Un debut strălucitor: Maria Tănase la Radio

Pe 20 februarie 1938, crainicul postului de radio Bucureşti anunţa: „Tânăra cântăreaţă Maria Tănase, acompaniată de taraful Ion Matache, va interpreta cântece populare”. Şi debutanta a cântat: „Cine iubeşte şi lasă”, „Mi-am jurat de mii de ori”, „Şapte saptămâni de post” şi „Ce-i mai dulce decât viaţa”. Dirijorul orchestrei radio, Theodor Rogalski, a spus după audiţie: „Ne aflăm în faţa unui fenomen. N-am auzit până acum nici un cântareţ izbutind să interpreteze cu asemenea talent cântecul nostru popular”. Cine era Maria Tănase? Întrebarea a primit răspunsul după câteva zile, când o revistă a publicat o notă lămuritoare. Maria Tănase era fata grădinarului Ion Tănase, din Bucureşti. Avea 25 de ani neîmpliniți şi îndrăgise muzica populară de când era în şcoala primară. S-a alăturat orchestrei lui Matache şi s-a prezentat, nechemată, la probă, la Radio.

“Un cântec izvorât pe neaşteptate deunăzi din difuzorul aparatului meu de radio mi-a evocat izbitor de viu amintiri din copilărie, imagini pe care le credeam pierdute şi în care nu mai speram să mă regăsesc vreodată. Se întâmplase cu mine, plictisit ascultător al programelor radiofonice, un fenomen a cărui tâlcuire o las în grija psihologilor, dar pe care-l cred frecvent între cei care pun oarecare simţire atunci când aud un cântec spus cu rost şi mai ales cu pătrundere.

Cert este că acel cântec poporan ascultat pe neaşteptate la radio m-a făcut să pierd noţiunea mediului înconjurător şi să mă transpun într-o lume proaspătă, cu aromă de fân cosit şi cu zvon de codru.

Cânta domnișoara Maria Tănase. Nu ştiu dacă acest cuvânt, „a cânta”, este cel mai indicat pentru a arăta darul pe care-l făcea artista ascultătorului. Era desigur mai mult, căci d-şoara Maria Tănase nu se mărginea să citească notele cu oarecare simţire, ci pătrundea în înţelesul ascuns al cuvintelor, răscolea simţăminte adânci transmise, din generaţie în generaţie, de poeţii anonimi ai cântecelor, redate prin microfon.

Nu vin aci să laud pe artista pe care am ascultat-o pentru prima dată. Lauda mea nu şi-ar avea rostul. Ceea ce vreau să scot în relief este imensul interes pe care-l reprezintă pentru iubitorii folclorului nostru muzical producţiile artistei.

Domnișoara Maria Tănase, despre care nu mă pricep să scriu dacă are şcoală muzicală, volum sau mai ştiu eu ce alte calităţi necesare bunei cântăreţe, posedă un dar extraordinar, pe care — fără supărare trebuie s-o spun — nu l-am mai întâlnit la nici una din artistele noastre care au încercat să cânte cântece poporane în faţa microfonului. Maria Tănase a pătruns sensul adânc al cântecului, l-a redat aşa cum este cântat el de sătenii noştri, nu cu savantlăc de interpretare, ci cu simţire adâncă, cu darul exteriorizării sentimentelor care-l determină pe om în clipe de restrişte sau veselie să cânte.

Sensul cântecului poporan este redat curat, fără vicierea interpretării culte, de către artistă, care face prin munca ei o operă de imensă însemnătate culturală naţională. Astăzi, când cântecul poporan pur a fost înlocuit de cântecul popular cu ritm de tango sau de romanţă leşinată, producţia Măriei Tănase este înviorătoare. În accentele de un adânc patetism pe care artista ştie să le releve cu atâta talent trăieşte satul românesc în tot complexul lui, peisagiul caracteristic al fiecărei regiuni în parte. În cântecele interpretate de Maria Tănase întâlneşti sumbra măreţie a muntelui, farmecul idilic al ţinutului de dealuri şi coline, nostalgia ciobanului izolat de lume pe creste golaşe, dorul pătimaş al fetei după flăcăul plecat la cătănie, melancolia şi exuberanţa unor oameni sănătoşi, cu o trăire sinceră şi adâncă a tuturor simţămintelor.

Pentru cei zeloşi a păstra comoara muzicală a folclorului românesc, îmi permit să sugerez necesitatea imprimării pe plăci a cântecelor în interpretarea Măriei Tănase. Plăcile acestea ar fi solii cei mai indicaţi ai cântecului românesc poporan peste hotare, iar nu interpretările greşite, care denaturează sensul exact al doinelor şi cântecelor poporane. Maria Tănase ştie fără îndoială să cânte frumos. Dar marele ei merit este că nu se lasă antrenată de dorinţa de a arăta ce ştie ca interpretă cu şcoală a muzicii, ci se mărgineşte să cânte sincer, ca oricare altă fată de la ţară — desigur însă cu o voce studiată şi frumos dezvoltată — cântecele care-i merg la inimă.

Căci nu mă îndoiesc o clipă de faptul că toate cântecele care merg atât de lesne la inima ascultătorului au trecut mai întâi prin inima artistei. Altfel nici n-ar fi posibilă frumusţea interpretării.

Am dorit să mulţumesc într-un fel oarecare d-şoarei Maria Tănase pentru frumoasele cântece pe care le-am ascultat nu de mult la radio. Am scris aceste câteva rânduri, desigur insuficiente, și ştiu bine, Maria Tănase, că o răsplată demnă pentru cântecul dumitale ar fi un bucheţel de flori de câmp proaspăt culese, ca şi cântecele pe care le cânţi”.

*** Al. Calistrat, Radio-Adevărul, 7 septembrie 1938

La scurt timp după debutul radiofonic al Mariei Tănase, într-un cerc de prieteni, Octavian Goga spunea: “glasul şi cântecele acestei fetişcane, cu timbru grav izvorăsc din pământul românesc, trec prin sufletul nostru şi apoi urcă spre cer, ca şi aripile ardeleanului Aurel Vlaicu”.