Liane de Pougy, curtezană, prințesă și călugăriță. Fosta stea de la Folies Bergère a fost căsătorită cu prințul român Georges Ghika

Anne Marie Chassaigne s-a născut pe 2 iulie 1869 la La Flèche, în Franța, fiind fiica ofițerului de cavalerie Pierre Blaise Eugène Chassaigne și a soției acestuia, Aimée Marie Gabrielle Lopez. Copila a fost cea mai mică și singura fată din cei patru copii ai cuplului și va fi educată la mănăstirea Sainte-Anne d’Auray, în Morbihan, unde a intrat în 1878, la vârsta de nouă ani, și a rămas până în 1885.

La vârsta de 16 ani tânăra a fugit cu anume Armand Pourpe, ofițer de marină, cu care a rămas însărcinată și, în cele din urmă a fost nevoită să se căsătorească. Copilul a fost numit Marc Pourpe și mai târziu va spune că Liane a fost “o mamă groaznică”. Mama va spune despre el: “fiul meu era ca o păpușă vie dată unei fetițe” și a mărturisit că ar fi preferat ca bebelușul să fie fată “din cauza rochiilor și a buclelor”. Marc s-a oferit voluntar ca pilot în Primul Război Mondial și va fi ucis pe 2 decembrie 1914 în apropiere de Villers-Brettoneux.

Mariajul cu Armand nu a fost deloc unul fericit, iar ea avea să mărturisească în memoriile sale că soțul a devenit violent încă din noaptea nunții. Se spune că mirele a fost atât de brutal încât i-a lăat semne pe piept în urma bătăilor pentru tot restul vieții. Armand Pourpe avea să fie trimis la post în Toulon, iar Anne-Marie și l-a luat drept amant pe Charles-Marie de Mac-Mahon, al 5-lea marchiz de Éguilly. Când a aflat, Armand Pourpe a spus “că-i va trage un glonț în fund”.

Decisă să-l părăsească, Anne Marie și-a vândut pianul din lemn de trandafir unui tânăr pentru 400 de franci și după o oră se îndrepta spre Paris, lăsându-și copilul acasă. Odată cu eșecul căsniciei sale, Anne Marie a început să se prostitueze și apoi a devenit o mare consumatoare de cocaină și opiu.

La Paris, Anne-Marie a luat lecții de dans sub îndrumarea lui Madame Mariquita și, sub pseudonimul Liane de Pougy, începe o carieră de dansatoare de cabaret și rapid devine una din curtezanele în vogă din capitala Franței.

Se împrietenește cu Sarah Bernhardt, care îi oferă câteva lecții de artă dramatică, dar o face să înțeleagă că nu are talent pentru teatru, sfătuindu-o să “deschidă gura doar pentru a zâmbi”. Îl întâlnește pe Henri Meilhac, un dramaturg septuagenar de success și amator de femei frumoase, care cedează farmecelor ei și o ajută să se angajeze la Folies Bergère. Aici debutează în aprilie 1894 într-o “seară care produce vâlvă”, devine celebră, iar Edmond de Goncourt o va descrie ca fiind “cea mai frumoasă femeie a secolului”.

Printre adoratorii ei se numără Charles de Mac-Mahon, Roman Potocki și tânărul Maurice de Rothschild care îi fac cadouri haine și bijuterii, îi oferă trăsuri și luxul necesar pentru viața unei curtezane.

Pictorul Antonio de La Gandara, cu care a avut o aventură, era un musafir obișnuit al casei unde locuia și aici va realiza în 1903 un tablou de mari dimensiuni reprezentând-o pe frumoasa Liane așezată pe o canapea Louis XV.

La începutul secolului XX, ajunsă la vârsta de 30 de ani, Liane este, conform biografului ei Jean Chalon, una dintre reginele demi-mondene ale Parisului. Bisexuală declarată, ea are iubiți de ambe sexe și relații de dragoste cu alte două curtezane celebre în epocă: Valtesse de La Bigne și Émilienne d’Alençon În 1899 o întâlnește pe americanca Natalie Clifford Barney, o tânără de 23 de ani care va deveni poetă și romancieră despre care va spune: “Nathalie este un dar din cer, o rază luminoasă și subtilă care aurește totul în calea ei”. Aceasta i se prezintă Lianei deghizată în paj florentin, iar ea, surprinsă de atât de multă prospețime și spontaneitate, face o adevărată pasiune pentru tânăra femeie.

