“În rândurile bărbaţilor luminaţi — cărturari sau luptători politici — pe care i-a dat în trecut Ardealul, fără îndoială că Simion Bărnuțiu ocupă un loc de frunte.
Ceea ce au făcut Gheorghe Şincai, Petru Maior, Timotei Cipariu, Samuil Micu Klein pentru renaşterea culturală, a făcut în bună parte Simion Bărnuțiu pentru redeşteptarea politică şi naţională. Pentru a putea fi preţuită la justa ei valoare influenţa exercitată de Bărnuţiu, trebuie să amintim că în acel timp în Moldova domina „şcoala” maioresciană. Fiu de cantor, din satul Bocşa-română, comitatul Crasnei, Simion Bărnuţiu s-a născut la 21 Iulie (2 August) 1808. Descifrarea buchiilor a învăţat-o la şcoala din Şimleu, pe care a absolvit-o în vara anului 1820, iar în toamna aceluiaşi an a intrat în liceul călugărilor piarişti din Careii Mari, la care baza învăţământului o formau studiile umanitare.
Între anii 1825—1829 a fost elev al Blajului, unde un an întreg a audiat cursurile de filosofie predate de Vasile Raţiu. Numit profesor la gimnaziul local, Bărnuţiu deţine acest post de la 4 noiembrie 1829 până în 1834, când îl părăseşte pentru a ocupa funcţia de notar consistorial, timp de cinci ani, după care revine la catedră de unde e îndepărtat în iunie 1845, împreună cu D. Boer, Popp, Gr. Moldovan şi vicarul Sim. Crainic, pentru acţiunea ce porniseră împotriva maghiarismului şi a despotismului clerical român din Blaj, despotism care ajuta acţiunea de desnaţionalizare întreprinsă de unguri. Îndepărtat din Blaj, deşi înaintat în vârstă, convins însă că slăbiciunea poporului român se datoreşte în mare măsură şi lipsei de pregătire politică şi juridică, Simion Bărnuţiu se înscrie la Academia săsească de drept din Sibiu, de unde în ajunul izbucnirii Revoluţiei din 1848 scria: „Eu sunt cuprins cu şcoala, nici nu pociu ceti gazete, nici nu pociu umbla pe la unii şi pe la alţii, adică prin adunări, unde vorbesc de lucrările zilelor acestor minunate”.
Din modesta locuinţă pe care Bărnuțiu o ocupa la Sibiu a pornit acel îndrumător al doleanţelor româneşti, din care extragem : „Ascultaţi strănepoţi ai românilor ce trebuie să răspundeţi ungurului sau sasului. Noi, până ce naţiunea română nu va fi înălţată la acel rang politic de care au dezbrăcat-o ungurul, secuiul şi sasul — nu ne unim. Fără de noi au scris ei în aprobare că ea este naţiune numai tolerată… Acum este ziua învierii. Să mergem să răsturnăm piatra de pe mormânt, să deslegăm lanţurile milenare ale naţiunii române, pentru ca să se ridice din pulbere şi să vieţuiască viaţa veşnică… Cereţi să nu judece mereu de nobis, sine nobis… Afurisit pe veci să fie românul care va îndrăzni să facă uniunea câtă vreme naţiunea română nu va fi fost recunoscută ca naţiune politică”.
Venit la Blaj, cu puţine zile înainte de începerea marii întruniri de pe Câmpia Libertăţii, Simion Bărnuţiu rosteşte în ziua de 2/14 Mai, la catedrală, faimosul discurs republicat de curând de către domnul P. Pandrea, ca anexă la studiul său despre „Filosofia politico-juridică a lui Simion Bărnuţiu”. De faţă fiind la pronuţarea acestui discurs şi o delegaţie de moldoveni, printre care şi poetul Gheorghe Sion, acesta publică în 1888 următorul portret al lui Bărnuțiu : „Acolo pentru prima oară am auzit vorbindu-se de Bărnuțiu, unul dintre cei mai populari şi mai învăţaţi bărbaţi ai Ardealului. Merserăm mai mulţi moldoveni la el şi făcurăm cunoştinţa lui. Deodată rămaserăm extaziaţi . Nu ne puteam da seama cum un asemenea om putea să se bucure de un nume aşa de mare. În adevăr, acest om avea un aer de tot comun: vorba lui îngăimată, natura lui timidă, manierele lui ordinare, fizionomia lui liniștită nu exprimau mai nimic; din contră părea a fi o jumătate de om, o fantasmă ce ar fi abandonat Purgatoriul, ca să se mai întoarcă odată pe lume.
Dar, după ce ne luaserăm în convorbiri mai intime, recunoscurăm în el un bărbat într-adevăr superior: la cuvintele de patrie, naţiune, românism, el se entuziasma ca un poet; figura lui lua un aer de inspirat, de profet, vorba lui, un accent simpatic şi dureros; căutătura sa svârlea scântei de curaj şi terorism. Bărnuţiu se bucura de o popularitate imensă şi bine meritată. El s-a arătat adevăratul atlet al românismului contra maghiarismului”.
Eşuând Revoluţia din 1848, Bărnuţiu este nevoit să ia calea pribegiei, emigrând în Moldova, iar de aici pleacă în Italia. La 1851 se înscrie la facultatea juridică din Viena, iar un an mai târziu trece la Pavia, unde îşi ia doctoratul în drept în anul 1854. Chemat la Iaşi în acelaşi an, după ce funcţionează câtăva vreme ca profesor de logică la liceu, i se încredinţează catedra de filosofie la Facultatea juridică, catedră la care profesează până în anul morţii.
Astăzi, datorită celor doi cercetători amintiţi, a fost evidenţiată adevărată valoare a operii lui Bărnuţiu. După o viaţă plină de sbucium, soarta i-a hărăzit lui Bărnuțiu ca să aibă parte de un sfârşit asemănător vieţii pe care a dus-o, căci în seara de 16/28 mai 1864, Simion Bărnuțiu a murit în căruţa ce-l transporta de la Iaşi spre Bocşa-Română”.
*** Al. Iordan, Realitatea Ilustrată, 15 mai 1935
