisprezece menajere, șase grădinari și patru bucătari. Copiii cuplului, Vladimir, Irina și Natalia, au primit o educație excepțională și au avut o copilărie fericită, fiind în permanență protejați de lumea exterioară.
În ianuarie 1912, țarul Nicolae al II-lea și-a iertat unchiul pentru căsătoria morganatică, Marele Duce Paul s-a întors în Rusia cu ocazia aniversării familiei Romanov, iar după câteva luni soția și cei trei copii l-au urmat. În mai 1914, familia s-a stabilit la Țarskoe Selo, într-un palat luxos plin de antichități și obiecte de artă. După doar trei luni avea să înceapă Primul Război Mondial.
În momentul izbucnirii Revoluției bolșevice, în martie 1917, în loc să părăsească Rusia, așa cum fuseseră sfătuiți, Marele Duce Paul și Olga au decis să rămână la moșia lor luxoasă, însă condițiile de viață s-au degradat într-un ritm accelerat. La începutul lunii ianuarie 1918, nu-și mai permiteau să încălzească palatul în care locuiau și au fost nevoiți să se mute într-o căsuță de vacanță din Țarkoe Selo care aparținea Marelui Duce Boris Vladimirovici. Fostul lor palat a intrat în proprietatea statului și a fost transformat în muzeu, bunurile le-au fost confiscate, Lenin însuși folosind automobilul familiei.
Marele Duce Paul a fost arestat pe 30 iulie 1918 și trimis într-o închisoarea din Spalernaia, unde a rămas pentru multă vreme. Disperată, soția și-a lăsat cele două fiice mai mici, Irina și Natalia, în vârstă de 14 și 12 ani, în grija guvernantei lor englezoaice și s-a mutat cu fiica ei din prima căsătorie, Marianne Pistohlkors, într-un sat din apropierea închisorii. Irina și Natalia au locuit în casa Marelui Duce Boris până când acesta a fost expropriat, apoi surorile au fost evacuate.
Fetele au ajuns la Sankt Petersburg, unde s-au reîntâlnit după o vreme cu mama și cu sora lor vitregă. Îngrijorată pentru fiicele ei, Olga, cu ajutorul câtorva prieteni, a organizat pentru Irina și Natalia evadarea din Rusia sovietică. După o călătorie de treizeci și două de ore și multe peripeții, copilele au ajuns la Terijoki, în Finlanda, apoi au fost duse într-un sanatoriu din Ranha, unde au așteptat sosirea părinților lor. Marele Duce Paul nu a mai ajuns să-și vadă fiicele niciodată, pentru că a fost ucis în ianuarie 1919. Aceeași soartă o avusese și Vladimir, fratele cel mare, ucis de bolșevici pe 21 iulie 1918, la vârsta de 21 de ani. Curând după moartea soțului, prințesa Olga s-a alăturat fiicelor sale în Finlanda.
De aici, mama și cele două fete s-au mutat în Suedia, unde au stat până în primăvara anului 1920 și, în cele din urmă au ajuns în Franța. Olga a vândut casa din Boulogne-sur-Seine și a cumpărat una mai micuță în Paris, iar din banii rămași și din puținele bijuterii salvate, și-a cumpărat o vilă la Biarritz, pe coasta Atlanticului. Prințesa Natalia și sora ei au fost trimise la un internat din Elveția, dar nu s-au adaptat acolo. Mai târziu Natalia a mărturisit într-un interviu: “… eram atât de diferită de ceilalți copii. La doisprezece ani, fetele citeau Robinson Crusoe și vizionau filme cu Douglas Fairbanks. La doisprezece ani, eu îi duceam pâine tatălui meu în închisoare. Cum aș fi putut fi ca ele? Mă confruntasem cu moartea, fusesem atât de aproape de ea. Tatăl meu, fratele meu, verii mei, unchii mei, toți au fost executați. Curând, colegele mele m-au înțeles. Și au respectat felul meu de a fi, oricât de ciudat li s-a părut”.
Surorile au revenit la Paris, unde Irina s-a căsătorit cu prințul Feodor Alexandrovici al Rusiei, un nepot al țarului Nicolae al II-lea, pe 31 mai 1923. În timpul unuia dintre bazarurile de caritate pe care Olga le organiza în fiecare an, prințesa Natalia, ajunsă la vârstă de 21 de ani, l-a cunoscut pe Lucien Lelong, un cunoscut designer în anii ’20, care i-a oferit o slujbă la atelierele sale.
