Superba Josephine Baker și tribul curcubeu: cei 12 copii adoptați de artistă au ajutat-o să lupte împotriva rasismului

Freda Josephine McDonald s-a născut pe 3 iunie 1906 în Missouri, fiind fiica nelegitimă a unui producător evreu de instrumente muzicale, Eddie Carson, și a unei spălătorese de culoare, Carrie McDonald. Copilăria și-o petrece în cartierele sărace din St. Louis. În 1907, mama ei va naște un băiat pe nume Richard și în același an tatăl ei va părăsi familia. În 1911, mama ei s-a recăsătorit și a mai avut încă doi copii.
În iulie 1917, Josephine Baker, care avea doar 11 ani, este martora pogromului din St. Louis, în care au fost uciși zeci de afroamericani. Această experiență dramatică a făcut-o să devină mai târziu o militantă ferventă contra rasismului.
Când copila a împlinit 13 ani, mama ei a căsătorit-o cu Willie Wells, un bărbat mult mai în vârstă, dar căsătoria nu rezistă decât câteva săptămâni. În acest timp fetița primește diferite roluri la teatrul Booker Washington din St. Louis, iar în 1921 se recăsătorește cu regizorul Willie Baker, pe care-l va părăsi în 1925.
La 16 ani o regăsim jucând diverse roluri la teatrele din Philadelphia, apoi ajunge la New York, unde va fi angajată la o trupă de vodevil. Din cauza rasismului manifest al societății americane din anii ’30, decide să plece din Statele Unite și alege Europa, urmând ca ulterior să se stabilească în Franța. Poetul german Karl Gustav Vollmoeller o descoperă și o promovează și, datorită lui, ajungeblank să danseze și să cânte, iar în scurt timp are un succes răsunător pe scenele din Paris și Berlin. La Paris, în cercuri intime, Josephine Baker dansa frecvent complet goală și curând devine cap de afiș la celebrul cabaret “Folies Bergère”.
blankPe 3 iunie 1927 tânăra stea se căsătorește cu sculptorul sicilian Giuseppe Abatino, care se prezenta în societate drept conte. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial Josephine devine activă în Rezistența franceză și participă la acțiuni de spionaj adunând informații de la diverși clienți germani, italieni sau japonezi care intrau în barurile unde ea ținea spectacole. Mai mult, reușește să se infiltreze în rândurile ocupanților fasciști, fiind invitată la petrecerile ambasadei italiene din Franța.
Când germanii au invadat Franța, Baker a părăsit Parisul și s-a refugiat la Château des Milandes, casa pe care și-o cumprase în departamentul Dordogne, dar a continuat să se deplaseze în Europa, vizitând națiuni neutre, cum ar fi Portugalia, și în America de Sud. Astfel a transmis informații pentru englezi despre aerodromuri, porturi și concentrările de trupe germane din vestul Franței, notele ei fiind scrise cu cerneală invizibilă.blank
În 1941, Josephine Baker a mers în coloniile franceze din Africa de Nord, motivul declarat fiind starea ei precară de sănătate, dar cel real a fost acela de a continua să ajute Rezistența. De la o bază din Maroc, a făcut tururi în Spania și a ascuns notele cu informațiile pe care le adunase în lenjeria intimă. După încheierea războiului, a primit Croix de guerre și Rosette de la Résistance, dar și distincția de cavaler al Legiunii de onoare oferită de Charles de Gaulle.
blankUltima căsătorie a lui Baker, cea cu compozitorul și dirijorul francez Jo Bouillon, s-a încheiat în momentul în care Baker a decis să adopte al 11-lea copil. În 1949 artista s-a reinventat și a revenit în mare triumf la Folies Bergere, a avut un un succes incredibil și a devenit din nou una dintre cele mai importante vedete ale Parisului. Încrezătoare, Josephine se întoarce în America, fiind sigură că va cuceri publicul țării sale natale.
Când a ajuns la New York împreună cu soțul ei, Jo, le-au fost însă refuzate rezervările la 36 de hoteluri. Josephine a fost atât de indignată de discriminarea rasială încât a început să publice articole în presă în care denunța segregarea din Statele Unite.
În plus, un incident petrecut la clubul Stork i-a întrerupt planurile artistice. Baker a criticat public politica clubului de a discrimina persoanele de culoare, apoi s-a certat cu cronicarul Walter Winchell, un vechi aliat, pentru că nu a apărat-o în presă. Winchell i-a răspuns cu o serie de reproșuri publice dure, inclusiv cu acuzații de simpatie comunistă. Publicitatea negativă care a urmat a dus la întreruperea vizei de muncă și la anularea tuturor angajamentelor pe care le avea. Artista a fost nevoită să se întoarcă în Franța.
blankÎn ianuarie 1966, Fidel Castro a invitat-o pe Josephine Baker să joace la Teatrul Musical din Havana la celebrarea celei de-a 7-a aniversări a revoluției cubaneze, iar în 1968, a vizitat Iugoslavia, având spectacole în Belgrad și Skopje.blank
Josephine a devenit o susținătoare acerbă a Mișcarii pentru drepturile civile ale persoanelor de culoare din America anilor ’50. În această perioadă artista a început să adopte copii, formându-și o familie pe care o numea adesea “Tribul curcubeu”. Voia să dovedească public că acești copii de etnii și religii diferite puteau fi frați. Baker a crescut două fete, Marianne, născută în Franța, și Stellina, născută în Maroc, și 10 băieți, Jeannot, născut în Coreea, Akio, născut în Japonia, Luis, născut în Columbia, Jari, născut în Finlanda, Jean-Claude și Noel, născuți în Franța, Moise, născut în Israel, Brahim, născut în Algeria, Koffi, născut în Coasta de Fildeș, și Mara, născut în Venezuela.
În anii ei de maturitate, Josephine Baker s-a convertit la catolicism. În 1968, artista a pierdut castelul în care crescuse cei 12 copii adoptați din cauza datoriilor pe care le avea, apoi Prințesa Grace de Monaco, prietena ei, i-a oferit un apartament în Roquebrune, în apropiere de Monaco.
Pe 8 aprilie 1975, Josephine Baker a fost invitată să joace într-un spectacol retrospectiv finanțat de prințesa Grace și de Jacqueline Kennedy Onassis la Teatrul Bobino din Paris, pentru a blanksărbători fabuloasa sa carieră de 50 de ani în show-business. Pe scena omagială au urcat, alături de Josephine Baker,blank Sophia Loren, Mick Jagger, Shirley Bassey, Diana Ross și Liza Minnelli.
Patru zile mai târziu, artista a fost găsită în dormitor, înconjurată de ziare cu comentarii elogioase despre performanțele ei. Era în comă după ce suferise o hemoragie cerebrală. A fost dusă la Spitalul Pitié-Salpêtrière, unde a murit, la vârstă de 68 de ani, pe 12 aprilie 1975.
Josephine Baker a avut o înmormântare romano-catolică completă, care s-a desfășurat la L’Église de la Madeleine, fiind singura femeie născută în Statele Unite ale Americii care a primit onoruri militare franceze la înmormântare.
Josephine Baker a fost de două ori și la București. Prima dată în 1928, la invitația lui Constantin Tănase, care a pregătit special pentru ea spectacolul “Negru pe alb” și a doua oară după mai bine de 40 de ani, în 1970, când a fost invitată la Cerbul de Aur.

Alte articole

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *