HomeVizionariiScriitoriVasile Cârlova, poetul mort la doar 22 de ani

Vasile Cârlova, poetul mort la doar 22 de ani

Vasile Cârlova

Vasile Cârlova a venit pe lume pe 4 februarie 1809 la Târgoviște și a fost fiul medelnicerului Ioniță Cârlova, fost ispravnic și descendent al unei familii de mici boieri, mama sa, Sevastița, fiind fiica clucerului Vasile Lăcusteanu din Dolj.

După moartea timpurie a părinților, copilul a fost preluat de o mătușă maternă care era căsătorită cu stolnicul Nicolae Hiotu. În iulie 1830 tânărul s-a oferit voluntar în miliția națională, primind gradul de sublocotenent de cavalerie. Despre scurta sa viață există puține informații, dar cele câteva poeme pe care le-a scris au rămas în istoria literaturii române.

“Curentul nou în literatura românească însufleţit de Eliade Rădulescu în Muntenia şi de Gh. Asachi în Moldova, prin ziarele lor, ce au apărut la 1829, îşi găseşte răsunetul şi în literatura artistică odată cu puţinele versuri poetice ale iui Vasile Cârlova.

Desigur că epitetul de “cel dintâi poet modern” care i s-a dat de istoricii literari îşi are deplina lui justificare, ţinând seama de producţia literară anterioară acestui poet.

Vasile Cârlova s-a născut în anul 1809 la Târgovişte. Acolo şi-a petrecut copilăria, în atmosfera sfânta a unui trecut glorios rămas mărturie in părăsitele ruine. A învăţat greceşte şi franţuzeşte la şcolile oraşului. Talentul puternic şi precoce l-a îndemnat să scrie din adolescenţă, la început în limba grecească şi apoi în româneşte, după îndemnul prietenului său, I. Voinescu.

Serviciul militar îl chemă în Bucureşti, unde ofiţerul Cârlova a fost bine primit în cercul literaţilor de pe acea vreme. Desigur că Eliede i-a fost un protector şi un bun prieten. El i-a publicat în „Curierul românesc” primele poezii: “Păstorul întristat”, “Înserarea” şi “Ruinele Târgoviştei” şi mai târziu alte două postume: “Rugăciunea” şi “Marşul” şi tot el a fost singurul biograf ce ne-a lăsat cele mai preţioase amănunte despre scurta viaţă a nefericitului poet.

Datele sunt însă prea puţine şj ne vom servi de o tradiţie orală culeasă de N. Ţinc în oraşul Craiova, unde se spune că a murit Vasile Cârlova. Tânărul ofiţer de cavalerie a jucat cu multă pasiune la un bal unde avântul său sufletesc şi inteligenţa sa sclipitoare atrăseseră atenţia frumoaselor domnişoare de pe acea vreme; iar în zori zilei pe o răcoare destul de pronunţată de toamnă, era prin luna lui Septembrie, plecă în fuga calului la garnizoană spre a fi exact la datorie.

O fulgerătoare boală de piept îl reţinu în pat 14 zile şi în 18 septembrie 1831 muri.

Bagajul literar al poetului este foarte mic: numai cinci poezii, dar el ne îndreptăţeşte să vedem în această operă pe un poet de mare talent. Desigur că celebritatea unui scriitor nu este legată de cantitatea operei sale şi avem destule exemple în literatura universală. A scrie la vârsta de 18 ani o poezie atât de frumoasă cum este „Păstorul întristat”, într-o limbă literară deosebită cu mult de aceea a literaţilor contemporani, aceasta evidenţiază precocitatea talentului pe care l-a avut Cârlova şi regretul nostru profund pentru pierderea prea timpurie a unui aşa mare scriitor.

Dar creaţiunea sa cea mai desăvârşită o întâlnim în “Ruinele Târgoviştei”, scrisă la 19 ani, în această poezie găsim imagini poetice surprinzătoare pentru vremea când a scris poetul: „în negura uitării” (dl. Ibrăileanu le-a asemănat cu cele eminesciene); „pe aripele vremii” etc…

Ar fi interesant de făcut o comparaţie între această poezie închinată ruinelor cu acele analoage scrise de romanticii Apusului: Byron, Leopardi, Lamartine, etc, şi de scriitorii noştri: Eliade, Gr. Alexandrescu, Al. Hrisoverghi, D. Bolintineanu, Eminescu, Duiliu Zamfirescu, G. Coşbuc etc… Din această comparaţie ar ieşi în evidenţă şi mai bine puternica plăsmuire a lui Cârlova.

Literatura românească atât de săracă în talente poetice de valoare superioară a pierdut în Cârlova pe unul din cei mai mari poeţi. În acest sens nu-mi pare exagerată afirmaţia d-lui G. Ibrăileanu: „În Vasile Cârlova poporul român a pierdut, poate, pe cel mai mare poet al său”‘ (Viaţa Românească 1920 No. 1). De altfel, mărturisirea d-lui Ibrăileanu se bazează pe fapte şi consideraţiuni istorice şi estetice care ne pot justifica pe deplin afirmaţiile. Meritul cel mare al unui poet de talent constă mai ales în noutatea pe care o aduce faţă de literatura contemporanilor săi. Într-o literatură cu o tradiţie bogată apariţia unui geniu poetic este cu mult mai naturală şi mai îndreptăţită decât ivirea unui scriitor de mare talent într’o literatură lipsită de acea tradiţie binefăcătoare pentru dezvoltarea scriitorului, lipsită, cum era literatura românească pe vremea lui Cârlova, chiar şi de o limbă literară necesară poetului pentru a-şi exterioriza imaginele sale şi a-şi fixa inspiraţia creatoare”, scria despre poetul dispărut prematur criticul literar Gheorghe Cardaș în Universul literar din martie 1926.

George Călinescu menționează ca posibilă cauză a morții tânărului ofițer dizenteria, pe care ar fi contractat-o în timp ce se afla în lagărul de la Craiova.

*** Ilustrația de profil, singura imagine a poetului Vasile Cârlova, este un desen realizat de Aurel Jiquidi și publicat în “Revista Nouă”

No comments

leave a comment