Carl von Ossietzky s-a născut pe 3 octombrie 1889 la Hamburg și a fost singurul copil al lui Carl Ignatius von Ossietzky, care lucra ca stenograf la biroul unui avocat, și al Rosaliei Pratzka, o femeie foarte credincioasă, care dorea ca fiul ei să devină călugăr. Copilul a fost botezat pe 10 noiembrie 1889 în biserica catolică Kleine Michel din Hamburg, iar de la vârsta de doi ani, după ce tatăl lui a murit, a fost preluat de o mătușă paternă, pentru că mama lui a fost nevoită să muncească la un han. Carl a putut astfel să urmeze cursurile prestigioasei școli Rumbaumsch, iar mai târziu mama lui s-a recăsătorit cu sculptorul Gustav Walther, un bărbat cu vederi social-democrate, care l-a influențat destul de mult pe adolescent.
Cu toate că nu a reușit să-și încheie studiile liceale, tânărul a început o carieră ca jurnalist, a scris despre diverse spectacole de teatru și despre respectarea drepturile femeilor și a fost un critic constant al împăratului german Wilhelm al II-lea, despre care spunea că a introdus militarismul în societatea germană, motiv pentru care, în semn de opoziție, începând cu anul 1913, a început să se definească ca fiind pacifist.
În același an a fost condamnat la închisoare cu suspendare pentru că ar fi criticat public atitudinea înalților oficiali ai armatei germane, bazându-și acuzațiile pe un eveniment la care a fost martor: a văzut cum un locotenent a atacat cu o sabie niște civili pentru că nu l-ar fi salutat suficient de politicos și, din cauza acestei întâmplări, și-a consolidat opiniile critice despre disciplina militară excesivă.
În timpul Primului Război Mondial Ossietzky a fost trimis pe Frontul de Vest, iar experiențele l-au determinat să definească conceptul de război ca fiind “un omor dirijat și organizat” și
mai târziu, în timpul Republicii de la Weimar, a devenit cunoscut ca un susținător al democrației și al pluralismului politic.
Carl von Ossietzky s-a căsătorit în 1913 cu Maud Lichfield-Woods, fiica unui ofițer britanic și a unei prințese indiene, cuplul având o fiică, Rosalinda von Ossietzky-Palm, care a devenit și ea activistă pacifistă.
Într-un articol pe care l-a publicat în ziarul Die Weltbühne, jurnalistul a scris că Ministerul Transporturilor german a constituit o așa-numită “Direcție M” care încearcă să construiască în secret o forță aeriană în colaborare cu Lufthansa, informațiile principale din material fiind publice. Totuși, el a fost condamnat pe 23 noiembrie 1931 la un an și jumătate de închisoare pentru trădare de patrie și spionaj. Fiica sa, Rosalinda von Ossietzky-Palm, a cerut rejudecarea cazului în anii 1980 pentru a-i reabilita memoria, dar sentința inițială de trădare a fost menținută de către Curtea Supremă germană.
În același proces Ossietzky a fost acuzat și pentru faptul că scrisese că “toți soldații sunt niște ucigași”, iar procurorii au susținut că această afirmație e denigratoare pentru armata germană, însă în privința acestui cap de acuzare instanța l-a considerat nevinovat.
Bărbatul a beneficiat de o amnistie pe 22 decembrie 1932, după ce petrecuse 227 de zile în închisoare, timp în care slăbise 10 kg. Prietenii l-au sfătuit să fugă imediat din Germania, dar a refuzat și, din păcate, în anii următori se va dovedi că decizia de a rămâne în țară va însemna o auto-condamnare la moarte.
În noaptea de 28 februarie 1933 clădirea Parlamentului german din Berlin a fost incendiată, el se afla în acel timp la niște prieteni pentru a lua cina, aceștia l-au rugat să rămână peste noapte la ei, însă a decis să se ducă acasă și a doua zi dimineață a fost arestat. Pe 6 aprilie 1933 Ossietzky a fost transferat la lagărul de concentrare Sonnenburg, a fost bătut crunt, apoi a fost pus să-și sape propria groapă și după o săptămână a suferit un prim atac de cord.
În februarie 1934 a fost transferat la lagărul Esterwegen de lângă granița cu Olanda și în acea perioadă mai multe personalități publice precum Albert Einstein, Thomas Mann și Willy Brandt au demarat o campanie publică în speranța că vor determina autoritățile germane să îl elibereze. În octombrie 1935 Crucea Roșie a reușit să trimită un reprezentant, pe medicul Carl Jacob Burckhardt, în lagăr, acesta l-a întâlnit pe deținut și a povestit după aceea că l-a găsit într-o stare fizică extrem de proastă.
Un an mai târziu prizonierul a fost transferat la un spital penitenicar, apoi a fost chemat la o întrevedere cu Hermann Göring, care i-a promis că îl eliberează și îi oferă o pensie pe viață de 550 de mărci pe lună în schimbul unei declarații că nu dorește să-i fie decernat Premiul Nobel pentru Pace (pentru că începuse să se discute despre această opțiune a Comitetului Nobel) și că nu va mai activa ca pacifist împotriva Germaniei, însă Carl von Ossietzky a refuzat ferm orice propunere de a se înțelege cu naziștii. Bărbatul a primit în 1936 Premiul Nobel pentru Pace pentru anul precedent, deși câteva ziare norvegiene conservatoare scriseseră că decizia de a oferi distincția unui deținut este o acțiune anti-germană, chiar urmașii lui Alfred Nobel au depus un protest, iar Regele Haakon al VII-lea a refuzat să participe la ceremonie, ceea ce nu se mai
întâmplase niciodată până atunci. Guvernul german nu i-a permis lui Ossietzky să meargă la Oslo pentru a-și ridica premiul, Joseph Goebbels, ministrul Propagandei, a catalogat decizia Comitetului Nobel ca fiind “o nerușinare”, iar Hitler a interzis oricărui cetățean german să mai accepte vreun astfel de premiu vreodată.
Ossietzky nu a primit banii cuveniți, adică suma de 100.000 de mărci, în schimb a fost vizitat în spital de un ofițer al Wehrmacht-ului, Kurt Wannow, care s-a prezentat ca fiind avocat, și care l-a convins să-i dea o împuternicire pentru a-i aduce el banii. Ofițerul a investit întreaga sumă în hârtii de valoare pe numele unei anume Lotte Lenze, o tânără de 19 ani care lucra la o grădiniță din Berlin. Când a aflat că a fost înșelat, jurnalistul nu a avut nicio reacție, însă medicul lui, Dosquette, i-a împrumutat la scurt timp după aceea o sumă de bani ca să intenteze un proces împotriva celor doi hoți, Kurt Wannow și Lotte Lenze, însă nicio instanță nu i-a făcut dreptate.
Marele pacifist Carl von Ossietzky a murit pe 4 mai 1938 într-un spital din Berlin, în timp ce se afla sub custodia poliției naziste, dar la înmormântarea lui nu au fost prezenți decât văduva Maud Lichfield-Woods, medicul, care îi devenise prieten, însoțit de soția sa, și doi ofițeri din Gestapo.
Soția jurnalistului, ea însăși militantă pentru drepturile omului, a fost internată în timpul războiului într-o clinică de psihiatrie, iar în 1966 a publicat un volum de memorii, “Maud von Ossietzky Explains: a Life Story”. A murit pe 12 mai 1974 la Berlin, iar fiica lor, Rosalinde, a încetat din viață pe 7 februarie 2000 la Stockolm, unde trăise aproape întreaga ei viață.
Sursa:
Berndt W. Wessling, Carl von Ossietzky, Märtyrer für den Frieden, 1989