Prințesa a început să lucreze inițial în departamentul de parfumuri, mutându-se apoi la secțiunea de design. Lelong moștenise faimoasa casă de modă de la tatăl său, era căsătorit și avea o fetiță, dar, la scurt timp după ce a întâlnit-o pe Natalia, a divorțat de soția sa și a cerut-o de nevastă. Pe 9 august 1927, împotriva voinței mamei ei, prințesa s-a căsătorit cu el, iar a doua zi a avut loc ceremonia religioasă la biserica ortodoxă Sf. Alexandru Nevsky. Mariajul a fost o căsătorie albă, fără relații intime, pentru că se pare că Lelong era, de fapt, homosexual. Reputația lui în industria modei a crescut datorită Nataliei, care avea un bun gust desăvârșit, era deosebit de fermecătoare, cu ochii cenușii adânci și părul blond, și a devenit curând nu numai creatoare de modă, ci și un model căutat. A apărut în multe reviste celebre, inclusiv în Vogue, pozând pentru marii fotografi ai epocii: Edward Steichen, Cecil Beaton, Horst P. Horst, André Durst și George Hoyningen-Huene.
În timpul mariajului, Natalia a început o aventură cu dansatorul Serge Lifar, dar relația s-a încheiat după doi ani, la fel ca și cea cu soțul ei, de care a divorțat, apoi a început o relație pasională, dar platonică, cu Jean Cocteau, care, ca majoritatea bărbaților de care era atrasă, era homosexual. Cocteau ar fi vrut să se căsătorească și să aibă un copil cu ea, însă prințesa a refuzat oferta. Aventura lor s-a încheiat în toamna anului 1932.
Marea Ducesă și-a cumpărat apoi un apartament pe Esplanade des Invalides și a continuat să lucreze ca model pentru casa de modă a fostului soț, Lucien Lelong. În primăvara anului 1933, a decis să urmeze o carieră în cinematografie și a început să studieze actoria cu actrița belgiană Eve Francis, fosta soție a regizorului Louis Delluc.
Primul ei film a fost “L’epervier”, apoi a mai primit câteva roluri în diverse producții și, în cele din urmă, s-a mutat în Statele Unite, sperând să devină faimoasă în industria filmului, dar talentul ei era modest și, în afară de nume și frumusețe, nu a excelat prin nimic.
Prințesa s-a stabilit definitiv la New York, unde l-a cunoscut pe John C. “Jack” Wilson, un producător de teatru cu care s-a căsătorit pe 8 septembrie 1937. Wilson era inteligent, bogat și avea umor, dar și el era homosexual. Cuplul s-a stabilit într-un apartament superb din Manhattan, cu vedere la Central Park și cei doi au călătorit mult în Europa, Saint Moritz, Londra și Veneția fiind locurile preferate de vacanță.
Pe 5 februarie 1941, Natalia a devenit cetățean american, era vedeta tuturor evenimentelor mondene la care participa și era admirată pentru frumusețea și strălucirea ei. Timp de mai mulți ani, a lucrat în relații publice ca promotor al casei de modă Mainbocher. În anii ’50, cariera soțului ei, Wilson, s-a prăbușit. A devenit alcoolic, era violent și în cele din urmă a murit în noiembrie 1961, la vârsta de 62 de ani.
După moartea lui, prințesa s-a retras din societate. În ultimele două decenii ale vieții, a trăit înconjurată de animalele ei de companie în apartamentul din Manhattan. Singurele hobby-uri erau să privească la televizor și să dezlege cuvinte încrucișate. Mai târziu s-a îmbolnăvit de diabet și și-a pierdut progresiv vederea, iar orbirea a izolat-o și mai mult, scrisorile și telefoanele către sora sa, Irina, fiind din ce în ce mai rare. În anii ’70, nepotul ei, prințul Mihail Feodorovici Romanov, a mers să o viziteze la New York, dar a refuzat să îl primească, pentru a nu o vedea în starea în care ajunsese.
În decembrie 1981, prințesa a căzut în baie și a fost transportată la Spitalul Roosevelt, unde a murit în dimineața zilei de 27 decembrie 1981, la vârsta de 76 de ani.
