Regele Ferdinand, Întregitorul României (galerie foto)

Ferdinand Victor Albert Mainrad, prinț de Hohenzollern-Sigmaringen, s-a născut pe 24 august 1865 la Sigmaringen, în Germania, și a fost al doilea fiu al prințului Leopold și al prințesei Antónia de Hohenzollern-Sigmaringen. Viitorul rege al României și-a petrecut copilăria la reședința familiei și a urmat studiile gimnaziale și liceale la Dusseldorf, iar după terminarea liceului a devenit elev al Școlii Militare din Kassel, pe care a absolvit-o în 1897 cu gradul de sublocotenent.

Fiu preferat al mamei sale, „Ferdinand era un tânăr prezentabil, deși destul de lipsit de grație, extrem de timid și penibil de tăcut. Deși urmase Academia de Război din Kassel și fusese vreme de doi ani în armata germană, era mai mult atras de Biserica Catolică și de cărțile sale de botanică.”

Din 1883 până la stabilirea definitivă în România, în 1889, a avut în permanență un dascăl român trimis de regele Carol I, pe profesorul Vasile D. Păun, fostul director al Liceului Gheorghe Lazăr din București, care avea obligația de a-l învăța limba română și de a-i preda lecții de literatura, istoria și geografia românilor.

Acesta povestește: “era supus acasă la disciplină militară, sculat la șase dimineața, băgat într-o baie rece, la aceeași temperatură în tot timpul; hrănit negreșit mai bine decât un spartan, dar îndestul de frugal; dus la biserică în toate duminicile; ținut departe de toate petrecerile cari i-ar fi umplut mintea de vedenii deșarte și inima de doruri sterpe; obișnuit a dispune de sume foarte neînsemnate de bani, dați lunar, cheltuiți cu rost, pe lucruri trebuincioase, și justificați până la cel din urmă pfennig”.

Pe 21 noiembrie 1880, șeful casei de Hohenzollern-Sigmaringen, principele Karl Anton de Hohenzollern-Sigmaringen, împreună cu fiii săi, Carol, rege al României, prințul Leopold și prințul Frederic, au încheiat „Pactul de familie” prin care recunoșteau dispozițiile constituționale relative la succesiunea tronului României. Prin acest act, prințul Leopold a renunțat la drepturile sale de succesiune în favoarea fiilor săi și, conform documentului, cei trei fii ai prințului Leopold, Wilhelm, Ferdinand și Carol, au devenit din acel moment „moștenitori prezumtivi” ai regelui României, Carol I.

Pe 14 martie 1881, adunarea legiuitoare de la București a aprobat modificarea Constituției României, iar domnitorul Carol a devenit rege. Ceremonia de încoronare s-a desfășurat pe 10 mai 1881 și a fost urmată de 8 zile de sărbători naționale. Cu această ocazie, principele Ferdinand a făcut prima sa călătorie în România, însoțindu-l pe tatăl său.

În 1886, după renunțarea fratelui mai mare, Wilhelm, la drepturile sale succesorale la tronul României, Ferdinand este încadrat în armata română cu gradul de sublocotenent în Regimentul 3 Linie. Principele a sosit în România în aprilie 1889, îmbrăcat în uniforma de sublocotenent, fiind întâmpinat la Gara de Nord de oficialitățile statului, în frunte cu regale Carol și regina Elisabeta.

Pe 21 aprilie 1889, ziarul Universul consemna:

“Ieri la orele 9 și 44 minute a sosit în Capitală principele moștenitor. La Gara de Nord a fost întâmpinat de rege și de regină, de tot corpul diplomatic, precum și de miniștri. Pe peronul gării, multă lume oficială, D-nii Rosetti și P. Carp se aflau asemenea la gară.

La sosirea prințului în gară, muzica regimentului II de linie a cântat onorurile, regina a luat la braț pe nepotul său, iar regele l-a prezentat d-lui L. Catargiu, miniștrilor, precum și corpului diplomatic.

Domnul Hoorickx, ca decan al corpului diplomatic, a urat buna venire prințului. D. Pache primarul a ținut un discurs de felicitare.

De la Gara de Nord și până la Școala militară erau așezați jandarmii pedeștri, de la Școala militară și până la Palat pe ambele părți ale trotuarelor regimentele 1 de geniu, 6 de dorobanți, 3 de linie, batalioanele 2 și 3 de vânători, regimentele 2 și 6 de artilerie, regimentul I de roșiori și regimentul 3 călărași. Toate aceste trupe erau puse sub comanda d-lui general Dona.

După prezentări, regele, regina și prințul Ferdinand s-au urcat în trăsură care era escortată de jandarmii călări. La Palat regele și prințul moștenitor au trecut în revistă ofițerii fără trupe aflați în garnizona Capitalei. Apoi s-a făcut defilarea.

Regele, având la dreapta pe Ferdinand și pe generalul Manu, a primit defilarea trupelor. La orele 12 parada s-a terminat.”

Casa Regală a României a început în scurt timp căutarea unei soții pentru prințul de coroană, o prințesă menită să asigure viitorul dinastiei.

“Când Principele Ferdinand a sosit în Capitală, M. S. Regina, care singură îi pregătise apartamentul, a pus într-un sertar o colecţie de fotografii a mai multor prințese aparţinând la familii domnitoare în Europa, ca A. S. R. să aleagă printre aceste prințese. Acest fapt este tot atât de măgulitor pentru Români, cât şi pentru familiile domnitoare în Europa”, scria ziarul Epoca, iar Adevărul comenta ironic: “Românilor li se pregăteşte o viitoare Regină din sărtar. Familiile domnitoare în Europa vor sălta de bucurie când vor şti că fetele lor figurează în sărtarele Palatului din Bucureşti. Suntem siguri că, în câteva zile, vor curge fotografii din toată lumea. Ar fi bine ca ele să fie expuse într-un loc oarecare mai în vază, ca poporul român să poată si el să-și dea părerea în privinţa însuşirilor exterioare a viitoarei Regine”.

În scurt timp au fost declanșate o serie de acțiuni menite să contribuie la cunoașterea și apropierea dintre Ferdinand și cea aleasă pentru a-i deveni soție, principesa Maria de Edinburgh. Primele întâlniri organizate în anul 1891 nu au dus la niciun rezultat concret, dar, prin intervenția împăratului german Wilhelm, care l-a chemat pe timidul Ferdinand și i-a ordonat să rezolve situația, simultan cu presiunile făcute de Marea Ducesă Maria Alexandrovna asupra fiicei sale, Maria, lucrurile se vor aranja prin anunțarea logodnei cuplului, în vara lui 1892.

Pentru oficializarea logodnei, regele Carol I a efectuat în toamna anului 1892 o vizită la Londra pentru a se întâlni cu ducele de Edinburgh, tatăl prințesei, și apoi cu regina Victoria, care a fost de acord cu mariajul, oferindu-i cu acest prilej Regelui Carol Ordinul Jartierei.

Data căsătoriei a fost decisă pentru 29 decembrie 1893, la Sigmaringen, în Germania. Evenimentul urma să cuprindă trei ceremonii: civilă, catolică (religia lui Ferdinand) și protestantă (religia Mariei). Dimineața zilei de 29 decembrie a fost dedicată de principele Ferdinand și de mireasa sa întâlnirilor cu reprezentanţii districtelor învecinate care au venit să-i felicite, să le aducă în dar flori și cadouri de nuntă. Ceremonia civilă de căsătorie a fost oficiată la ora 14:00, în Salonul Roșu al Castelului din Sigmaringen de către Herr von Wedel, ministrul delegat al Casei Regale a Prusiei, împăratul german Wilhelm al II-lea fiind primul martor care a semnat hârtiile de căsătorie. La eveniment au asistat părinții miresei, ducele și ducesa de la Edinburgh, regele Carol al României, tatăl mirelui, Leopold, prinț de Hohenzollern, membrii Parlamentului român și apropiații familiilor mirelui și miresei.

Biserica unde a avut loc marele ceremonial se afla chiar la poalele stâncii pe care era clădit castelul familiei Hohenzollern-Sigmaringen, era legată de clădire printr-un coridor acoperit și era un lăcaș de dimensiuni micuțe, dar bogat ornamentat datorită frescelor ce împodobeau pereții albi. În dreapta și stânga altarului se aflau ferestre cu vitralii, înfăţişând figuri de profeți și apostoli. Ora cununiei religioase a fost stabilită pentru 16:30. Cu mult înainte de acel moment, toate locurile disponibile din biserică au fost ocupate de invitaţii nunţii princiare.

Atmosfera era sumbră în acea după-amiază rece de iarnă, dar la ora la care a început ceremonia religioasă biserica s-a luminat, a devenit brusc strălucitoare datorită sutelor de lumânări aprinse, dar mai ales datorită ţinutelor de gală ale invitaţilor. Familiile regale au intrat în biserică prin coridorul privat. Primii au fost Sir Edward Malet, contele Schouvaloff și prințul Ghika, toți în uniformă diplomatică completă, cu decoraţiile strălucitoare în piept. Au fost urmaţi de Kaiserul Wilhelm al II-ea care, în onoarea Mariei, mireasa englezoaică, a purtat uniforma de amiral al flotei britanice. El a condus-o pe ducesa de Edinburgh în stânga altarului. Apoi a intrat Regele Carol I, îmbrăcat în uniformă de general român, purtând decoraţia Steaua României. Ducele de Edinburgh, tatăl miresei, îmbrăcat în uniformă de amiral britanic, a preluat-o pe fiica sa, Principesa Maria, şi a condus-o în faţa altarului. Imediat Ferdinand s-a aşezat lângă ea.

Prințul, care așteptase până atunci în partea dreaptă a altarului, era îmbrăcat în uniforma sa românească, peste care purta banderola portocalie a Ordinului Vulturului Negru, cu care fusese decorat de împăratul german cu două zile în urmă.

Prințesa Maria era îmbrăcată într-o rochie fermecătoare de mătase cu cordon alb, brodată cu perle. Fusta rochiei de mireasă a fost împodobită cu crenguţe de mirt și flori de portocal și mărginită cu catifea albă, iar voalul era unul dintre cele mai fine şi mai frumoase.

„Rochia mea de nuntă era de o mătase albă, groasă, fără lustru, cu mâneci umflate, bineînţeles, şi cu foile în formă de clopot, prelungite într-o trenă. N-aş putea spune că eram prea încântată de înfăţişarea mea, având o idee mult prea romantică despre ce ar trebui să fie o mireasă. Am fost împodobită după gustul mamei şi-mi purtai apăsătoarele găteli cât putui mai bine”, povestea Maria mai târziu în amintirile sale.

După ce preotul paroh a oficiat ceremonia, a urmat clasica întrebare privind consimţământul tinerilor miri. Răspunsul “Ja” al prințului Ferdinand s-a auzit clar în întreaga biserică, dar răspunsul prințesei Marie a fost destul de greu de perceput de cei care se aflau la o distanță mai mare de altar. După ce au schimbat inelele și şi-au strâns mâinile, prințul Ferdinand și prințesa Maria s-au sărutat ca soţ și soție în timp ce corul bisericii interpreta “Laus tibi Domine”.

Ceremonia s-a încheiat cu binecuvântarea cuplului proaspăt căsătorit, apoi Ferdinand şi Maria s-au îndreptat spre ieşire. Afară îi aştepta o mulţime curioasă. În acest timp, organistul bisericii interpreta oratoriul “Aleluia”, compus de George Frideric Handel în 1741. Oaspeţii s-au întors la palat, unde mirii au fost felicitaţi. O cameră a castelului a fost transformată în capelă temporară, iar capelanul privat al Ducelui de Edinburgh a oficiat serviciul religios al căsătoriei anglicane. Din nou vocea Principelui Ferdinand a rostit răspicat “Ja”, dar vocea miresei de-abia s-a auzit. Apoi, mirii au intrat într-o altă încăpere, unde au semnat registrul de căsătorie. Seara s-a încheiat cu o recepţie, iar prinţul Ferdinand purta, de această dată, o uniformă prusacă.

Deși regele Carol I, preocupat permanent de simțul datoriei, le-a urat doar „Honigtag” („o zi de miere”), proaspătul cuplu regal avea să petreacă totuși o întreagă lună de miere. La ora 20:30, prințul Ferdinand și prințesa Maria au ieșit pe porţile castelului într-o caleaşcă închisă pentru a călători spre Krauchenwies, reşedinţa de vară a familiei Hohenzollern, aflată la câțiva kilometri de Sigmaringen, unde și-au petrecut o parte din luna de miere.

De aici au plecat spre țară, făcând o scurtă oprire la Viena, unde și-au îndeplinit prima lor sarcină oficială, aceea de a-l vizita pe împăratul Franz Joseph. A urmat, apoi, drumul spre noua casă. Cuplul princiar a avut parte de o primire călduroasă încă de la trecerea frontierei, la Predeal. La Gara de Nord tinerii au fost întâmpinați de regele Carol I, de reprezentanții guvernului și primarul Capitalei, Grigorie Trandafil. Acesta i-a oferit Mariei o cupă din argint gravată cu cuvintele “Bine ai venit, mireasă de Dumnezeu aleasă, spre a patriei cinstire! Ianuarie 1893″, apoi s-a plecat direct la Mitropolie pentru ca principii să primească binecuvântarea mitropolitului primat.

Școlile au fost întrerupte între 23 și 26 ianuarie pentru ca elevii să poată participa la sărbătorile de la Bucureşti. În acele zile s-au oficiat 32 de nunți ale unor tineri români la Biserica Sfântul Spiridon Nou, urmate de o masă la Ateneu, unde au prezidat Prințul Ferdinand şi Principesa Maria. Serbările în onoarea nunţii princiare au durat cinci zile, iar darul Regelui Carol I pentru Ferdinand şi Maria a fost Palatul Cotroceni.

Galerie foto: