“Sanda Toma, în scenă, e, parcă, o elevă. O elevă foarte studioasă, premiantă, cu 10 la toate materiile, de la citire la muzică. Dar, spre deosebire de cei mai mulţi premianţi cu ochelari (şi ea poartă ochelari), Sanda Toma are haz. Mult! În spectacol, e o furnică care duce în scenă cu uşurinţă mari poveri artistice, e superconştiincioasă în meserie. Sensibilă şi nuanţată, subtilă şi cerebrală, ea, lirica, Sanda Toma e un “tip”. (Ar fi fost urât să spun o “tipă”).
— Spune-mi unde, când şi cum?
— Da, am 39 de ani, m-am născut la 27 octombrie 1934, tata este fotograf (iată deci o “filieră”), mama casnică. Am urmat şcoala primară la Pitar Moş şi făceam ca la carte franţuzească, nemţească şi pian. Mama apărea în figuraţie în primele filme româneşti. (Deci, altă “filieră”). “Artistă” am fost în primele clase primare… Apoi, am urmat liceul “Lazăr” din Bucureşti şi l-am terminat tot la “Lazăr”, dar la Sibiu, la 16 ani, cu câte 2 clase odată. Părinţii oftau după o meserie mai lucrativă. Am dat, deci, examen la Geologie şi am fost repartizată, student fiind, la agronomie (secţia Maşini agricole). Văzusem doar cinci spectacole de teatru.
Mi-a venit ideea să urmez cursurile pregătitoare ale Institutului de teatru şi apoi am dat examen. La examen am făcut impresie bună doamnei Aura Buzescu. Găsea că am “firesc şi prospeţime”. M-a luat la clasa ei. Apoi, mai târziu, m-a găsit slabă, fără calităţi. M-a “donat” clasei Bălţăţeanu. În anul II “mişcam”, în anul III am mers foarte bine, jucam rolul Rosinei din “Bărbierul din Sevilla”. În anul IV, doamna Buzescu mi-a mărturisit că s-a înşelat în ceea ce priveşte aprecierea negativă cu privire la mine. Aceasta a fost nota mea cea mai bună la examenul de absolvire ca partenera lui Figaro (D. Rucăreanu).
— Şi a urmat teatrul profesionist?
— Da, cu “grupul teribil” de la Craiova, cu Rauţchi, George Constantin, Silvia Popovici, Amza Pellea, Gh. Cozorici. Muncă multă, roluri mari: Discipolul diavolului, Bunburrry, Ani de pribegie, Tudor din Vladimiri, Gâlcevile din Chioggia, Bărbierul din Sevilla, alături de apariții ca în Trei generaţii… Doi ani la Craiova! Mi-au prins bine. Dar trebuia să mă întorc la Bucureşti, deşi nu ştiam cât voi avea de spus — artistic vorbind. Aşa că am dat concurs tot “grupul” Ia Teatrul Naţional din Bucureşti. Am vrut să vin la Teatrul Municipal, unde m-a cerut doamna Bulandra.
— Şi acum la Capitală…
— Am dat concurs. Am reuşit. Sică Alexandrescu m-a chemat în biroul directorial al maestrului Zaharia Stancu. “Îţi ofer piatra de încercare, “Hangiţa”. Vreau în rol nu o văduvă cu experienţă, ci o fată tânără, care are instinctul cochetăriei aşa cum un pui de raţă ştie să înoate”.
Şi am înotat. A urmat “Un post rentabil” cu Marietta Sadova. Un cronicar m-a acuzat de “manierism”. Am plâns. Am suferit. Zaharia Stancu m-a chemat din nou la el. “Cine te-a supărat? Neculce, Ureche, Miron Costin? Ăştia sunt cronicari… Atunci?”…
Şi n-am mai suferit de pe urma cronicarilor… Am jucat în “A treia patetica” un tip nou pentru mine — o fată fără scrupule — apoi un travesti — Decebal în “Titanic Vals”, o dublură — Marianne în “Tartuffe”. Dar n-am jucat Caragiale. Păcat!
— Şi apoi, ultimul popas: Teatrul de Comedie…
— Da. De mult, de mult, Radu Beligan m-a întrebat dacă aş juca într-un teatru nou, făcut de el… Şi, într-o zi, faptul s-a adeverit. M-am despărţit cu greu de Naţional. Şi aici am încercat să ridic tot mai sus ştacheta: în Platonov, în Cher Antoine, în Mutter Courrage — Muta, rol pe care l-am iubit mult şi pe care, dacă aveam condiţii obiective, îl făceam şi mai bine! Recent, am avut bucuria să mă întâlnesc cu Caragiale: O noapte furtunoasă.
— Şi acum?…
— Naţionalul craiovean, Naţionalul bucureştean, Teatrul de Comedie — iată treptele muncii mele artistice. Mă tem de vârsta de 40 de ani! Mă tem că va urma un drum drept şi poate neinteresant. Cred despre mine că sunt o actriţă utilă, chiar foarte utilă (“infanteristul” Teatrului de Comedie). Mircea Şeptilici spune despre mine că parcă aş fi una din acele păpuşi de carton care au un mic trusou de hârtie colorată, îi schimb rochiţa, păpuşa devine alt personaj… Ştiţi jocul?
Mi-am visat un rol: Ondine. Nu l-am jucat la vârsta respectivă… Şi până la 40 de ani, am jucat doar un Shakespeare, Troilus şi Cresida, doi Goldoni, un Beaumarchais, un Cehov. Un Hamlet de provincie, B. Shaw, Discipolul diavolului, Casa inimilor sfărâmate, K. Şvarţ, Umbra, M. Sebastian, Insula etc.
Nu am un gen anume. Îmi place teatrul, în general, bine scris! Succesul? Mi-e jenă de aplauze! Şi am oroare de spectatorii care se “amuză” între ei, când noi ne dăm sufletul pe scenă în Platonov sau Mutter Courage. Ah, tinerii care vin la teatru nu să vadă şi să audă, ci să facă “mişto”. Îmi place foarte mult să colaborez cu regizorul. Să lucrez cu regizori talentaţi şi capabili… Dar nu-mi place să fiu condusă ca un manechin în scenă. Unde mai e bucuria creaţiei? Îmi plac, evident, şi partenerii talentaţi şi conştiincioşi. Nu-mi plac însă improvizatorii gen commedia dell’arte.
— Te socoteşti realizată?
— Există o replică în Platonov: “O, ce păcat!”…
— Ce aştepţi de la viitor?
— Voi mai avea oare ocazia să evoluez? Doresc să îmi păstrez sănătatea fizică şi morală, prospeţimea, sinceritatea! Sper, sper, sper să fiu folosită şi de-acum înainte.
— Viața personală?
— Îmi place mult lucrul de mână, artizanatul (valorific deşeuri), mă ocup de menaj.
— Dacă ar fi s-o iei de la capăt, tot teatru ai face?
— Sincer? Da! Dacă m-aş gândi la liniştea, la sănătatea, la viaţa mea de zi cu zi ar trebui să răspund: Nu! Dar spun: Da! Odată, Radu Religan mi-a spus: “eşti o orgolioasă, din orice rol vrei să faci ceva!” Detest mediocritatea. Vreau să fac orice pe îndelete, temeinic, bine. Dacă asta înseamnă orgoliu, sunt, deci şi orgolioasă!”
Sanda Toma a jucat, de-a lungul carierei, în zeci de spectacole ale Teatrului de Comedie și ale Teatrului Național, printre care “Umbra”, “Troilus şi Cresida”, în regia lui David Esrig, “Casa inimilor sfărâmate”, în regia lui Radu Penciulescu, “O noapte furtunoasă”, “Mutter Courage”, “Trei surori”, “Livada de vişini”, “Harold şi Maude”, în regia Sandei Manu, “Toți fiii mei”, în regia lui Ion Caramitru, “Învaţă-mă, Celine”, în regia lui Lucian Giurchescu.
A fost, de asemenea, o colaboratoare neobosită a Teleziunii Române și a fost distribuită în câteva filme artistice: “Tufă de Veneția”, “Un om în loden”, “Promisiuni”, “Figuranții”, “Harababura”, “Crucea de piatră”. S
Marea actriță a încetat din viață pe 26 noiembrie 2022, la vârsta de 88 de ani.
(Sursa interviului: Alecu Popovici, De vorbă cu Sanda Toma, Revista Teatrul, 1974)