În 1898, Liane de Pougy a făcut senzație prin publicarea primului ei roman intitulat “L’insaisissable”, apărut pentru prima dată în serial în cotidianul Gil Blas în iulie. Apoi va publica comedia L’Enlizement și încă cinci romane toate legate de viața unor curtezane, încercând să surprindă ce însemna această meserie în epocă.

În iulie 1904 a apărut la Paris o revistă ilustrată pentru femei, L’Art d’être jolie, pe care o conducea chiar Liane Pougy, tot ea a apărut și pe copertă și a semnat și editorialul primului număr, în care dezvăluia scopul acestei publicații săptămânale: să ghideze femeile în “arta de a fi frumoasă”.

În 1908, la apogeul carierei sale, Liane Pougy, care ajunsese la vârsta de patruzeci de ani, l-a întâlnit cu prințul român Georges Ghika, care era cu cincisprezece ani mai tânăr decât ea și aparținea unei familii nobile, dar nu avea prea mulți bani. Georges era fiul lui Grigore Ghika Graniceru, ministru plenipotențiar al României la Berlin și la Paris și al Mariei Keshko, sora reginei Natalia a Serbiei. Cei doi se căsătoresc pe 8 iunie 1910 la biserica Saint-Philippe-du-Roule, dar familia mirelui refuză să participe la ceremonie, iar a doua zi ziarul New York Times publică pe prima pagină o relatare despre nuntă în care sublinează: “Dat fiind că averea Lianei este infinit superioară, Georges Ghika, marele seigneur, a cerut separarea bunurilor”. Soacra Lianei, prințesa Maria (Marieta), evită orice contact cu Liane Pougy și decide să nu îi mai dea fiului ei nimic din averea familiei.

În 1914, moartea singurului fiu al artistei o va afecta foarte mult, după cum va scrie în jurnalul ei: “Durerea mea cea mai mare, cea care aproape că m-a ucis, m-a făcut să-mi pierd mințile, m-a făcut să stau cincisprezece luni internată într-o casă de sănătate a fost moartea fiului meu, singurul meu copil, aviatorul Marc Pourpe, voluntar în război, care a căzut în luptă pe 2 decembrie 1914, aproape de Villers-Bretonneux”.

Din 1920 ea se împrietenește cu Max Jacob pe care îl primește în casa sa din Roscoff și cu care va coresponda până la moartea scriitorului. La Roscoff vine adesea și Jean Cocteau aducând prieteni cu el. Liane va scrie în jurnalul său: “Cocteau este un vorbitor strălucit, ironic, plin de îndemânare, elegant și copios. Este delicios și foarte anxios, ar putea ucide cu un cuvânt”.

Mariajul cu prințul român este fericit timp de șaisprezece ani, până când Georges Ghika a plecat brusc în iulie 1926 cu o tânără artistă de 23 de ani, “minionă și delicată”, Manon Thiébaut, pe care o duce în România, dar înainte îi propune Lianei, care o plăcea pe tânăra Manon, să trăiască toți trei în aceeași casă, într-o relație deschisă. Ea nu acceptă și pentru a se consola, o cheamă pe fosta ei prietenă Natalie Barney la Paris și formează cu ea și cu prietena acesteia, Mimy Franchetti, un fel de ménage à trois feminin. Amenințat cu divorțul, prințul sfârșește prin a se întoarce la Liane, dar relația lor devine dificilă și haotică.

În 1928, prințesa Ghika s-a împrietenit cu sora Marie-Xavier, maica superioară a azilului Sainte-Agnès din Saint-Martin-le-Vinoux, aflat în apropiere de Grenoble. Obține de la prietenii ei din Paris fonduri pentru întreținerea pensionarilor acestui azil, printre generoșii donatori aflându-se și Coco Chanel. “Gabrielle Chanel a fost spontană și magnific de generoasă”, își amintește Anne-Marie care va rămâne foarte atașată de această operă de binefacere, promițând să aibă grijă de Sainte-Agnès cât de mult poate și exprimându-și dorința de a fi îngropată acolo.

În anii care au urmat, sora Marie-Xavier i-a fost alături prințesei Ghika și a asistat-o în spectaculoasa ei schimbare de traiectorie. Pe 14 august 1943, fosta stea de la Folies Bergère a exprimat jurământul și și-a luat numele de sora Anne-Marie de la Pénitence. Va trăi de acum înainte conform regulilor călugărițelor dominicane.

După moartea soțului ei, Georges Ghika, din cauza unei hemoragii cerebrale, pe 19 aprilie 1945, Anne-Marie s-a instalat la Lausanne unde a transformat o cameră de la hotelul Carlton într-un fel de chilie. Aici a murit pe 26 decembrie 1950, la vârsta de 81 de ani.

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *