Rosa Luxemburg s-a născut pe 5 martie 1871 în Zamosc, o localitate din vecinătatea graniţei ruso-poloneze, și a fost fiică a unui negustor. Familia ei s-a mutat la Varşovia în 1873, iar Rosa a frecventat din 1877 până în 1887 un gimnaziu de fete. Era încă elevă când a aderat, în 1887, la un cerc al Partidului social revoluţionar polonez, al Doilea Proletariat. Pentru a preîntâmpina o arestare din partea poliţiei ţariste, a emigrat în 1889 în Elveţia, studiind inițial la Universitatea din Zürich ştiinţele naturale şi matematica, dar curând s-a orientat spre ştiinţe juridice şi economie politică. Împreună cu revoluţionarii polonezi Leo Jogiches şi Julian Marchlewski, tânăra a organizat, în 1893, Social-democraţia Regatului polonez (începând din 1900 Social-democraţia Regatului polonez şi Lituaniei — S.D.K.P.I.L.) şi tot împreună cu ei a publicat prima revistă social-democrată a mişcării muncitoreşti poloneze, „Sprawa Robotnicza“.
Numită delegată a partidului polonez, Rosa Luxemburg a luat parte la congresele socialiste internaţionale din 1893 (la Zürich) şi 1896 (la Londra). În 1897, și-a luat doctoratul cu o cercetare privind “Dezvoltarea industrială a Poloniei”, a obţinut cetăţenia germană, s-a mutat un an mai târziu în Germania şi a aderat la Partidul Social-Democrat, dar a rămas în strânsă legătură cu mişcarea muncitorească poloneză.
Rosa Luxemburg a sprijinit, în iunie 1898, din însărcinarea prezidiului Partidului social-democrat, lupta electorală pentru Reichstag în Silezia, fiind, în același timp, colaboratoarea organului de presă al social-democraţiei germane, „Die Neue Zeit”.
În septembrie 1898, a fost chemată la Dresda pentru a conduce gazeta „Sächsische Arbeiter-Zeitung”, dar a renunţat la funcţie două luni mai târziu.
Socialista poloneză a fost extrem de activă în mișcările politice ale începutului de secol, a participat la congresele socialiste internaționale, l-a cunoscut pe Lenin, cu care însă a avut o serie de polemici, și și-a continuat cu multă îndârjire activitatea de propagandă. La sfârșitul lunii noiembrie 1905, a călătorit ilegal la Varşovia pentru a mobiliza muncitorii polonezi, dar în martie 1906 a fost arestată de poliţie, fiind încarcerată mai întâi într-o închisoare, apoi trimisă în pavilionul X al fortăreţei din Varşovia. Femeia a fost eliberată în schimbul unei cauţiuni în iunie 1906 şi a primit permisiunea să părăsească Varşovia pentru a-şi îngriji sănătatea.
În august, a plecat în staţiunea balneară finlandeză Kuokkala, aflată nu departe de Sankt Petersburg. Aici s-a întâlnit frecvent cu V. I. Lenin şi cu alţi bolşevici și în aceeași perioadă a redactat broşura “Greva de masă, partidul şi sindicatele”, susținând importanța grevelor politice ca mijloc de luptă revoluţionară a clasei muncitoare.
Un an mai târziu, în octombrie 1907, Rosa Luxemburg a fost numită profesoară de economie politică la şcoala Partidului social-democrat din Berlin, unde a colaborat cu Franz Mehring și Herman Duncker, transformând-o într-un institut de educaţie socialistă.
După declanşarea Primului Război Mondial, s-a ocupat, împreună cu Karl Liebknecht și Clara Zetkin, de constituirea grupului „Spartakus” (Liga Spartachistă), nucleul Partidului Comunist din Germania, și de editarea revistei „Die Internationale“, publicație lunară pentru “practica şi teoria marxismului”, primul organ al stângii germane.
În februarie 1915, Rosa Luxemburg a fost arestată şi întemniţată în închisoarea berlineză pentru femei de pe Barnimstrasse, fiind condamnată la o pedeapsă de un an, conform deciziei unui tribunal din Frankfurt. În perioada detenției, a redactat o lucrare numită “Criza social-democraţiei”, care a apărut, sub pseudonimul Junius, la Zürich şi a fost raspândită ilegal în Germania.
După eliberare, a participat, pe 19 martie 1916, la o conferinţă ilegală a grupului „Spartakus“, iar pe 1 mai 1916 a fost prezentă la demonstraţia pacifistă din Potsdamer Platz din Berlin, organizată de către grupul din care făcea parte, în timpul căreia partenerul ei, Karl Liebknecht, a fost arestat.
Pe 10 iulie 1916, femeia a fost din nou arestată şi întemniţată mai întâi în închisoarea de femei din Berlin de pe Barnimstrasse, apoi în fortăreaţa Wronke la Pozen și mai târziu în închisoarea din Breslau.
Eliberată pe 8 noiembrie 1918, după izbucnirea revoluţiei în Germania, s-a întors la Berlin, iar pe 11 noiembrie a participat la fondarea Asociaţiei „Spartakus” care va deveni, două luni mai târziu, nucleul Partidului Socialist German.
Pe 15 ianuarie 1919, Rosa Luxemburg şi Karl Liebknecht au fost ucişi la Berlin de către Divizia de pușcași a Gărzilor de Cavalerie a Freikorps (divizia Garde-Kavallerie-Schützen). Comandantul grupului militar, căpitanul Waldemar Pabst, și locotenentul Horst von Pflugk-Harttung i-au interogat sub tortură pe cei doi lideri socialiști, apoi au dat ordin să fie executați sumar. Rosa, care avea 47 de ani la acel moment, a fost lovită cu patul puștii de soldatul Otto Runge, apoi a fost împușcată în cap, fie de locotenentul Kurt Vogel, fie de locotenentul Hermann Souchon. Trupul ei a fost aruncat în canalul Landwehr din Berlin.
Tovarășul ei de luptă, Liebknecht, a fost împușcat, cadavrul lui fiind dus la morgă.
Cele două asasinate au provocat un val de violențe în Berlin și în toată Germania, în timpul mișcărilor de represiune fiind uciși mii revoluționari și civili.
La mai bine de patru luni după asasinat, pe 1 iunie 1919, cadavrul Rosei Luxemburg a fost găsit și identificat. Otto Runge a fost condamnat la doi ani de închisoare pentru „tentativă de omor din culpă”, iar locotenentul Vogel la patru luni, pentru că nu raportase decesul. Pabst și Souchon au rămas nepedepsiți, iar primul dintre ei a susținut, într-un interviu acordat revistei germane Der Spiegel în 1962, că doi lideri ai SPD, ministrul Apărării, Gustav Noske, și cancelarul Friedrich Ebert, ar fi comandat asasinatele.
Trupul Rosei Luxemburg a fost depus la cimitirul central Friedrichsfelde din Berlin.
