HomeEroii României moderneAlexandru Ioan Cuza: 203 ani de la nașterea domnitorului Unirii (fotografii rare)

Alexandru Ioan Cuza: 203 ani de la nașterea domnitorului Unirii (fotografii rare)

Alexandru Ioan Cuza
DS TW

Alexandru Ioan Cuza s-a născut pe 20 martie 1820 la Bârlad și a fost fiul ispravnicului Ioan Cuza, proprietar de pământ în județul Fălciu, și al Sultanei, membră a unei familii de origine fanariotă sau genoveză din Constantinopole.

Viitorul domnitor a urmat pensionul francez al lui Victor Cuenin din Iași, acolo unde au învățat și Mihail Kogălniceanu și Vasile Alecsandri, apoi, la vârsta de 14 ani, a fost trimis de părinți la Paris și și-a luat bacalaureatul în litere un an mai târziu, în 1835, diploma fiind semnată de Francois Guizot. Tânărul Cuza a urmat timp de doi ani cursurile Facutății de Drept, dar a abandonat școala, fiind obligat să se întoarcă în țară, unde și-a continut studiile la Academia Mihăileană din Iași.

Alexandru Ioan Cuza

Între noiembrie 1837 – aprilie 1839, s-a aflat din nou la Paris, unde a urmat cursuri în științele războiului și probabil le-a continuat pe cele de drept. Aflat în Franța, a luat contact cu numeroși tineri revoluționari și a adoptat o parte din ideile lor. Revenit în țară, tânărul a devenit ofițer în armata moldovenească ajungând până la rangul de colonel, s-a căsătorește în 1844 cu Elena Rosetti, fiica postelnicului Iordache Rosetti-Solescu și a Ecaterinei, iar patru ani mai târziu, la izbucnirea revoluției pașoptiste, a participat activ la mișcările tinerilor revoluționari. Când Revoluția pașoptistă a fost înfrântă în Moldova, colonelul a fost reținut de oamenii domnitorului Mihail Sturdza, iar tânăra sa soție, Elena, a plecat singură de la Solești spre Galați, pentru a-l întâlni pe consulul britanic Cuninghan, cu care a pus la punct evadarea viitorului domnitor. Elena și Alexandru Ioan au plecat inițial la Cernăuți, apoi au ajuns la Viena și în cele din urmă la Paris, reîntorcându-se în Moldova de-abia după un an, când tronul Moldovei fusese preluat de domnul Grigore Alexandru Ghica.

În 1856, tânărul Cuza a fost numit prefect de Galați, iar doi ani mai târziu a devenit deputat din partea orașului în Divanul ad-hoc de la Iași, fiind la scurt timp desemnat ministru de război în cabinetul caimacanului Anastasie Panu.

Bilele cu care a fost ales Al. I Cuza domnitor

Dimitrie Bolintineanu îl descrie în volumul său, “Viața lui Cuza-Vodă”: “Ca fizic, Alexandru Cuza era un bărbat de statură mijlocie, însă arătos, cu o înfăţişare plăcută şi ademenitoare. Manierele lui erau distinse, ceea ce nu puţin îi ajută în izbânzile sale diplomatice. Când îl atingeai, niciodată nu-ţi rămânea dator cu răspunsul. El era foarte sincer şi prieten adevărat; dar şi către cine nu-i plăcea, se arăta îndată, căci el nu ştia să făţărească. El nu iubea pompa şi arătările exterioare şi făcea foarte puţin caz de ovaţii şi de sărbătoriri, pe care, cele mai de multe ori, le ştia că sunt de comandă. Era nelacom de bani, şi cea mai bună dovadă despre aceasta este că a fost unul din domnii ce au ieşit din domnie, fără să fi făcut avere mare. El însă nici nu avea nevoi prea mari; nu iubea luxul; masa şi traiul său erau cumpătate; avea însă mare plăcere pentru cai frumoşi, cu toate că nu era bun călăreţ. Într-un grad înalt era desvoltat la el simţământul dreptăţii, pe care o recunoştea chiar şi către duşmanii săi. Aşa când apără pe mitropolitul Meletie, care era să fie dat în judecată, pentru că tăgăduise legitimitatea adunării din 1858, când ceru să se recunoască prinţului Grigore M. Sturdza însuşirea de deputat în aceeaşi adunare; când anulează, în afacerea antreprizei şoselei din Galaţi, sechestrul pus pe averea lui Lascar Catargiu care, cu toate aceste, devenise unul din duşmanii lui cei mai rostiţi.”

Trusa cu pistoalele pe care le-a primit de la împăratul Napoleon al III-lea
Interiorul sălii în care Cuza a fost proclamat domnitor

Pe 5 ianuarie 1859, a fost ales domn al Moldovei, iar după câteva zile, pe 24 ianuarie, a urmat alegerea sa pe tronul Valahiei. La București, lucrările Adunării Elective au fost deschise în ziua de 22 ianuarie într-o atmosferă încărcată, clădirea din Dealul Mitropoliei fiind înconjurată de mii de oameni. În noaptea de 23 spre 24 ianuarie, în apartamentul numărul 5 de la Hotel Concordia, aflat pe fosta Uliță Nemțească, membrii Partidei Naționale s-au reunit pentru a găsi o soluție și, pentru prima oară, s-a formulat ideea alegerea lui Cuza ca domn al ambelor Principate, propunerea fiind a lui Dimitrie Ghica.

