Asasinii profesorului Nicolae Iorga, ucis în seara de 27 noiembrie la Strejnic, au fost aceiași indivizi care l-au omorât pe economistul Virgil Madgearu în după-amiaza aceleiași zile. Bărbații au fost identificați la scurt timp după săvârșirea faptelor, dar nu au plătit niciodată pentru crimele lor. În 1941, grupul condus de Traian Boeru, inginer agronom, născut la Hârşova pe 8 mai 1910, fiul lui Gheorghe şi Angela, fost director general al Institutului Naţional al Cooperaţiei, a fost judecat de Tribunalul Militar și condamnat la moarte, dar toți cei cinci vinovați (Tucan Ion, Daca Tudor, Iacobuţă sau Iacobete Ştefan şi Cojocaru Ştefan) fuseseră deja extrași din țară. În alte documente apar numele a încă doi complici, electricianul Ion Albu și Traian Baicu, toți angajați ai INC.
În 1946, în timpul procesului lotului Antonescu, Eugen Cristescu, fostul șef al Serviciului Special de Informații, a declarat despre asasinarea profesorului:
“Acuzator şef Stoican: În ce împrejurări a fost asasinat Nicolae Iorga?
Acuzat Eugen Cristescu: Domnilor, asasinarea lui Alexandru al Serbiei, asasinarea lui Dollfus au fost opera politicii germane, fiindcă aceşti oameni încurcau politica germană. Urma să fie asasinat Nicolae Titulescu şi Regele Belgiei. Însă Nicolae Titulescu a fost foarte bine păzit, şi în ţară şi în străinătate. Totuşi Nicolae Titulescu a suferit politiceşte şi a fost sacrificat tot din cauza Germaniei.
În timpul chestiunii de la Jilava eu am venit la serviciu — fusesem numit directorul Personalului în Ministerul de Interne. A fost un plan general şi n-a fost numai nenorocitul de Nicolae Iorga. A fost un plan general de suprimare a tuturor oamenilor noştri de stat. Şi acest plan mergea până la suveranul statului.
Madgearu a fost mai nenorocit, l-au ridicat de acasă şi nu l-au mai dus la Prefectură, l-au dus direct în pădure şi l-au împuşcat.
Cu Iorga… există dosarul la mine la serviciu cu toate cercetările făcute. Toţi asasinii lui Iorga sunt citați nominal. Există dosarul. Se găsesc toți asasinii în Germania. Există dosarul, cu toate detaliile”.
Un an mai târziu, în 1947, găsim în presa de la București mai multe informații despre asasinii istoricului:
“După cum am anunţat la timp, Traian Boeru, şeful echipei de asasini care au luat viaţa lui Nicolae Iorga şi Virgil Madgearu, a fost arestat în zona americană de ocupaţie din Germania. Această arestare a produs, cum era şi firesc, o deosebită senzaţie în opinia publică.
Din primele relatări sosite din Germania rezultă că, cercetat de către organele speciale de poliţie, Traian Boeru, care la început se ascundea sub masca unui traficant de Bursă neagră, a sfârşit prin a face mărturisiri importante.
Pe baza anchetei preliminare efectuate în această chestiune şi a datelor care se găsesc de mai mult timp la dispoziţia organelor superioare de poliţie, s-a putut reconstitui în mod detailat, filmul tragicelor evenimente din noaptea de 27 Noiembrie 1940.
În acele zile din noiembrie 1940 neliniştea şi nesiguranţa vieţii domnea pretutindeni. Percheziţiile în toiul nopţii deveniseră obişnuite. La fel arestările nejustificate şi brutalităţile vulgare. Poliţia legionară patrona abuzurile din clădirea Prefecturei Poliţiei şi de la sediul de pe Splai; avea puteri nelimitate tolerându-i-se toate abuzurile, ridicările şi încarcerările pe care le executa după un plan precis, care şi-a găsit punctul culminant în zilele de 26, 27 şi 28 Noiembrie.
Traian Boeru, — secretar general al I. N. C. D. O. P.-ului, având şi rang de ajutor de comandant în Poliţia Legionară, a primit sângeroasa misiune de a „executa” pe cei doi oameni de stat.
În ziua de 27 noiembrie, Boeru se prezintă în fruntea unei echipe de cinci asasini, la domiciliul din Bucureşti al profesorului V. Madgearu. Erau orele 14. Fără a pierde timpul, sună şi împinge brutal deoparte pe femeia de serviciu care venise să-i deschidă uşa. Grupul se îndreptă cu zgomot spre sufragerie, unde familia Madgearu lua masa.
Prin uşa întredeschisă, soţii Madgearu văzură cu surprindere şi teamă năvălind în hall un grup de necunoscuţi. Prof. Madgearu le ieşi în cale, urmat de soţia sa.
Sunt membrii Poliţiei Legionare. Traian Boeru se adresează lui Madgearu, cerându-i să-l urmeze la Prefectura Poliţiei ca să dea o declaraţie.
Nu plec cu necunoscuţi. Nu aveţi ordin scris de ridicare, ripostează Madgearu, presimţind pericolul. În acest timp, telefoanele din hall şi din camera alăturată sunt supravegheate. Dorind să aibă o convorbire cu soţia sa, Madgearu este refuzat de către grupul care insistă brutal să pornească.
— Hai odată. Ne grăbim. Avem şi alte treburi, spune Traian Boeru. Câţiva din grup asigură pe Virgil Madgearu, pe onoarea lor de legionari, că va fi acasă peste o oră. Cu toată împotrivirea d-nei Ecaterina Madgearu, care a notat legitimaţiile prezentate, — şi pentru a-şi scuti soţia de scene penibile, Madgearu s-a hotărât brusc:
— Mă duc, fie ce-o fi.
Încadrat între legionari, Madgearu s-a îndreptat spre poarta care era păzită de un „camarad”.
Automobilul cu nr. 6211 B staţiona ceva mai departe pe stradă.
— Haide, urcă.
— Gata?
— Dă-i drumul, răsună ordinul lui Boeru.
În loc de Prefectura Poliţiei, automobilul porneşte spre pădurea Snagov, unde opreşte. Traian Boeru comandă:
— Daţi-l jos. Aduceţi-l după mine!
Pădurarul Chirilă, care a văzut maşina oprindu-se şi grupul intrând în pădure, s-a îndreptat îndată în direcţia în care a auzit împuşcături Ceasul arăta orele 15.30.
Chirilă întâlneşte grupul ieșind din pădure. I se explică că s-a tras în ciori. Prudent, pădurarul își notează numărul automobilului.
— Dă-i drumul, să ajungem repede ordonă din nou Boeru.
Parcurgând din curiozitate drumul grupului, pădurarul descoperă întins pe frunzele uscate un corp omenesc animat de ultimele spasme. Profesorul Madgearu zăcea lovit de 12 gloanţe.
Echipa îşi continuă “misiunea”, la vila Nicolae lorga din Vălenii de Munte. Intrarea se face pe scara de serviciu.
Doamna Ecaterina Iorga se ridică speriată de la biroul la care scria, când uşa camerei sale se deschide brusc şi intră acelaşi grup, cu înfăţişări mai agresive şi mai ameninţătoare. Este ora 17,30.
— Cine sunteţi?, întreabă d-na lorga.
— Poliţia legionară.
— Ce doriţi?
— Am venit să ridicăm pe d. profesor lorga; trebue să dea o declaraţie la Bucureşti.
D-na Ecaterina lorga evită să răspundă ceva. Începe cercetarea camerelor şi a dulapurilor.
— Unde este? Răspundeţi!
Profesorul lorga este descoperit, dezbrăcat şi bolnav, în biroul de lucru de la etaj. Nu s-a putut slabili ce s-a petrecut în birou din cauza repeziciunii cu care s-au succedat faptele, cât şi a emoţiei celor ce asistau.
Peste câteva minute, Nicolae Iorga cobora alături de Traian Boeru, care este de o revoltătoare obrăznicie faţă de cei doi soţi.
Încadrat de legionari, profesorul lorga fu împins spre automobil.
Considerându-şi opera mai importantă decât viaţa, profesorul Iorga se întoarce spre soţia sa:
— Notele, ai grije de ultimele note.
Erau note asupra Istoriei Universale, lucrate până în momentul ridicării.
— Mai repede, ce mai aşteptaţi?, zoreşte Boeru. Ajunși la mașină, comandă:
— Urcă-l lângă şofeur!, în timp ce el se așază alături, de partea cealaltă.
— Plecăm camarade?
— Pornește.
Sunt ultimele fapte precise care se cunosc. De aci se pare că automobilul a oprit în comuna Teișani (lângă Vălenii de Munte). În casa săteanului Victor Enăchescu are loc judecata, în timpul căreia victima este bruscată, lovită și scuipată.
Automobilul este înregistrat, între orele 23—24 noaptea, la bariera Ploiești, îndreptându-se spre Bucuești.
A doua zi, 28 noimbrie, la orele 7,15, cadavrul profesorului Nicolae Iorga este găsit la marginea comunei Strejnicu, la câţiva metri de şoseaua Ploieşti—Strejnicu.
Traian Boeru, arestat de formă, a fost „scăpat” din închisoare şi expediat în Germania, unde a continuat colaborarea cu Mişcarea Legionară. Ceilalţi membri ai „echipei” de asasini au fost identificați: Ioan Tucan, Dacu Tudor, Iacobuţă Ştefan, Cojocaru Ştefan.
Astăzi abia, după șapte ani, arestarea lui Traian Boeru deschide posibilitatea ca asasinul să-și primească pedeapsa meritată”.
*** România liberă, 1947
Traian Boeru fugise din țară la sfârșitul anului 1940, a locuit o vreme în Austria, apoi s-a refugiat în Germania, unde a făcut o mare avere în timpul războiului. Deși, așa cum am văzut, fusese condamnat la moarte în contumacie de autoritățile de la București și chiar arestat în 1947, nu a fost niciodată trimis în România. Se pare că a murit la sfârșitul anilor ’80 la Munchen.
