Cimitirul Père Lachaise este unul dintre cele mai vizitate din lume, celebru pentru frumusețea sa arhitecturală, pentru istoria impresionantă și, mai ales, pentru personalitățile ilustre care și-au găsit odihna veșnică aici.
Pentru a înțelege cum a devenit ceea ce este astăzi, trebuie să ne întoarcem în timp, la sfârșitul secolului al XVIII-lea. În anul 1804, Napoleon Bonaparte, în calitate de prim consul al Franței, a emis un decret prin care a dispus ca toate cimitirele din Paris să fie închise din motive de igienă și sănătate publică.
Această măsură a dus la căutarea unui spațiu pentru a găzdui locurile de veci și astfel a fost achiziționată o proprietate aflată în estul Parisului. Pentru că terenul îi aparținuse lui Père François de La Chaise, preotul confesor al lui Ludovic al XIV-lea, cimitirul a preluat numele acestuia, fiind deschis oficial chiar în acel an.
De-a lungul timpului, terenul a fost extins și dezvoltat pentru a face față cererii crescânde de înmormântări. Astăzi se întinde pe o suprafață de aproximativ 44 de hectare și găzduiește peste 70.000 de morminte, fiind un adevărat muzeu în aer liber al istoriei și artei funerare.
Personalități înmormântate la Père Lachaise
În celebrul cimitir se află mormintele unor personalități remarcabile precum Jim Morrison (1943-1971), Oscar Wilde (1854-1900), Frédéric Chopin (1810-1849), Édith Piaf (1915-1963), Honoré de Balzac (1799-1850), Maria Callas (1923-1977) sau Marcel Proust.
Capela Cimitirului Père Lachaise
Capela este o construcție impresionantă de stil neogotic, care servește ca loc de ceremonii religioase și adăpostește numeroase obiecte de artă religioasă. Construită în secolul al XIX-lea, impresionează prin arhitectura cu vitralii și decorațiuni bogate. Interiorul oferă un cadru solemn pentru serviciile comemorative care au loc aici în amintirea celor decedați. De-a lungul anilor, capela a fost restaurată și renovată pentru a asigura conservarea patrimoniului cultural. Arhitectul care a conceput-o se numea Alexandre-Théodore Brongniart.
Crematoriul Cimitirului Père Lachaise a fost construit în 1886 și a fost unul dintre primele de acest tip din Franța.
Pentru a fi înmormântată la Père Lachaise din Paris, o personalitate trebuie să îndeplinească anumite criterii impuse de administrație:
Rezidența: Persoana decedată trebuie să aibă domiciliul în Paris sau să aibă legături semnificative cu orașul sau cu Franța.
Spațiu disponibil: Deoarece cimitirul are o capacitate limitată, există restricții privind numărul de înmormântări noi și se acordă prioritate celor care au familii cu morminte existente în cimitir. Există chiar și o listă de așteptare pentru a obține un loc aici, chiar dacă vorbim de personalități notabile.
Condiții legale: Cei care doresc să fie înmormântați la Père Lachaise trebuie să respecte toate cerințele legale și administrative în legătură cu înmormântarea și transportul rămășițelor. Acest lucru include obținerea unor autorizații și îndeplinirea tuturor formalităților necesare.
Respectarea regulilor cimitirului: Familia sau reprezentanții persoanei decedate trebuie să respecte normele referitoare la amplasarea mormântului și dimensiunile monumentelor funerare.
Costurile asociate: Înmormântarea la Cimitirul Père Lachaise implică costuri mari, inclusiv pentru achiziționarea unui loc de veci, construirea unui monument funerar și întreținerea acestuia. Familia sau reprezentanții persoanei decedate trebuie să își asume suportarea aceste cheltuieli.
De-a lungul anilor, Cimitirul Père Lachaise din Paris a fost transformat în decor autentic pentru numeroase filme artistice:
„The Living Dead Girl” (1982), regizat de Jean Rollin, explorează tema legată de revenirea la viață a unei femei și implică mai multe scene filmate la Père Lachaise.
„Before Sunset” (2004), trilogia lui Richard Linklater, prezintă o poveste romantică între doi foști colegi de liceu. O parte din producție a fost filmată la Père Lachaise, locul unde personajele principale se plimbă și discută în timpul unei vizite în capitala Franței.
„The Bucket List” (2007) urmărește povestea a doi bărbați în vârstă care au fost diagnosticați cu boli terminale și au decis să-și facă o „lista cu dorințe” înainte de a muri. O parte din acțiune se desfășoară la Cimitirul Père Lachaise.
„Midnight in Paris” (2011), comedia regizată de Woody Allen, explorează fascinația pentru Paris și trecutul său artistic. Într-o scenă memorabilă, personajul principal interpretat de Owen Wilson vizitează Père Lachaise și interacționează cu figurile celebre înmormântate aici.
Celebrul cimitir a inspirat și multe opere literare cunoscute, de la poezii și romane la eseuri și povestiri scurte:
„Un amant al doamnei Hutchinson” (1949) de Romain Gary:
Volumul scriitorului francez de origine lituaniană include câteva scene care au loc la Cimitirul Père Lachaise. Este o poveste complexă despre un aviator francez și aventurile sale în timpul și după cel de-al Doilea Război Mondial.
„Hemingway’s Suitcase: The Cuban Dimension” (1992) de Gérard de Cortanze explorează legăturile dintre Ernest Hemingway și Cimitirul Père Lachaise. Hemingway a trăit o perioadă în Paris și a vizitat cimitirul, iar cartea dezvăluie influența pe care orașul a avut-o asupra operei scriitorului.
„Père-Lachaise” (2008) de Rémi Ochlik cuprinde o colecție de fotografii realizate de artistul francez la Père Lachaise. Imaginile sunt însoțite de texte scurte, care reînvie atmosfera și istoria cimitirului.
„Oscar Wilde” (1989) de Richard Ellmann este o biografie care menționează locul de înmormântare al scriitorului și dezvoltă relația lui cu Parisul, orașul în care și-a petrecut ultimii ani ai vieții.
În romanul „Ferragus” (parte din seria „Comedia Umană”, ce a fost publicată în 1833) al lui Honoré de Balzac există o descriere a Cimitirului Père Lachaise, care servește ca decor pentru câteva scene semnificative, pentru că personajul principal, Ferragus, are o legătură misterioasă cu acest loc.
În romanul „Educație sentimentală” al lui Gustave Flaubert, Père Lachaise este menționat în contextul unei scene în care personajul principal, Frédéric Moreau, vizitează cimitirul alături de prietenul său, Deslauriers. În descrierea lui Flaubert, cimitirul este prezentat ca un loc solemn, plin de istorie și monumentele funerare impresionante, subliniind amprenta timpului în contrast cu agitația vieții cotidiene din Paris.
În „Mizerabilii” al lui Victor Hugo, Jean Valjean este înmormântat la Cimitirul Père Lachaise, iar scena reprezintă un moment important în desfășurarea poveștii. La finalul romanului, după o viață plină de suferință și după ce a renunțat la dorința de răzbunare care i-a marcat destinul, Jean Valjean moare în brațele lui Marius și ale Cosettei. Ultima sa dorință este să fie înmormântat într-un loc discret, fără ca numele să-i fie inscripționat pe piatra funerară.
Atmosfera misterioasă a cimitirului Père Lachaise a dat naștere unor legende și povești interesante de-a lungul anilor. Iată câteva dintre cele mai cunoscute:
Mormântul lui Victor Noir: Unul dintre cele mai cunoscute mistere ale cimitirului este legat de Victor Noir, un jurnalist francez care a fost împușcat mortal în 1870, în timpul celei de-a doua Republici Franceze. Monumentul lui a devenit un loc de pelerinaj pentru femei, pentru că se spune că statuia ce este amplasată pe mormânt are puteri miraculoase în ceea ce privește fertilitatea.
Locul de odihnă al lui Oscar Wilde este cunoscut pentru statuia uriașă a unui înger cu o aripă spartă. Se spune că buzele îngerului au fost sărutate de mulți vizitatori, ceea ce ar fi dus la decolorarea treptată a pietrei. Există și o legendă urbană care susține că, dacă săruți statuia lui Oscar Wilde și îți pui o dorință, acea dorință ți se va îndeplini.
Monumentul lui Amédéo Modigliani, o sculptură care reprezintă un cap de femeie, a creat zvonuri despre energii mistice sau un blestem misterios.
Legenda Frédéric Chopin: Se spune că mormântul lui Frédéric Chopin este acoperit cu un strat de sticlă pentru a-l proteja de profanatori. De asemenea, există o poveste despre faptul că inima lui Chopin a fost scoasă și păstrată într-un borcan cu coniac înainte de a fi transportată la Varșovia, unde a fost depusă la Biserica „Sfânta Cruce”.
O altă poveste misterioasă este cea a americancei Ruth Curtis care, la sfârșitul secolului al XIX-lea, după moartea părinților, a luat decizia să se mute la Paris, unde și-a cumpărat un palat luxos. Reședința a devenit în acei ani un punct de întâlnire pentru cei mai interesanți oameni din Franța. Ruth era o femeie frumoasă și volubilă, însă avea o ciudățenie: se temea să rămâne singură chiar și pentru un minut și, pentru a evita singurătatea, primea oaspeți zilnic.
Într-o zi, a cunoscut un tânăr student englez de care s-a îndrăgostit nebunește. Cei doi s-au logodit, tânărul a fost nevoit să plece în Anglia la un moment dat, dar i-a promis că se vor căsători după ce se va întoarce. Bărbatul a murit însă în timpul călătoriei, Ruth a trecut printr-un șoc devastator, iar medicii i-au recomandat să facă o călătorie în sudul Franței pentru a-și reveni.
La întoarcerea la Paris, era complet schimbată. Nu mai primea pe nimeni în vizită, trăia complet izolată și curând foștii prieteni au aflat cu surprindere că a murit. Avocatul ei a dezvăluit că Ruth ceruse, prin testament, să fie înmormântată la Cimitirul Père Lachaise. Mausoleul urma să fie amenajat exact ca budoarul ei, iar în mijlocul încăperii trebuia să fie amplasat sicriul de sticlă în care se afla corpul îmbălsămat, înveșmântat în cea mai frumoasă rochie de seară.
Partea cea mai ciudată a testamentului a fost aceea care preciza că Ruth voia să fie păzită timp de trei ani, zi și noapte, de către un tânăr căruia îi instituia un onorariu de 25.000 de lire sterline. Paznicul sicriului nu avea voie să se îndepărteze de mausoleu decât pentru o oră dimineața și una seara. Mulți au acceptat această ciudată slujbă, dar niciunul nu a putut sta lângă sicriu mai mult de o noapte. Unul dintre paznici a înnebunit, susținând că defuncta s-a ridicat din sicriu și a vorbit cu el.
În cele din urmă, chiar prefectul de poliție a petrecut o noapte în budoarul funebru, dar a doua zi a ordonat închiderea mausoleului. Averea lui Ruth a fost folosită în scopuri filantropice, iar autoritățile au refuzat ulterior să ofere orice lămuriri cu privire la mormântul ei, care astăzi nu mai poate fi găsit. În 1936, cu ocazia lucrărilor de modernizare făcute la Pere Lachaise, povestea misterioasei Ruth a fost relatată pe larg de presa franceză.
Celebrul cimitir este deschis publicului pentru vizitare, iar accesul este gratuit, dar ghidajele turistice sau tururile organizate, care includ explicații istorice despre personalitățile înmormântate aici, sunt contra cost.