Alexandru Ioan Cuza

În dimineața de 24 ianuarie, la ora 11.00, lucrările Adunării s-au reluat, iar ziaristul și politicianul Vasile Boerescu a cerut o ședință secretă în cadrul căreia a spus: “A ne uni asupra principiului Unirii este a ne uni asupra persoanei ce reprezintă acest principiu. Această persoană este Alexandru Ioan Cuza, domnul Moldovei! Să ne unim asupra acestui nume și posteritatea ne va binecuvânta, țara ne va întinde mâinile și conștiința noastră va fi împăcată că ne-am împlinit o dorință sfântă”, iar deputații au jurat că vor vota în unanimitate pentru domnul Moldovei.

Imediat rezultatul a fost anunțat mulțimii adunate pe Dealul Mitropoliei. Alexandru Ioan Cuza a sosit la București pe 8 februarie 1859 și a depus jurământul în clădirea Catedralei Mitropolitane, angajându-se să respecte Actul Unirii: ”Jur în numele Preasfintei Treimi și în fața Țării că voi păzi cu sfințenie drepturile și interesele Principatelor Unite; că în toată Domnia mea voi priveghea la respectarea legilor pentru toți și în toate, și că nu voi avea înaintea ochilor mei decât binele și fericirea nației Române. Așa Dumnezeu și confrații mei să-mi fie întru ajutor!”.

“Acest caracter avea, ca toată făptura omenească, şi umbre pe lângă lumină. Era neserios, zeflemist, lua toate lucrurile în uşor şi prea nepăsător de soarta lui, de care însă era legată aceea a poporului pe care domnea. Cuza apoi, deşi foarte inteligent, cuprinzând uşor lucrurile, nu prea iubea munca. Pe de altă parte îi plăcea mult a râde şi a-şi bate joc de acei ce-l înconjurau mai de aproape şi ţinea în seamă, prin o mare simpatie, pe acei ce primeau glumele lui. Aşa se făcu de el lăsă adeseaori trebile pe mânile oamenilor săi de încredere şi de se constitui aşa numita lui camarilă (Librecht, Docan, Pisoschi), tocmai în momentul când el îşi înduşmănise într-un chip aşa de grav mare parte din clasa conducătoare, prin lovitura de stat”.

*** A. D. Xenopol, Literatură și artă română, 1902

Surse:

Dan Berindei, Epoca Unirii, 1979

N.D. Valentineanu, Alegerea, detronarea și înmormântarea lui Cuza-Vodă, 1898

„Prin înălţarea pe tronul lui Ştefan cel Mare s-a reînălţat însăşi naţionalitatea română. Alegându-te pre capul său neamul nostru a voit să răsplătească sângele strămoşilor tăi vărsat pentru libertăţile publice. Alegându-te pre tine domn în ţara noastră, noi am voit să arătăm lumii ceea ce toată ţara doreşte: la legi nouă, om nou…

Fii omul epocii… Ca domn, fii bun, fii blând, fii bun mai ales pentru acei pentru care mai toţi domnii trecuţi au fost nepăsători sau răi!”

MIHAIL KOGĂLNICEANU

 

„Cuza Vodă a fost împresurat de legendă în viaţă încă fiind, şi după moarte a fost înviat la viaţa legendei”.

MIHAIL SADOVEANU

 

Alexandru Ioan Cuza a fost unul „dintre domnii cei mai patrioţi din câţi au fost vreodată în ţările Dunării române”.

MIHAI EMINESCU

 

„Astăzi numele prinţului Cuza este în toate gurile: acest nume este cel mai popular în Europa, el are simpatiile tuturor, el personifică o patrie întreagă vrednică de un mare viitor”.

VASILE ALECSANDRI

 

„A lui iubire de ţară… toată activitatea lui în timpul domniei fusese călăuzită numai de acest din urmă simţâmânt, încît, ca un soare ce apune aruncă razele sale luminatoare asupra întregului tablou al domniei lui şi ne da cheia înţelegerii tuturor străduinţelor sale”.

A. D. XENOPOL

 

„Dacă ar dori cineva să cuprindă într-o formulă marea personalitate a lui Vodă Cuza ar trebui să spună că el a fost un om vrednic de legenda sa și că în jurul său s-a creat o legendă vrednică de dînsul. Acesta este un caz rar în dezvoltarea omenirii”.

NICOLAE IORGA

DS TW
Latest comments
  • Mă bucur de inițiativă dvs. În familiile românești rar se discuta cu tinerii despre evenimentele istorice primordiale interne sau internaționale. Cuza a fost crescut și educat în afara țării, într-o generație internațională progresistă și asta a determinat dorința lui de a rupe lanțurile cu care poporul era imobilizat într-o epocă apusă. Prin asta a deranjat marea nobilime, clerul care au reacționat in consecință, obligândul să abdice. Paguba a fost a țării. Regretul este al nostru.

leave a comment