Tudor Pamfile s-a născut pe 11 iunie 1883 în comuna Țepu, județul Tecuci, a urmat școala primară în localitatea natală, apoi cursurile secundare la Tecuci. În 1903, a intrat în Școala militară de Infanterie nr. 1 din București, dar după doar un an a fost trimis acasă: “Să te întorci frumușel în satul dumitale, să îmbraci sumanul părinților și fraților dumitale, să trăiești viața lor simplă, curată și liniștită. Ai să fii cel mai deștept și mai simțitor între ei. Or să treacă pe dinaintea dumitale nevoi, pasiuni și nebunii omenești, dumneata ai să le observi și ai să le cugeți pe toate. Ai să vezi pe țăran la bucurie și la durere, la răbdare ori revoltă, la câmp… ai să auzi cântece, tâlcuri, cum n-ai găsit și nu vei găsi prin cărți…”
Tânărul a decis însă să se transfere la Școala de cavalerie din Târgoviște, după absolvirea căreia în 1906 a devenit ofițer, fiind repartizat în Regimentul 3 Roșiori din Bârlad.
La vârsta de 20 de ani, a început să publice diferite materiale de folclor în revista “Șezătoarea” condusă de d. Artur Gorovei, un colecționar neobosit de datini și cântece populare, care i-a apreciat mult entuziasmul. În 1904, a adunat un vraf de manuscrise și s-a prezentat la Academia Română, la Ioan Bianu:
„Intră în odaia mea de lucru la Academie un tinerel, elev al școalei de Infanterie, înalt și subțire, cu ochii mici și râzători. Se prezentă salutând militărește, îmi spune că este de la Țepu, sat mare răzășesc din județul Tecuci, al cărui deputat de colegiul al 5-lea fusesem ales… Tinerelul militar de la Țepu îmi spune că l-a trimis la mine căpitanul instructor al școlii, un foarte intim prieten, care, voind să cunoască dispozițiile intelectuale și gusturile elevilor, a ajuns să afle că elevul Pamfile Tudor se îndeletnicea cu multă plăcere și stăruință cu adunarea de poezii populare și de credințe din satul său, adică cu folclorul. Dânsul venea să mă întrebe dacă culegerile lui pot să fie de folos și dacă le face bine. Era o descoperire interesantă și de actualitate, fiindcă de câtva timp Academia făcea un loc tot mai larg studiilor și culegerilor poporane, pentru care fusese adus chiar în sânul ei marele nostru folclorist de la Suceava, Simion Florea Marian.
Tânărul Pamfile avea vorba liniștită și modestă, aproape timidă, dar vorbea cu atâta căldură și entuziasm despre frumusețile poetice ale vieții sătenilor lui de la Țepu, încât se vedea bine că ele îi stăpâneau sufletul, ele erau dulceața minții lui alături de asprimile studiilor și ale exercițiilor școlii care aveau să-l ducă la galoanele ofițerești. L-am încurajat din toate puterile, i-am dat ceea ce se publicase până atunci la Academie din cele poporale și l-am îndemnat să mă caute cât mai des în orele libere de duminică și sărbători.
Așa a făcut: cam la două-trei săptămâni îmi aducea poezii poporale, schițe despre obiceiuri și foițe scrise în puținele minute libere furate de la cărțile militare sau de la odihnă. Se începuse la Academie publicația “Din viața Poporului Român”. Sfiala în care a adus dânsul întâia lucrare apărută în aceeași nerăbdare cu care aștepta deciziunea de publicare le-am putut asemăna numai în bucuria privirii când i-am dat exemplarele lui de autor”. (I. Bianu, Amintire despre Tudor Pamfile, 1928, Dorohoi).
Ofițerul a condus, împreună cu Mihail Lupescu, revista de folclor „Ion Creangă”, care a apărut la Bârlad timp de 14 ani, și a fondat publicația de istorie „Miron Costin”. A luat parte, începând din 1916, la luptele războiului de întregirea neamului, iar în 1919, datorită recomandării lui Simion Mehedinți, pe atunci ministru al Instrucțiunii, a fost trimis să coordoneze misiunea culturală a României la Chișinau.
Academia Română i-a transmis pe 7 iunie 1921 următoarea telegramă:
Maior Pamfile Tudor
Chișinău, Cercul de Recrutare
Răspunde îndată dacă primești alegerea: membru corespondat al Academiei.
Bianu
Era însă prea târziu, ofițerul era grav bolnav de cancer și nu s-a putut deplasa la București pentru onoranta primire în înalta instituție. După câteva luni, pe 21 octombrie 1921, Tudor Pamfile a încetat din viață la vârsta de 38 de ani. A fost înmormântat la Chișinău, dar în 1922 familia a decis să îi aducă rămășițele la Tecuci.
Pentru inima lui caldă şi prietenească şi pentru toată munca închinată literaturii poporului, câțiva prieteni i-au ridicat la Tecuci un bust modest.
Redăm câteva fragmente din discursul ținut pe 17 iunie 1928 de Episcopul Iacob Antonovici, preşedintele comitetului de inițiativă pentru ridicarea bustului:
“Tudor Pamfile e fiu de ţăran născut în satul Ţepu, jud. Tecuci, în anul 1883. Şcoala primară a făcut-o în Ţepu şi în oraşul Tecuci, unde a urmat şi gimnaziul. În 1899 intră ca bursier în Liceul Militar din Iaşi, apoi, în 1904, în şcoala de ofiţeri, iar în 1906 este ofiţer. La învăţătură, ca băiat sărac, a întâmpinat multe greutăţi, după cum singur mi-a mărturisit. Aşa, la Tecuci, pe când se afla în clasa a IV-a primară, a stat în gazdă la un ţigan muzicant căruia îi căra apă, îi tăia lemne şi îi purta oarecari lucruri din casă în casă, spre a le depune amanet.
Când a ajuns la gimnaziu, a început să dea lecţii pe hrană şi locuinţă prin familiile bogate, făcându-le dimineaţa şi târgueli la piaţă. În vacanţă prepara elevi corigenţi de la şcolile secundare şi acei care concurau la liceele militare.
Muncă, muncă şi iar muncă.
Începând a culege jocuri de-ale copiilor şi cântece populare de pe când era încă elev în Şcoala Militară, Tudor Pamfile a continuat, mai ales după ce a ieşit ofiţer, cu lucrări de folclor, de istorie naţională şi diferite realizări literare, tipărite în mare parte de Academia Română. Cuprins de o boală neînvinsă, Tudor Pamfile îşi dă obştescul sfârşit în Chişinău, în etate numai de 38 ani, pe când se afla în toiul atâtor iniţiative pornite din toate părţile întru înteţirea propagandei româneşti şi a tuturor tipăriturilor pentru popor”.
În şedinţa de la 18 mai 1922, Academia Română şi-a exprimat regretul pentru moartea lui prematură: “Este locul să pomenim aici pierderea prea timpurie a zelosului colaborator al Academiei, folcloristul Tudor Pamfile, care în sesiunea trecută fusese propus de secţia literară spre a fi numit membru corespondent şi votarea propunerii rămăsese amânată pentru sesiunea din acest an”, iar profesorul Nicolae Iorga a scris: “Moartea lui Tudor Pamfile, aşa de tânăr, a fost o pierdere de neînlocuit; rareori am avut un suflet aşa de îndrăgostit de muncă şi de ajutorare ca al lui. În Basarabia a dovedit o inimă de frate, cum n-a fost alta mai caldă”.
Scrierile lui Tudor Pamfile:
Jocuri de copii, adunate din satul Țepu, trei volume (1906, 1907, 1909)
Cimiliturile românești, 1908
Industria casnică la români, 1910
Sărbătorile de vară la români, 1911
Cântece de țară, 1913
Boli și leacuri la oameni, vite și pasări, după datinile și credințele poporului român, adunate din comuna Țepu, 1911
Agricultura la români, 1913
Povestea lumii de demult, după credințele poporului român, 1913
Sărbătorile la români. Sărbătorile de toamnă și Postul Crăciunului, 1914
Cromatica poporului român, în colaborare cu M. Lupescu, 1914
Diavolul învrăjitor al lumii, după credințele poporului român, 1915
Sărbătorile la Români. Crăciunul, studiu etnografic, 1914
Văzduhul, după credințele poporului, 1916
Mitologie românească: Dușmani și prieteni ai omului, vol. I, 1916
Mitologie românească: Comorile, vol.II, 1916
Mitologie românească: Pământul, după credințele poporului român, vol. III, 1924 (volum postum).
V-a plăcut această poveste? Puteți primi în fiecare zi sumarul articolelor publicate de Dosare secrete dacă accesați invitația de înscriere în canalul de whatsapp Dosare secrete.
Canalul este public, dar numele, numărul de telefon și poza dumneavoastră de profil nu sunt afișate nici urmăritorilor, nici administratorului.
