HomeEroii României moderneLauren Bacall, frumusețea clasică de la Hollywood, avea origini românești

Lauren Bacall, frumusețea clasică de la Hollywood, avea origini românești

DS TW

Lauren Bacall s-a născut pe 16 septembrie 1924 în Bronx și a fost singurul copil al Nataliei Weinstein, o româncă de etnie evreiască născută la Iași care ajunsese pe insula Ellis și apoi primise dreptul de a fi rezident american, și al lui William Perske, și el evreu, ai cărui părinți emigraseră în SUA din orașul Valozhyn, aflat astăzi în actualul Belarus. Familia s-a mutat la scurt timp după nașterea lui Lauren într-o casă pe Bulevardul Ocean Parkway din Brooklyn și, pentru că părinții erau înstăriți, și-au permis să o înscrie pe copilă la Școala pentru fete Highland Manor din Tarrytown, New York, o școală privată cu internat, și apoi la liceul Julia Richman din Manhattan. Cei doi au divorțat când fetița avea vârsta de cinci ani și ulterior Lauren nu și-a mai văzut niciodată tatăl.


În 1941, s-a înscris la cursurile Academiei Americane de Arte Dramatice din New York, unde a fost colegă de clasă cu Kirk Douglas. Tânăra a debutat ca actriță pe Broadway în 1942, la vârsta de 17 ani. În această perioadă a devenit fotomodel, a apărut pe coperta revistelor Harper’s Bazaar, Vogue și Life.

Coperta Harper’s Bazaar i-a atras atenția lui Slim Keith, soția producătorului și regizorului Howard Hawks de la Hollywood, care și-a îndemnat soțul să o cheme la o audiție pentru viitorul lui film, “A avea și a nu avea”.

Chiar la prima întâlnie Hawks a pus-o să semneze un contract pe șapte ani, cu un salariu săptămânal de 100 de dolari, și a început să-i gestioneze cariera. I-a schimbat prenumele în Lauren și din acest moment tânăra a decis să folosească numele de familie „Bacall”, o variantă a numelui de fată al mamei sale.

Slim, soția cineastului, a luat-o sub aripa ei, a învățat-o să se îmbrace elegant, i-a rafinat stilul vestimentar și, la sugestia ei, actrița a început să facă cursuri cu un logoped pentru a-și schimba tonul vocii.

Partenerul din filmul “A avea și a nu avea”, Humphrey Bogart, care era căsătorit la vremea respectivă cu Mayo Methot, i-a devenit iubit chiar în timpul filmărilor, iar după lansarea peliculei actrița a devenit aproape instantaneu o vedetă în adevăratul sens al cuvântului, influențându-și nu doar admiratorii fideli, ci și moda și relațiile de la Hollywood.

Warner Bros a lansat imediat o campanie extinsă de marketing pentru a-i promova imaginea, strategie care a inclus vizita actriței la Clubul Național de Presă din Washington, pe 10 februarie 1945, ocazie cu care a fost făcută celebra fotografie care o înfățișează pe tânăra de 20 de ani stând pe pianul la care cânta vicepreședintele american Harry S. Truman.

Lauren și Bogart s-au căsătorit pe 21 mai 1945, și-au petrecut luna de miere la ferma Malabar din Lucas, Ohio și au avut un mariaj fericit timp de 12 ani, până la moartea prematură a actorului.

După “A avea și a nu avea”, Bacall a fost distribuită alături de Charles Boyer în “Confidential Agent”, apoi în “The Big Sleep”, tot alături de Humphrey Bogart, film care a pus bazele statutului ei de reprezentant de frunte al filmului noir, cu care va fi asociată pentru tot restul carierei.

Actrița a mai apărut cu Bogart în alte două filme: “Dark Passage”, în 1947, și “Key Largo”, în 1948. Lauren Bacall refuza scenariile pe care nu le considera interesante și, prin urmare, și-a câștigat reputația că este dificilă, dar și-a consolidat statutul de star în anii 1950, jucând pe rând în “Bright Leaf” și în “Young Man with a Horn”. A apărut apoi în comedia “How to Marry a Millionaire”, alături de de Marilyn Monroe și Betty Grable, peliculă regizată de regizorul român Jean Negulesco.

La sfârșitul anilor ‘50, Humphrey Bogart s-a îmbolnăvit de cancer esofagian și, când a intrat în faza terminală a bolii, actrița l-a îngrijit cu mult devotament, dar și-a continuat și cariera artistică. A jucat împreună cu Gregory Peck în “Designing Woman”, film care va fi lansat la New York pe 16 mai 1957, la câteva luni după moartea lui Bogart.

După decesul lui Bogie, actrița a avut o relație cu Frank Sinatra, apoi a fost cerută în căsătorie de actorul Jason Robards, cunoscut mai ales pentru rolul din filmul “Once Upon a Time in the West”. Nunta a fost inițial programată pe 16 iunie 1961 la Viena, în Austria, dar planurile au fost abandonate după ce autoritățile austriece au refuzat să încheie mariajul în condițiile în care Robards nu putuse prezenta documentele divorțului anterior, iar Bacall nu a avea certificatul de deces al lui Humphrey Bogart.

Mariajul a fost refuzat și în Las Vegas din aceleași motive și, în cele din urmă, cei doi s-au căsătorit pe 4 iulie 1961 în Mexic. Actrița a divorțat de el în 1969, în principal din cauza alcoolismului bărbatului.

În anii ‘60 și ‘70, actrița și-a rărit aparițiile pe marele ecran. Cele mai cunoscute filme realizate în această perioadă au fost “Cactus Flower”, “Applause” și “Woman of the Year”, “Sex and the Single Girl”, “Harper”, “Murder on the Orient Express”, apoi, în 1981, “The Fan”.

Într-un interviu pe care l-a oferit în 1996, actrița, ajunsă la vârsta de 74 de ani, i-a mărturisit reporterului că a avut o viață norocoasă: „Am avut o căsătorie grozavă, am trei copii mari și patru nepoți. Încă sunt in viață, încă mai pot funcționa, încă mai pot lucra. Înveți doar să faci față la tot ceea ce trebuie să faci față. Mi-am petrecut copilăria în New York, călătorind cu metroul și autobuzele. Și știi ce înveți dacă ești newyorkez? Lumea nu îți datorează absolut nimic”.

Mai târziu, în 2005, într-un interviu pe care i l-a acordat regretatului jurnalist CNN Larry King, Bacall s-a descris ca fiind liberală, adăugând: „a fi liberal este cel mai bun lucru pe care îl poți face pe Pământ”. Actrița Lauren Bacall a murit pe 12 august 2014, cu o lună înainte de a împlini vârsta de 90 de ani, în apartamentul ei din clădirea Upper West Side aflată lângă Central Park, în Manhattan. Cea mai mare parte a averii estimată la 26,6 milioane de dolari a fost împărțită între cei trei copii: Leslie Bogart, Stephen Humphrey Bogart și Sam Robards.

 

 

Galerie foto:

 

DS TW

leave a comment