Născut în Bonțida, lângă Cluj, pe 8 august 1819, Ștefan Emilian și-a făcut studiile liceale la Sibiu, iar după absolvire a obţinut o bursă datorită căreia a plecat la Viena, unde a urmat la Şcoala Politehnică şi Academia Artelor frumoase, pe care le-a încheiat cu mult succes, obţinând premiul I pentru Arhitectură.
Tânărul a luat parte la Revoluţia din 1848 din Transilvania, luptând sub steagul lui Avram Iancu. Fire de artist şi bun cunoscător al muzicii ardeleneşti, a contribuit mult, în perioada în care era profesor la Gimnaziul din Brașov (viitorul Colegiu Național Andrei Șaguna) la răspândirea gustului pentru muzica şi dansurile naționale în Ardeal.
Ștefan Emilian, colaborator al lui Iacob Mureşianu, a compus în 1849 muzica dansului „Romana”, cunoscut în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, iar pe la 1851 a adaptat, tot împreună cu Mureșianu, „Romanul”, un alt dans românesc devenit cunoscut și sub numele “Căluşerul”.
Între anii 1848 – 1858, a organizat reprezentaţii de teatru românesc cu artiști amatori de la Societatea Ardeleană, jucând piesele lui Vasile Alecsandri la Braşov, Sibiu şi împrejurimi, toate reprezentațiile de teatru fiind urmate şi de dansuri populare. Activitatea sa artistică a avut multe efecte în epocă, pentru că s-au format, încetul cu încetul, o mulţime de „Societăţi şi reuniuni de cântări”, care ofereau spectacole de teatru, cântece şi dansuri naționale în scopuri de binefacere.
În anul 1858, Ştefan Emilian a fost chemat în Moldova, fiind numit de caimacamul Nicolae Vogoride profesor de geometrie descriptivă şi desen la clasele superioare ale Academiei Mihăilene, cu îndatorirea de a preda şi la Şcoala reală. Era epoca în care principatele încă neunite și aflate sub influență fanariotă făceau apel la cultura apuseană a profesorilor ardeleni.
Cu sprijinul lui Simion Bărnuțiu, Ştefan Emilian și Ion Popp, pe 26 octombrie 1860 Alexandru Ioan Cuza a fondat la Iași prima universitate românească, Emilian fiind numit profesor de Geometrie descriptivă şi Perspectivă liniară, catedră ce a ocupat-o timp de 32 ani. În afară de cursurile la Universitate, eminentul profesor a predat şi la Şcoala Militară și la Şcoala Tehnică din Iaşi.
“Arhitect academic de Viena și inginer hotarnic”, eminentul dascăl a făcut planurile și a coordonat execuția clădirii Liceului Şaguna din Brașov, a Fabricii de hârtie din Zărneşti, Institutului de Anatomie din Iași, Bisericii Lipovenești, dar a proiectat și multe clădiri particulare.
Cea de-a doua sa soție, Cornelia Emilian, a fost inițiatoarea asociației „Reuniunea femeilor române”, care a organizat la Iași prima școală profesională de fete și cele dintâi cantine școlare din țară. Destoinica doamnă a fost scriitoare, militantă pentru emanciparea femeilor și una dintre susținătoarele subscripției pentru sprijinirea lui Mihai Eminescu în ultima perioadă a vieții poetului.
În vara anului 1899, Ștefan Emilian a fost invitat la Sibiu, pentru a contribui la proiectul Catedralei Mitropolitane. Deşi avea deja vârsta de 80 ani, dascălul a acceptat să lucreze la planurile și execuția lucrării, însă a încetat din viață pe 18 noiembrie acel an.
Ziarul Evenimentul scria la acel moment:
“Ieri dimineață o tristă veste se răspândi în orașul nostru, împrăștiind în inimile tuturor o adâncă jale. Era vestea despre încetarea din viață a venerabilului și iubitului nostru concetățean Ștefan Emilian, care după o grea suferință își dăduse obștescul sfârșit în brațele iubitei sale soții, în hohotul de plâns și jelire al ei și al copiilor săi iubiți.
S-a stins de pe plaiul nostru încă unul din acei prețioși oameni, încă unul din acei care odată ce pășesc în tăinuita veșnicie nu mai lasă în urma lor decât un gol imens și o dureroasă lipsă pe care toți o resimțesc, dar nimeni nu e în stare să o facă să dispară.
Prin moartea lui Ștefan Emilian, țara pierde pe unul din cei mai mari patrioți ai săi, pe unul din acei eroi din timpul Revoluției de la patruzeci și opt, unde Ștefan Emilian a fost comandant al Gardelor Naționale. Școala a pierdut pe una din acele facle luminătoare, căci Ștefan Emilian a fost un eminent profesor care a ajutat mult la deșteptarea și progresul țării noastre.
Născut la 8 August 1819 la Bonțida, în Transilvania, și-a făcut primele studii acolo, iar cele secundare în Sibiu, de unde trece la Viena și urmează Politehnica. Obține premiul I pentru arhitectură în Academia din Viena și după aceasta este numit profesor de matematici la liceul din Brașov. La 1848, ia o parte eroică la Revoluția din Transilvania, unde a fost comandantul Gardelor Naționale. După ce revoluția se liniștește și numele lui străbătu lanțul carpatic laolaltă cu al celorlalți viteji și luminați români, Ștefan Emilian este rugat să vină aici, în Iași, spre a răspindi fraților moldoveni doritori de cultură lumina cunoștințelor și flăcăra patriotismului său.
Și pentru aceasta i se oferă catedra de matematici de la Academia Mihăileană din Iași, pe care o ocupă, iar la inființarea Universității, Ștefan Emilian este numit ca profesor de geometrie descriptivă la Facultatea de științe și totodată ia și catedra de matematici la școala de fii de militari.
Ca arhitect, regretatul Emilian a ajuns să-și formeze un foarte bun renume și de la dânsul rămîn numeroase clădiri ale căror lucrări au fost conduse de el.
Pe lângă toate acestea, numele lui Ștefan Emilian este strâns legat și cu literatura română, căci vie este încă în amintirea tuturor activitatea ce el a desfășurat-o, sprijinind întotdeauna pe tinerii de talent, între care și pe măiastrul nostru Eminescu, căruia, după ieșirea din ospiciul de la Mănăstirea Neamț, el i-a dat ajutorul său și a fost cel înâi inițiator al formării grupului ce deschise liste de subscripții spre a-i înlesni existența în timpul crudei vieți a nenorocitului poet.
Din partea noastră, exprimăm cele mai adânci păreri de rău pentru pierderea prea iubitului nostru Ștefan Emilian, unindu-ne plânsul și regretele cu ale întregii țări care pierde un așa de prețios patriot”.
*** Evenimentul, 19 noiembrie 1899
