Igor Stravinsky s-a născut la Oranienbaum, lângă Sankt Petersburg, pe 5 iunie 1882. și şi-a împărţit tinereţea intre studii de pian şi drept. A fost elevul marelui compozitor Rimski-Korsakov, pentru care a compus “Focul de artificii”, dar cariera lui a început cu adevărat atunci când celebrul Diaghilev i-a comandat “Pasărea de foc”, balet inspirat de o poveste rusească, după un scenariu de Fokin.
A urmat “Petrușka”, reprezentată la Paris în 1911, care a avut un succes spectaculos și l-a consacrat definitiv și, după doi ani, “Ritualul primăverii”, în care, inspirat de cântecele populare rusești, a adoptat sistemul polifonal, creație care care a dat prilejul unor controverse pasionante.
La sfârșitul Primului Război Mondial s-a stabilit la Paris, devenind cetățean francez. În acei ani a început perioada neo-clasică a operei sale, reprezentată de baletul “Pulcinella”, “Simfonia pentru instrument de vânt”, dedicată lui Claude Debussy, și “Nunta”. Aproape în fiecare an a compus o nouă operă. “Octuorul” a fost urmat de un “Concert pentru pian”, o “Sonată pentru pian”, de “Oedipus Rex”, într-o versiune de Jean Cocteau, şi de baletul “Apollon Musagete”. Apoi şi-a schimbat genul, în 1933 creând “Persephone”, pe un text de André Gide.
Revista Radiofonia prefața astfel vizita pe care muzicianul a făcut-o la București în 1930:
“Pasărea de foc” este o povestire feerică. Pasărea orbitoare, pe care un boier tânăr, Ivan, a prins-o noaptea, lângă un arbore argintat roagă pe stăpânul său să-i redea libertatea. Lăsându-i o pană în mână, ea fuge radioasă. Atunci avem aurora. Apare un castel misterios, din care ies 13 fete tinere îmbrăcate în alb care informează pe tânărul şi frumosul Ivan că acolo locuieşte uriaşul Katcei, un om rău ce chinuieşte pe călători. Una din prinţese priveşte cu duioşie pe tânărul boier care se simte sedus. Se încinge o horă generală şi se schimbă un sărut. Iată că se face ziuă. Prinţesele trebue să se întoarcă. Ivan, îndrăzneţ, le urmează în grădina fantastică. Asistăm atunci la o simfonie bizară de clopoţei. Stofe, armure, arme şi giuvaieruri scânteiază. Din castel iese o hoardă extraordinară: cavaler, sclave, dansatori, se agită şi deodată se prosternează, căci iată-l venind pe nemuritorul Katcei. Uriaşul se năpusteşte asupra lui Ivan. Tânărul erou este însă ocrotit de pana magică ce i-a lăsat-o pasărea. Chemată, aceasta vine în ajutorul liberatorului ei şi se încinge o horă nebună, până când toţi sunt istoviţi.
Pasărea începe un cântec de leagăn ce cufundă totul într-un somn letargic. Ivan descoperă într-o ascunzătoare oul care adăpostea sufletul uriaşului. O sparge şi atunci Katcei moare. Toţi renasc la bucurie şi libertate”.
Igor Stravinsky, autorul “Păsării de foc” şi al baletului “Petruşka” s-a aflat pentru prima oară în România în februarie 1930. Ziarul Rampa i-a luat un interviu marelui compozitor:
“Deşi rus de origine, fiind născut în gubernia Volinia pe lângă fosta frontieră poloneză, Igor Stravinsky nu mai poate fi socotit în rândul compozitorilor ruşi. A părăsit țara cu douăzeci de ani în urmă şi a locuit multă vreme în Elveţia.
La o ceaşcă de ceai într-un elegant apartament la Athenee Palace, am avut prilejul să stau de vorbă cu Igor Stravinsky. E mic de statură, vioi, sprinten, foarte comunicativ şi pare mult mai tânăr decât vârsta pe care o are în realitate.
Poartă ochelari, fumează ţigară după ţigară şi nu se desparte de pianul Bhuthner decât în tren.
*
Un vraf întreg de partituri risipite pe masă m-a făcut să întreb pe marele compozitor cum lucrează.
— În genere, lucrez la compoziţiile mele numai câteva luni pe an, de obicei când îmi iau repausul obișnuit în vila mea de la Nisa. Când compun, lucrez cu multă asiduitate, toată ziua chiar, când îmi lipsesc ideile. Lucrez orchestrând în același timp, așa că nu sunt obligat să revin decât pentru unele corecturi.
— La ce lucrați actualmente?
— Pregătesc o simfonie care trebuie să fie gata anul viitor pentru a fi executată în prima audiţie cu prilejul cinqucentenarului societăţii Boston Symphony Orchestra. E o compoziţie comandată pentru care am şi semnat un contract. Nu am început încă să lucrez la ea.
— Cum găsiţi de obicei motivele inspirate?
— La început, ca toţi compozitorii, m-am servit ca motive de inspiraţie din teme populare, cum a fost în “Petruşka” unde, de altfel, se şi preia subiectul. Compoziţiile mele nu au un caracter rusesc. Utilizarea unei teme dintr-o ţară nu determină naţionalitatea compozitorului. Pot foarte bine să mă inspir dintr-o melodie auzită aici, fără ca lucrarea să aibă un caracter românesc. Inspiraţia se manifestă altfel decât printre culoare locală. Şi e uneori determinată de limbajul muzical.
Igor Stravinsky are o foarte proastă părere de muzica de jazz.
— Cred că e un gen sfârşit şi care îşi trăeşte o agonie care va mai dura câţiva ani.
Dintre compozitorii moderni, Stravinsky apreciază mult pe Kurt Weil, autorul operei “Drei groschen Oper”, cântată anul trecut la Berlin.
La sfârşit i-am cerut să-mi comunice impresiile sale asupra orchestrei Filarmonicii cu care repetase pentru prima oară în cursul zilei.
— E o orchestră bine disciplinată şi cu elemente de valoare. Toţi membrii orchestrei dau o atenţie deosebită şi pun foarte multa bună voinţă în interpretare.
*** Rampa, 13 februarie 1930
În 1939, la începutul celui de-al Doilea Război Mondial, s-a stabilit în Statele Unite. În 1958, „New York City Ballet“ i-a celebrat a 75-a aniversare prezentând în premieră a 93-a operă stravinskiană, “Agon”. La împlinirea venerabilei vârste de 80 de ani, preşedintele Kennedy a oferit o mare recepţie în onoarea muzicianului. Era anul în care Stravinsky se hotărâse să-şi reducă activitatea. La 84 de ani, însă, continua să lucreze câte 4—5 ore pe zi, iar la 85 de ani, a acceptat, pentru prima dată, să dirijeze o orchestră.
Igor Stravinsky a încetat din viață în urma unui infarct pe 6 aprilie 1971, în apartamentul său din New York, și a fost înmormântat la Veneția, în cimitirul San Michele.
