AcasăVizionariiPovestea adevăratei Mona Lisa del Giocondo, femeia care nu a văzut niciodată portretul finalizat comandat de soțul ei lui Leonardo da Vinci

Povestea adevăratei Mona Lisa del Giocondo, femeia care nu a văzut niciodată portretul finalizat comandat de soțul ei lui Leonardo da Vinci

Lisa del Giocondo s-a născut pe 15 iunie 1479 și făcea parte din familia Gherardini din Florența, o familie aristrocratică veche, care își pierduse însă influența de-a lungul timpului.

Antonmaria di Noldo Gherardini, tatăl Lisei, deținea sau plătea chirie pentru șase ferme ce produceau făină, vin și ulei de măsline și unde se creșteau animale. Înainte de a se căsători cu mama Lisei a pierdut două soții, pe Lisa di Giovanni Filippo de Carducci, cu care se căsătorise în 1465, și pe Caterina Rucellai, cu care se căsătorise în 1473 pentru că amândouă muriseră în timpul unor nașteri. Mama Lisei, Lucrezia del Caccia, a fost cea de-a treia soție a lui Francesco și s-a căsătorit cu acesta în 1476.

Trei ani mai târziu s-a născut Lisa și a fost botezată după una dintre soțiile bunicului patern. Fetița era cea mai mare dintre cei șapte copii ai familiei, avea trei surori, dintre care una se numea Ginerva, și trei frați, Giovangualberto, Francesco și Noldo.

Familia sa a trăit în Florența, inițial în apropierea Bisericii Santa Trinita, mutându-se apoi într-un casă închiriată în apropierea Bisericii Santo Spirito, cel mai probabil din cauză că nu-și putea permite reparațiile vechii lor case, apoi s-a mutat într-un loc cunoscut astăzi ca Via de Pepi și după aceea în apropierea bisericii Santa Croce, unde se afla locuința lui Ser Piero da Vinci, tatăl lui Leonardo da Vinci.

Pe 5 martie 1495, la vârsta de 15 ani, Lisa s-a căsătorit cu Francesco di Bartolomeo di Zanobi del Giocondo, un comerciant de mătase și textile, devenind a doua sau a treia soție a acestuia și primind ca zestre 170 florini și ferma San Silvestro din apropierea casei de la țară a familiei.

Proprietatea se afla între Castellina și San Donato din Poggio, în apropierea a două ferme ce mai târziu aveau să fie în proprietatea lui Michelangelo.

În 1503 cuplul s-a mutat într-o locuință comună împreună cu alte familii, apoi Francesco a cumpărat o casă lângă vechea locuință a familiei sale din Via della Stufa. Se pare că Leonardo a început să lucreze la portretul Lisei în același an.

Cuplul a avut cinci copii: Piero, Camilla, Andrea, Giocondo și Marietta, dar tânăra soție l-a crescut și pe Bartolomeo, fiul lui Francesco și al primei sale soții, Camilla di Mariotto Rucellai, care avea un an când mama sa naturală a decedat.

Soțul Lisei, Franceso, a devenit funcționar al orașului Florența și este posibil să fi avut legături cu familia de’ Medici, în orice caz a avut interese politice și financiare la vârf în societatea florentină. În 1512, când guvernul din Florența se temea de întoarcerea familiei de’ Medici din exil, Francesco a fost închis, fiind eliberat în septembrie, după întoarcerea familiei conducătoare.

Unele surse susțin că Francesco a murit din cauza ciumei în 1538. Tot atunci Lisa s-ar fi îmbolnăvit și a fost luată de fiica sa, Marietta, care se călugărise în 1512 sub numele de Sora Ludovica, la mănăstirea Sant’Orsola, pentru a fi îngrijită și aici ar fi murit patru ani mai târziu, la vârsta de 63 de ani. Alte surse susțin că Francesco a murit în 1539, iar Lisa ar fi trăit cel puțin până în 1551, decedând la vârsta de 71 sau 72 de ani.

În testamentul său semnat în iunie 1537, Francesco i-a înapoiat Lisei zestrea, garderoba și bijuteriile și cerut ca fiica lor, Ludovica, să se ocupe de mama sa, iar în cazul incapacității acesteia, să fie preluată de fiul său din prima căsătorie, Bartolomeo. Francesco a scris: „Datorită afecțiunii și dragostei defunctului asupra Mona Lisei, iubita sa soție; luând în considerare faptul că Lisa a avut întotdeauna un suflet nobil și a fost o soție loială; urându-i să nu ducă lipsă de nimic…”

Ca toate familiile nobiliare din Florența, familia lui Francesco era mare iubitoare de artă. Bartolomeo i-a cerut lui Antonio di Donnino Mazzoeri să picteze o frescă la mormântul familiei din biserica Santissima Annunziata din Florența. Și pictorul Andrea del Sarto a pictat o madonă pentru un alt membru al familiei del Giocondo.

În același timp cu comanda lui Francesco pentru portretul Lisei către Leonardo da Vinci, acesta i-a cerut și pictorului Domenico Puligo să realizeze o icoană a Sfântului Francisc de Assisi. Se crede că Francesco a comandat aceste două tablouri pentru a celebra atât nașterea fiicei lor, Andrea, cât și achiziționarea noii case.

Faptul că Leonardo nu avea niciun venit în primăvara anului 1503 ar putea să explice interesul său asupra unui portret privat, însă a trebuit să amâne lucrul la Mona Lisa, cel mai probabil pentru că a primit comanda să picteze Bătălia de la Anghiari. În 1506 Leonardo considera că portretul Mona Lisei este neterminat și, nefiind plătit pentru munca sa, da Vinci nu a trimis tabloul clientului său, astfel că Francesco și soția sa, Lisa, nu au văzut niciodată forma finală a tabloului.

Este posibil ca pictura să fi fost terminată după mulți ani, în Franța, în jurul anului 1516, Leonardo aducându-l cu el atunci când regele Francisc I l-a invitat să se stabilească la castelul din Amboise. Regele a cumpărat tabloul și acesta a fost expus mai întâi la palatul Fontainebleau, apoi la Versailles.

După Revoluția Franceză a fost expus la Luvru, dar Napoleon Bonaparte l-a luat pentru propriul său dormitor, apoi a revenit la muzeu. În timpul Războiului franco-prusac din 1870-1871 a stat ascuns într-un loc necunoscut, dar după încheierea conflictului s-a întors la Luvru.

Pe 22 august 1911 s-a constatat dispariția tabloului din muzeu. Poetul Guillaume Apollinaire a fost suspectat de furt și arestat, iar pe 7 septembrie a fost interogat și Pablo Picasso, amândoi fiind eliberați din lipsă de dovezi. S-a descoperit că hoțul era un angajat al muzeului Luvru. Vincenzo Perugia, de origine italiană, era convins că tabloul aparține Italiei și l-a furat purtându-l sub manta la ieșirea din tură. A fost descoperit când a încercat să-l vândă unui negustor de opere de artă din Florența, fiind adus din nou la Luvru în 1913. În 1956, partea inferioară a tabloului a suferit daune serioase în urma unui atentat cu o soluție acidă, iar câteva luni mai târziu un vizitator a aruncat în el o piatră. Astăzi este protejat de o sticlă incasabilă.

Niciun comentariu

Lasă un comentariu