“Recent votată lege de emancipare civilă a femeii să fie pricina interesantelor manifestări sociale ce au început să se producă? Sau latentele porniri n-au așteptat decât acest generos impuls ca să iasă din crisalidă? Sau e numai o fericită coincidenţă?
Oricum evenimentul s-a tradus in Capitală printr-o demonstraţie care vădeşte în spiritul femeii o răsunătoare eliberare. Apariţia “Fiat-ului” No. 12.326 în staţia Vasile Lascăr e un indiciu al timpului, un semnal de conştiinţă socială. Trebuie notat ca o etapă senzaţională în calea dezrobirii din atâtea vechi şi absurde constrângeri, o victorie morală, gestul primei femei-şofer. E un curaj ce merită aplaudat. Mai ales dacă se ţine seama că purtătoarea celui mai proaspăt permis de conducătoare de taxi public îşi putea continua activitatea în domenii domestice şi mondene, cu avantagii mai solide şi răsunet mai… moderat.
Veţi spune că iniţiativa nu-i chiar aşa de originală, fiindcă în sfera vehiculelor de piaţă a fost devansată de o femeie-birjar? Că, în definitiv, minus tracţiunea animală — obiectul a rămas acelaşi?
Veţi spune că iniţiativa nu-i chiar aşa de originală, fiindcă în sfera vehiculelor de piaţă a fost devansată de o femeie-birjar? Că, în definitiv, minus tracţiunea animală — obiectul a rămas acelaşi?
Vă voi răspunde că d-na Sevastiţa Georoceanu aparţine bunei societăţi craiovene, e soţie de doctor, că nu-i prea săracă, că e proprietara unei moşii din jud. Dolj şi că automobilul pe care-l are de cinci ani i-a servit până acum nu ca să ne ducă la şosea sau aiurea, pe mine sau pe d-ta, ci pentru propriile-i veleităţi sportive. Deci n-a abordat meseria numai din strictă nevoie.
După personala domniei-sale mărturisire, a ţinut ca actul său să demonstreze că şi o femeie e în putinţă să adopte meserii, chiar aşa delicată cum e aceea a şoferului, cu condiţia s-o exercite cinstit şi conştiincios. Nu există meserie ruşinoasă. Oricare e consacrată prin chipul cum ştii s-o practici şi mai ales s-o reprezinţi.
Femeia-birjar s-a urcat pe capră numai din nevoie. Şi încă un element care-i dă doamnei Georoceanu prioritate: cel fizic.
O cunosc pe conducătoarea birjei 604. E o fiinţă de gen neutru. Dacă nu ţi s-ar spune, nici n-ai bănui că sub caftanul ăsta ros de catifea, sub şapca soioasă se ascunde o făptură despre care ne-am obişnuit s-o trecem generic şi reverenţios la sexul frumos! Las’ că şi birjaria e o breaslă care n-are sex, ci numai costum… Femeia-birjar e un biet scopit a cărei societate exclusivă sunt caii, dormind laolaltă în grajdul dospit al periferiei.
Hei, cu femeia-şofer, se schimbă chestia!
Am văzut-o înainte de Paşti, când nu-şi luase încă “staţie”. E o blondină mignonă şi simpatică, plămădită din vioiciune şi râs. Atunci, deşi de-abia sosită din Craiova, de unde a condus singură maşina, avea unghii trandafirii, ciorapi bine traşi pe piciorul zvelt, genele uşor înnegrite cum se cuvine, rochie elegantă. Nu degeaba inspectorul circulaţiei a ezitat să-i elibereze permisul.
— Coniţă, nu se potriveşte nici fizicul, nici educaţia d-tale cu meseria asta, a invocat dumnealui. E spinoasă, e riscantă…
Dar duduia Sevastiţa, nu s-a intimidat.
— Domnule inspector, să n-aveţi nici o grijă. Nu mi-e frică de nimic. Cunosc meseria la perfecţie, asta-i importantul! Ceea ce plănuiesc nu-i snobism, ci un exemplu pentru semenele mele, încă îmbâcsite cu prejudecăţi. Nu mi-e ruşine de profesiune, fiindcă nu mi-e ruşine să muncesc. Fii convins că nu eu voi fi aceea care să imit, în ceea ce priveşte mânuirea volanului, pe colegii mei masculini.
Voi arăta că o femeie ştie să fie moderată, să nu treacă peste viteza reglementară, evitând consecinţele dramatice ale unei conduceri violente, obișnuite la noi. Nu vei fi mulţumit că scutesc rubrica “faptelor diverse” de material?
Inspectorul a dat din cap încurcat. Nici o lege nu oprește femeia să fie șofer… Dacă s-ar fi oferit alta!… Știu și eu? Vreo fostă luptătoare de circ, o sufragetă, în definitiv o urâtă! Mai mergea… Hm! Nu se cedează cu una cu două, când e vorba de o nevastă de doctor, drăguță și volubilă! Dacă am pune-o la încercare?
— Te rog să-mi desprinzi o roată! Aşa! Să-mi desfaci motorul! Să umfli cauciucul! Aşa!
Bat-o norocul s-o bată! Toate le ştie!
Cine a mai pomenit o femeiuşcă băgându-se sub automobil, cotrobăind prin măruntaiele motorului fără să-i pese de praf, de uleiul care strică mâinile şi feşteleşte obrazul! Inspectorul s-a resemnat.
Am văzut-o după căpătarea permisului. Ţinută profesională, jachetă de piele, basc, rochie simplă de olandă galbenă. O singură concesiune cochetăriei, bucla blondă pe frunte şi o idee de rouge pe buze.
— Ei, cum merge?
— Mulţumitor. Cam obosită… Gândeşte-te şi dumneata, mă scol la 7 dimineaţa şi mă culc adesea şi la două noaptea. Clienţii? Ar fi, dar e curios, sunt nedumeriţi de prezenţa mea… Unii ezită din scrupule… instinctive, n-au încredere!… Alţii, dintr-o ipocrită galanterie socială… Cum să se folosească tarifat de munca unei femei! Alţii mă privesc ca pe o curiozitate, dar preferă pe colegii mei bărbaţi… Oricum, nu mă pot plânge… Am început să am experienţa laterală a vieţii de şofer… M-am virilizat… Am învăţat să cunosc capriciile pasagerilor, m-am deprins să aştept câteva ceasuri în faţa unei case, dormitând pe volan… Am însă satisfacţia de a fi fost tratată cuviincios… E o notă bună la conduita bucureşteanului. Sunt însă optimistă…
Astă noapte am staționat două ore jumătate înaintea unui local de la Șosea. Ca să nu mă plictisesc, am notat în carnet rândurile astea, pe care te rog să le adăugi la reportajul d-tale, “Cum am ajuns șofer?”
La revedere! Mă așteaptă la ora șase un client la Athénée să-l duc la gară.
— Sărut mâna coniţă-şofer!
Iată însemnările:
“Gestul meu de a urca la volan şi de a face oficiu public de transport mecanic poate fi privit din diferite puncte de vedere şi sub diferite aspecte. Unii, impresionaţi de originalitatea lui, îl vor privi cu simpatia pe care o inspiră noutatea şi îndrăzneala. Alţii, stăpâniţi de prejudecăţi şi neîncrezători în posibilităţile de afirmare ale femeii, îl vor considera ca un produs al excentrităţii sau al pornirilor licenţioase. Între aceste două opinii, eu îmi voi alege calea realităţilor. Acţiunea mea are o bază perfect morală şi un scop lucrativ în funcţiune de sex. Printr-o fericită întâmplare, ea coincide cu promulgarea legii care acordă femeii exerciţiul deplin al drepturilor civile, suprimând tutela bărbaţilor.
Mă veţi întreba însă: cum de mi-am ales o asemenea cale de afirmare spinoasă prin greutăţile fizice pe care le reclamă şi ignorată prin ierarhia socială în care se plasează?
Iată răspunsul meu: Sub aparenţa feminităţii fizice, posed un temperament cu totul volunar. A voi este voluptatea mea. A izbuti este tot ce mă poate face fericită. De aceea, fiindcă nu pot stăpâni şi învinge oamenii, am găsit o forţă docilă, pe care o pot conduce şi înfrâna după voie, forţă care mă serveşte şi mă amuză în acelaşi timp: automobilul.
Eram aproape un copil când m-am măritat cu un doctor care era pasionat nu de medicină, ci de maşină şi de mecanica ei. M-am simţit atrasă către aceste organisme neînsufleţite care se mişcă prin voinţa noastră şi înregistrează toate contracţiunile muşchilor noştri. Zi de zi, cu o atenţie şi o tenacitate neobişnuită la sexul meu, mi-am însuşit pe nesimţite primele noţiuni de mecanică şi de conducere. În lipsa soţului, mă urcam pe maşină şi întreprindeam mişcările cele mai riscate, cu voinţa dârză de a deveni stăpâna ei cu orice preţ. Şi am învins.
Când m-am simţit în stare că fac dovada capacităţii mele, m-am prezentat la prefectura poliţiei pentru a reclama şi obţine brevetul de şofeur. Examenul l-am trecut cu succes. Când soţul meu m-a văzut venind cu maşina şi i-am arătat dovada capacităţii mele de conducătoare, a rămas perplex. Căci până atunci nici habar nu avea că pe mine m-ar fi interesat asemenea îndeletniciri virile.
Aşa am devenit şofer. De aici şi până la hotărârea mea de acum nu e decât un drum scurt şi firesc. Spiritul meu voluntar şi pasiunea mea pentru automobil m-au îndemnat să pun în valoare aceste aptitudini, oferind semenelor mele un nou stimulent în lupta pentru existenţă.
Am plecat de la principiul că nici o muncă cinstită nu e ruşinoasă. Că omul cinsteşte locul. Dar mai presus de toate am voit să răstorn o absurditate socială care refuză consideraţiunea cuvenită unor muncitori deosebiţi prin cunoştinţele lor specifice şi prin utilitatea meseriei lor.
Şi de aceea îmi voi pilota eu singură automobilul, transformându-l din obiect de agrement în instrument de folos obştesc.
Gândesc, în altă ordine, la influenţa binefăcătoare pe care o poate avea într-un mediu prezenţa unei femei energice şi inteligente. Nu numai cu râsul se îndulcesc moravurile, cum proclamă un bătrân dicton. O femeie e o şcoală de bune maniere, de educaţie, necesare unei bresle pe nedrept deochiate, care are total de câştigat civilizându-se”.
*** Dimineaţa, 10 mai 1932
Surpriza redactorilor și cititorilor ziarului Dimineața a apărut după scurt timp, când la redacție a sosit scrisoarea presupusului soț al primei femei ce conducea un taximetru în București. Gazeta a publicat mesajul medicului craiovean:
“În ziarul nostru s-a relatat cazul „primei femei şofeur” din Capitală, care s-a prezentat drept soţia doctorului Georoceanu din Craiova, povestind reporterului nostru o serie de romantice episoade ca fiind viaţa ei din ultimii ani.
Or, domnul dr. Georoceanu ne trimite o scrisoare din care extragem următoarele lămuriri:
„Această Sevastiţa de la volan, despre care se pomeneşte, a fost soţie de plutonier, de care omul a divorţat, iar in prezent, fără să aibă vreo legătură cu doctorul N. Georoceanu, din Craiova, se numeşte Sevastiţa Dumitrescu, fiica moaşei Elena Dumitrescu, ţiitoare de chioşc de tutun în piaţă, pe timpul când nu se găsea de moşit. Se mai afirmă că d-na care-şi dă numele fals de d-na dr. N. Georoceanu este proprietara unei moşii în Dolj. Sau este vreo greşală de tipar, sau s-a făcut confuzie între moşie şi moşii din Dolj, fiindcă numita n-are nici o palmă de pământ.
Poate în linişte să se urce d-na Sevastiţa Dumitrescu la volan, să-şi exercite meseria şi chiar „prioritatea fizică“, fără a se servi însă de numele meu şi a insinua că, fiind înglodat în datorii, eu aş fi trimis-o la Bucureşti să-şi facă apariţia printre şoferi. Aceste imputări neadevărate găsesc că lovesc în demnitatea şi prestigiul meu de om, medic şi funcţionar public”.
Dl dr. Georoceanu ne mai face cunoscut că s-a adresat parchetului contra d-nei Sevastiţa Dumitrescu, care s-a dat drept soţia d-sale”.
*** Dimineaţa, 1 iunie 1932
