Panait Istrati: Eu știu ce e necazul și ajut cât pot

Redăm una din scrisorile lui Panait Istrati, scrisă în perioada în care se afla internat într-un sanatoriu din Elveția, adresată unchiului său, moș Dumitru, unul dintre personajele povestirii “O noapte în bălți”, și soției acestuia, țața Tinca.

Montana s/Sierre, Curhaus Victoria.

2 Decembie 1926

Scumpe moș Dumitre și Țață Tinco,

Pe ziua de întâi noembrie v’am trimes o scrisoare recomadată cu plicuri și cu fotografia sanatorului, așa cum fac acum în scrisoarea asta. Se vede treaba că n’ați primit’o. Am depus o reclamație.

Tot fără răspuns sunt și la scrisoarea trimisă Iordanei (o verișoară a scriitorului) la Galați, în luna august, și asta mă miră și mai mult, căci era o scrisoare cu valoare declarată; pusesem în plic 2.000 de lei. Adresa, ea mi-a dat-o așa:

lordana Istrati, la direcția tramvaelor Galați

Îmi scria fata că e în mare nevoe, îmi cerea s’o ajut și’mi spunea că o să-mi scrie ce amor o roade, numai după ce îi voi dovedi inima mea. I-am dovedit cum am putut, adică i-am trimis 2.000 de lei, dar ea nu mi-a mai dat nici un semn de viață, deși eu îi alăturasem două plicuri cu adresa mea.

Așa că nu știu nici până azi dacă a primit banii, or va trebui să fac reclamație la poștă să mi se plătească cele 2.000 lei trimise.

Dar, Doamne, ce fată nătângă și Iordana. Îmi scriți că a fost pe la D-voastră, ați vorbit cu ea și totuși nu v’a spus nimic de mine. Căutați să dați de urma ei și spuneți-i că i-am trimis banii imediat la adresa pe care mi-a dat-o. Eu nu sunt un ticălos să las fără ajutor un copil la nevoe. Eu știu ce e necazul și ajut cât pot, neam, prieten, ba și pe strein, căci nevoia e nevoe pentru toată lumea.

De mine să nu duceți nicio grijă. Sunt nițel bolnav de piept, dar aici e o casă de sănătate care învie morții. Vin oameni pe targă și ies zdraveni. Stăm lungiți cinci ceasuri pe zi afară în ger cu soare veșnic, învăluiți în blăni de nu ni se vede decât nasul. Ne îndoapă ca pe curcani, ne freacă tot trupul cu spirt și cu canfura, apoi dormim ca butucii și de două ori pe zi alergăm un ceas pe drum, ne dăm în sanie ori ne batem cu bulgări de zăpadă.

Dar toate astea ne costa o mie de lei pe zi! Sunt aici de la 28 Octombre. Mai stau vreo două luni, apoi plec la Nisa.

Scrisul meu merge strună. După ce m’au omorât până la 40 de ani, acum îmi dau boerii bani și spun că lelea Joița a făcut un pui de lele strajnic.

V’am trimis ieri 5000 lei la Constantínescu cel bun, prietenul nostru (frizerul Nicu Constantinescu).

Cumpărați ce vă trebuie pentru Dv. și pentru vite. Și dacă aflați de-un suflet necăjit, ajutați-l cu mălai și lemne. Nu am niciun fel de avere, cheltuiesc tot ce câștig și ajut cât pot, dar dacă aveți nevoe, să-mi dați de știre la vreme și trimit din cât am.

Vă rog să vă hrăniți bine și să beți un vinișor și un rachiaș la masă, ca să fiți sănătoși și să vă găsesc sănătoși la vară când am să vin să vă văd.

La vara viitoare am să stau trei luni în țară. Și am să mă îmbăt cu moșul de-o să-i meargă peticile!

Pe Nicu o să-I băgăm sub masă, ca să se bărgherească pe uscat!

Despre Ana (este vorba despre Anna Munsch, soția franțuzoaică a lui Panait Istrati, de care a divorțat la Tribunalul Brăila, conform sentinței Nr. 4 din 29 ianuarie 1931), veste rea. Trăim despărțiți de 6 luni.

Femeie cinstită și harnică, dar rea de prăpădește pământul. M’a omorât trei ani de zile. Acum îi dau o pensie de 400 lei pe zi, o îmbrac și o las să chițăe singură la Nisa. S’o ferească D-zeu de mai rău.

Eu m’am săturat de zile fripte. I-am dat vreo doua trei trânteli ca pe legea lui moș Dumitru, dar n’am ajuns la nimic: fier rau, cât să-I bați tot degeaba.

Îmi pare rău că Petrache nu v’a făcut căruță de ispravă. El nu mi-a scris nimic până acum.

Mai scrieți-mi. Eu primesc scrisorile D-voastră, dar pe ale mele mi le prăpădesc boerii. Din zece cât vă trimit în țară n’ajung decât 2 ori 3.

Vă las sănătoși și să vă găsesc sănătoși.

Al D-voastră nepot

Panait Istrati

Sursa:

Analele Brăilei: Revistă de cultură regională, 08, nr. 01, ianuarie-martie 1936, articol semnat de Ilie I. Mirea, care menționează că documentul original se afla la acel moment în proprietatea lui Nicu Constantinescu, prietenul scriitorului.

“Moș Dumitru și țața Tinca trăiesc și azi la Baldovinești. Moș Dumitru este acela care a purtat și crucea lui Panait la înmormântarea din București. A purtat-o din str. Paleologu 3 și până la Belu, unde a lăsat-o de strajă la capul marelui învins”, mai cosemnează autorul.

Foto: