Viața de sfânt a lui Fra Angelico, pictorul care se ruga înainte de a mânui pensulele

Fra Angelico s-a născut la sfârșitul secolului al XIV-lea la Vicchio di Mugello, Rupecanina, în apropiere de Fiesole. Numele lui era Guido di Pietro, dar nu știe nimic despre părinții săi. Primele informații despre pictor apar pe 17 octombrie 1417, când s-a alăturat unei confrerii religioase la Carmine, sub numele de Guido di Pietro, iar documentul arată că atunci era deja pictor, lucrând la pictarea bisericii San Stefano del Ponte. Prima atestare a lui Fra Angelico ca monah datează din 1423, fiind pentru prima dată numit Fra Giovanni, după obiceiul monahilor de a-și schimba numele la intrarea în călugărie.

Inițial, Fra Angelico s-a pregătit ca miniaturist, probabil lucrând împreună cu fratele său mai mare, Benedetto, și el călugăr dominican. Mănăstirea San Marco din Florența păstrează mai multe manuscrise care îi sunt atribuite total sau parțial. În mănăstirile unde a locuit i-au fost încredințate mai multe îndatoriri importante, dar acest lucru nu l-a împiedicat să se ocupe de opera sa. Conform lui Giorgio Vasari, primele sale picturi au fost un altar și o catapeteasmă pentru Mănăstirea Carthusiană din Florența, dar niciuna dintre ele nu s-a păstrat.

Primele lucrări executate în frescă sunt probabil cele de la Mănăstirea Sf. Domenico din Florența, dar astăzi acestea nu mai există. Fiind pictor de fresce, este posibil să fi lucrat sub îndrumarea sau ca ucenic al lui Gherardo Starnina. În 1418 va reveni la Fiesole, unde va executa un număr de fresce și va lucra la decorarea altarului, rămânând aici până în 1436, când, împreună cu alți călugări, se va muta la mănăstirea dominicană San Marco din Florența care era proaspăt construită de Michelozzo în la cererea lui Cosimo de’ Medici cel Bătrân. Astăzi fosta mănăstire dominicană găzduiește Muzeul San Marco unde se află cea mai vastă colecție din lume de tablouri pe lemn.

Venirea la Florența a însemnat intrarea sub patronajul lui Cosimo de’ Medici, unul dintre cei mai puternici și mai bogați nobili ai orașului. Cosimo a aranjat să îi fie rezervată o chilie doar pentru el în mănăstirea care mai târziu va fi ocupată de călugărul Savonarola, unde se putea retrage singur pentru meditație și creație. Conform lui Vasari, la îndemnul lui de’ Medici, Fra Angelico a început proiectul pictării mănăstirii, inclusiv a magnificei fresce Bunavestire și unei serii de fresce ce reprezentau aspecte ale vieții lui Isus din Nazaret și care împodobeau pereții chiliilor. În 1439 a terminat una dintre cele mai cunoscute opere ale sale, altarul mănăstirii San Marco din Florența ce o înfățișează pe Madonnei cu Pruncul pe tron, înconjurată de sfinți și îngeri.

În 1445, papa Eugen al IV-lea l-a cheamat pe Fra Angelico la Roma, pentru a picta fresca din Cappella del Santissimo Sacramento a Bazilicii Sf. Petru, ce va fi demolată mai târziu de Papa Paul al III-lea. Vasari susține că în această perioadă lui Fra Angelico i s-ar fi oferit arhiepiscopatul Florenței de către Papa Nicolae al V-lea, dar artistul l-a refuzat, recomandând un alt călugăr în locul său.

Între 1447 și 1449, Fra Angelico va lucra la Vatican, pictând frescele din Capela Niccolină, la comanda Papei Nicolae al V-lea, iar apoi se va întoarce pentru trei ani, până în 1452, la vechea sa mănăstire de la Fiesole, unde fusese numit stareț.

În 1455, Fra Angelico a murit în timp ce se afla la Roma, probabil pentru a lucra la capela Papei Nicolae și va fi înmormântat în Biserica Santa Maria sopre Minerva.

În 1982, Papa Ioan Paul al II-lea l-a canonizat pe pictorul Fra Angelico și opinia generală este și astăzi că puțini dintre cei canonizați ar fi meritat această recunoaștere mai mult decât Fra Angelico. Pictorul a dus o viață de sfânt, și-a refuzat toate plăcerile omenești și orice mărire, s-a ocupat de ajutorarea celor săraci și niciun om nu l-a văzut vreodată supărat. Picta cu sârguință, trata doar subiecte sacre, niciodată nu își modifica munca, probabil având sentimentul că ceea ce a așternut, astfel v-a rămâne. Obișnuia să spună că acela care ilustrează faptele lui Hristos ar trebui să creadă cu tărie în el, iar Vasari spunea că pictorul niciodată nu mânuia pensula fără a se ruga înainte.

Alte articole

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *