Cazul lui Rukhmabai Raut, mireasa-copil datorită căreia vârsta la care era permisă săvârșirea unui act sexual a fost schimbată de la 10 la 12 ani. Rukhmabai a studiat apoi medicina la Londra și s-a întors acasă pentru a le îngriji pe femeile indiene

Rukhmabai Raut s-a născut pe 22 noiembrie 1864 în India, într-o familie marathi. Tatăl ei a murit când fetița avea vârsta de doi ani, iar mama ei doar șaptesprezece ani. La șase ani după moartea soțului, mama, Jayantibai, s-a căsătorit cu medicul Sakharam Arjun, care era un eminent activist social din Bombay. Conform tradiției, recăsătorirea femeilor văduve era permisă doar în interiorul comunității Suthar (a tâmplarilor), castă căreia îi aparținea cuplul.

Doi ani și jumătate mai târziu, Rukhmabai, ajunsă la vârsta de 11 ani, a fost căsătorită cu Dadaji Bhikaji, un văr al tatălui ei vitreg, care era cu opt ani mai mare ca ea. Familiile au convenit, încălcând normele sociale ale epocii, ca băiatul să se mute la familia lui copilei ca Gharjamai, adică tânăr soț susținut de părinții miresei, în scopul ca el să își completeze educația și să “devină un om bun”. La șase luni de la căsătorie, Rukhmabai a ajuns la pubertate și a putut avea loc evenimentul tradițional numit Garbhadhan care însemna desăvârșirea rituală a căsătoriei pentru că tatăl vitreg al fetei, doctorul Sakharam Arjun nu fusese de acord sub nicio formă cu consumarea căsătoriei înainte de acest termen.

Acest lucru l-a nemulțumit pe Bhikaji, care oricum considera încercările familiei tinerei sale soții de a-l educa inutile. După ce mama băiatului a murit, el s-a mutat în casa unchiului matern care l-a încurajat să trăiască o viață fără norme sociale și fără niciun fel de aspirație. În cele din urmă a acumulat datorii pe care spera să le acopere folosind zestrea lui Rukhmabai, dar tânăra fată a refuzat să se mute în casa soțului ei, decizia fiindu-i susținută de tatăl ei vitreg.

În martie 1884, Bhikaji i-a trimis o notificare doctorului Sakharam Arjun cerându-i să o trimită pe Rukhmabai la domiciliul conjugal, dar acesta nu a vrut să treacă peste voința tinerei.

blankÎn 1885, tânărul a solicitat în instanță “restituirea drepturilor conjugale” în celebrul proces “Bhikaji vs. Rukhmabai”, judecătorul Robert Hill Pinhey a spus că nu a găsit niciun precedent în legea hindusă și că nu o poate oblige pe tânăra doamnă să se supună cererii soțului, dar s-a retras la scurt timp din instanță. În 1886, cazul a fost reluat, fiind judecat în timp ce opinia publică susținea că legea nu respectă cu sfințenie obiceiurile hinduse. Dezbaterea publică s-a învârtit în jurul mai multor puncte de dispută – legea hindusă versus cea britanică, reformă din interior versus cea din exterior și păstrarea tradițiilor indiene. Primul recurs împotriva deciziei judecătorului Pinhey a avut loc pe 18 martie 1886, dar sentința inițială a fost confirmată de judecătorul șef Sir Charles Sargent și de judecătorul LH Bayley. Pe 4 martie 1887, la al doilea recurs, judecătorul Farran, folosind interpretări ale legilor hinduse, i-a ordonat lui Rukhmabai să meargă să locuiască cu soțul ei sau, în caz contrar, să ispășească șase luni de închisoare.blank

Tânăra fată a răspuns că preferă să meargă la închisoare decât să se supună verdictului, iar această decizie a provocat revolta societății tradiționale, considerându-se că sfidarea lui Rukhmabai este rezultatul educației britanice pe care o primise și că astfel hinduismul este în pericol.

După ce ultima sentință judecătorească îi fusese defavorabilă confirmând căsătoria, adolescenta a făcut apel la regina Victoria. În presă s-a susținut că regina ar fi anulat blankdecizia tribunalului și astfel căsătoria a fost dizolvată, dar nu există nicio dovadă clară despre intervenția directă a suveranei în acest caz.

În iulie 1888, familia tinerei a ajuns la un acord cu Bhikaji și acesta a renunțat la pretențiile sale asupra lui Rukhmabai pentru plata a două mii de rupii. Bărbatul s-a recăsătorit în 1889, iar Rukhmabai a devenit celebră pentru curajul și determinarea de care a dat dovadă în apărarea drepturilor sale.

Dezbaterile publice legate de acest caz au contribuit la adoptarea legii numite “Age of Consent Act” în 1891, care a schimbat vârsta consimțământului fetelor căsătorite sau necăsătorite pentru săvârșirea unui act sexual de la 10 la 12 ani în India britanică, încălcarea legii fiind considerate viol și pedepsită cu închisoarea.blank

Mai târziu, Rukhmabai a primit sprijin de la doctorița britanică Edith Pechey care lucra atunci la spitalul Cama, care nu numai că a încurajat-o, ci a ajutat la strângerea de fonduri pentru educația ulterioară a fetei. Alți susținători au fost Shivajirao Holkar, care a donat 500 de rupii pentru “demonstrarea curajului de a interveni împotriva tradițiilor”, activiștii Eva și Walter McLaren, Fondul contesei de Dufferin pentru furnizarea de ajutor medical femeilor din India și Adelaide Manning, toți contribuind la fondarea “Comitetului de apărare a lui Rukhmabai”.

blankÎn 1889, Rukhmabai a plecat în Anglia pentru a studia medicina și cinci ani mai târziu, în 1894, a devenit doctor în medicină la London School of Medicine for Women, după ce studiase inițial la Royal Free Hospital. Rukhmabai a fost a doua femeie din India care a primit o diploma de medic și care a și practicat medicina.

În 1895, tânăra s-a întors în țara sa natală și a lucrat ca medic primar la Spitalul de femei din Surat, apoi a profesat la Spitalul de Stat Zenana din Rajkot până la pensionarea sa, în 1929. După ce s-a retras din activitate, a ales să se stabilească la Bombay.blank

În 1904, după moartea fostului ei soț, Bhikaji, Rukhmabai a decis să se îmbrace într-un sari alb, conform tradițiilor hinduse cu privire la văduve.

Rukhmabai a murit pe 25 septembrie 1955, la vârstă de 90 de ani, din cauza unui cancer pulmonar.

Alte articole

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *