HomeVizionariiAcademicieniGheorghe Țițeica, unul dintre fondatorii Gazetei matematice

Gheorghe Țițeica, unul dintre fondatorii Gazetei matematice

Gheorghe Țițeica
DS TW

Primul matematician român a cărui operă ştiinţifică a intrat în circuitul universal este profesorul Gheorghe Țițeica, fondatorul şcolii de geometrie.

Țițeica s-a născut la Turnu-Severin, în ziua de 4 octombrie 1873, a urmat cursurile primare în oraşul natal, apoi a devenit elev al Liceului Carol I din Craiova. În 1892, s-a clasat primul la concursul de burse pentru Şcoala Normală Superioară din Bucureşti, apoi a urmat Facultatea de Ştiinţe şi şi-a luat licenţa în matematică în 1895. Anul următor a plecat la Paris pentru un doctorat la Sorbona, fiind admis la École Normale Supérieure. După un an de studii, tânărul şi-a susţinut examenul de licenţă, terminând primul secţia de matematică, iar în următorii doi ani şi-a pregătit doctoratul. Printre profesorii pe care i-a audiat la Paris şi care au avut o influenţă covârşitoare asupra formării sale ca matematician au fost H. Poincaré, E. Goursat, E. Picard şi G. Darboux.

carturesti.ro

Primele lucrări originale ale lui Țițeica, puternic marcate de influenţa maestrului său, G. Darboux, au fost comunicate şi publicate la Academia de Ştiinţe din Paris. După studiile strălucite la Sorbona, matematicianul şi-a susţinut în 1899 teza de doctorat, sub conducerea lui G. Darboux. Mărturiile din epocă arată că era un student de elită, excelent camarad, ordonat şi cumpătat în toate, înarmat cu o excelentă tehnică de cercetare.

În 1900, tânărul a devenit profesor agregat la Catedra de geometrie a Facultăţii de Ştiinţe din Bucureşti, iar în 1903 a fost numit titularul catedrei, rămânând în această poziție timp de 40 ani, cu o autoritate rar întâlnită în epocă. Cursurile sale, riguroase şi pline de eleganţă, erau desosebit de apreciate de studenți. Elevul favorit, Dan Barbilian (poetul Ion Barbu), spunea despre maestrul său: “Am avut curiozitatea să gust, într-o atitudine de aşteptare, lecţiile profesorului Ţiţeica. Le-am cunoscut ca pe nişte clare bătălii. Sub faţa aceasta, mai ales, le iubesc. Însemnătatea acestor lecţii nu-ţi îngăduie însă o prea lungă pasivitate. Scoţi repede hârtia, creionul şi intri în bătălie. Atunci simţi lângă tine o mână sigură, de neîntrecut combatant”.

Opera ştiinţifică a matematicianului român cuprinde 96 de note şi memorii, majoritatea publicate în cele mai prestigioase reviste din Franţa. Academia Română l-a ales încă din 1913 membru activ, iar instituţiile şi organizaţiile internaţionale nu au întârziat să-i ofere numeroase distincţii. La congresele internaţionale de matematică din 1924 (Canada), 1932 (Elveţia) şi 1936 (Norvegia), Ţiţeica a prezidat lucrările secţiei de geometrie.

Colaborator îndelungat al revistei “Gazeta Matematică”, unde a publicat multe articole şi probleme de geometrie, Țițeica este și autorul unei culegeri de probleme de geometrie elementară tipărită în mai multe ediţii.

fashiondays.ro

Profesorul a încetat din viață pe 5 februarie 1939, la vârsta de 66 de ani, și a fost condus pe ultimul drum de zeci de studenți și foști studenți, profesori, academicieni și politicieni.

Ministrul Petre Andrei spunea la funeraliile matematicianului: “Moartea unui om de ştiinţă trezeşte întotdeauna, pe lângă durerea firească, un sentiment de îngrijorare, căci seacă un izvor de energie intelectuală şi dispare o forţă creatoare de valori.

În faţa unei astfel de pierderi îşi face loc în sufletul nostru o îndoială şi începe a stărui un punct de întrebare: ştim sigur ceea ce am pierdut, dar poate nu distingem destul de clar cine va ocupa locul devenit liber. Golul momentan ne îngrijorează.

Gheorghe Țițeica

Personalităţile puternice care creează ştiinţa şi cultura unui neam nu apar atât de des şi nu sunt niciodată prea numeroase. De aceea, încrezători fiind în viitor, nu putem înăbuşi, totuşi, în noi sentimentul de îngrijorare care ne cuprinde în faţa mormântului proaspăt al unui gânditor şi cercetător în ştiinţă.

Profesorul Ţiţeica s-a stins, viaţa lui a încetat, dar nu şi spiritul său, căci „suprafeţele lui Ţiţeica”, minunatul lui studiu, vor continua să trăiască dincolo de ani. El a îmbinat admirabil pasiunea de cercetător îndrăgostit de adevăr cu rolul de profesor, transmiţător al iubirii de muncă şi îndrumător al tinerelor generaţii de muncitori în ogorul ştiinţei. Sub privegherea lui s-au format cei mai mulţi dintre actualii matematicieni distinşi ai ţării noastre, iar „Gazeta Matematica”, printre fondatorii căreia a fost şi el, a făcut pregătirea de specializare a tinerilor încă de pe băncile liceului. Matematicile, ştiinţe formale, abstracte şi aride nu i-au făcut sufletul rece şi uscat, căci el a rămas întotdeauna cald, sensibil la durere şi dornic de dreptate. Iată pentru ce întotdeauna când era vorba de chestiuni mai delicate de obiectivitate desăvârşită, ministerul Educaţiei Naţionale făcea apel la profesorul Ţiţeica, al cărui aviz dat în calitate de membru al Consiliului Permanent era o supremă chezăşie

Dar serviciile aduse ţării de Ţiţeica nu se pot rezuma în câteva exemple de pe tărâmuri diferite. El a întreţinut atmosfera aceea înaltă de ştiinţă, de creaţiune, prin care o naţiune se afirmă în faţa tuturor şi îşi cucereşte locul care i se cuvine în lume. Pentru aceasta, ministerul Educaţiei Naţionale îi mulţumeşte, înclinându-se cu smerenie în faţa rămăşiţelor sale pământeşti şi aşezându-i numele în galeria oamenilor mari cărora patria le rămâne recunoscătoare. Să-i fie ţărâna uşoară!”

Gheorghe Țițeica

Profesorul Octav Onicescu a vorbit din partea Societăţii de Știinţe: „Noi suntem aici, alături de nemângâiata doamnă, nobila tovarăşă a vieţii sale, de îndureraţii săi copii, toţi oameni de ştiinţă, de familia sa întreagă surprinsă de această îndrăzneaţă cucerire a morţii, de colegi şi prieteni, de studenţi ai atâtor generaţii, să plângem încetarea brutală, neînţeleasă, a acelei opere vii de creaţiune continuă, ţesut mereu variat din fire de lumină, de entuziasm de dragoste pentru oameni, de nemărginită încredere în destinele ţării pe care o constituia existenţa pentru noi a lui Gheorghe Țițeica”.

Purtat pe umeri de foştii elevi şi colegi, trupul neînsufleţit al savantului a fost dus spre locul veşnicei odihne în sunetul fanfarelor care ridicau triste acorduri de rugăciuni spre cer.

*** România – Capitala, februarie 1939

DS TW

leave a comment