AcasăVizionariiScriitoriLucy Maud Montgomery | Povestea unei vieți fantastice

Lucy Maud Montgomery | Povestea unei vieți fantastice

Lucy Maud Montgomery

Lucy Maud Montgomery s-a născut pe 30 noiembrie 1874 la Clifton (acum New London), pe insula canadiană Prince Edward. Mama ei, Clara Woolner, a murit de tuberculoză când fetița avea doar 21 de luni, iar tatăl ei, Hugh John Montgomery, a plasat-o în custodia bunicilor materni. Pentru că a avut o copilărie foarte singuratică, fetița și-a inventat prieteni imaginari și va spune mai târziu că în această perioadă a vieții și-a dezvoltat creativitatea.

Prietenii ei imaginari se numeau Katie Maurice și Lucy Gray și trăiau în „camera zânelor” din spatele bibliotecii din casa bunicilor. În timpul unei slujbe în biserică, micuța Lucy Maud a întrebat-o pe o mătușă unde se află mama ei, iar aceasta a arătat în sus. Fetița a văzut o ușă secretă în tavanul bisericii, ceea ce a făcut-o să se întrebe de ce preotul nu poate să pună o scară pentru ca mama sa să coboare din tavanul bisericii.

În 1887, la vârsta de 13 ani, Lucy Maud scria în jurnalul ei că speră să devină faimoasă, a trimis o poezie unei reviste literare și își imagina că va deveni o mică celebritate locală, dar poemul i-a fost respins, iar ea a suferit îngrozitor.

Lucy Maud Montgomery

După ce și-a terminat studiile, a petrecut anul 1890 cu tatăl ei și mama vitregă, Mary Ann McRae. În acel an a fost publicată prima ei poezie în ziarul Charlottetown The Daily Patriot, apoi în 1893 s-a înscris la cursurile Colegiului Prince of Wales din Charlottetown pentru a deveni profesoară.

Tânăra a lucrat în diferite școli din Insula Prince Edward și, deși nu îi plăcea să predea, meseria i-a oferit timp să scrie. Începând din anul 1897, povestirile ei au fost publicate în diverse reviste și ziare, ajungând la peste 100 de apariții până în 1907.

Lucy Maud Montgomery

În această perioadă, Maud era foarte curtată pentru că devenise deja cunoscută și era și foarte drăguță. După o aventură cu un băiat din Cavendish numit Nate Lockhart, relație care s-a încheiat brusc când ea i-a refuzat cerere în căsătorie, la începutul anilor 1890 începuse să primească avansurile insistente ale profesorului John A. Mustard , dar l-a respins, apoi a avut o relație platonică cu Pritchard, fratele prietenei sei, Laura Pritchard. Scriitoarea a refuzat propunerile de căsătorie care i-au fost făcute succesiv de cei doi bărbați.

În 1897, Lucy Maud Montgomery a primit o altă cerere în căsătorie de la un anume Edwin Simpson și a acceptat oferta logodinsu-se cu el din dorința de a primi „dragoste și protecție”, apoi a avut o aventură scurtă, dar pasională, cu Herman Leard, acesta fiind bărbatul despre care va spune că l-a iubit cel mai mult în viață.

Pe 8 aprilie 1898, tânăra a scris în jurnalul său că trebuie să-i rămână fidelă logodnicului ei, Simpson: „de dragul respectului pentru mine însămi, nu trebuie să mă mai aplec spre niciun fel de aventură cu un alt bărbat”.

În Canada victoriană, sexul premarital era rar întânit pentru femei, deși bărbații necăsătoriți frecventau bordelurile, dar tânăra fusese crescută într-o familie cu principii morale stricte, unde fusese învățată că toți cei calcă strâmb vor arde în Iad pentru totdeauna. În ciuda acestui fapt, ea îl invita adesea pe Leard în dormitor atunci când familia nu era acasă și, deși a refuzat să aibă relații sexuale cu el, pentru că dorea să fie virgină la nuntă, a avut câteva experiențe erotice pasionale.

Pentru că familia și prietenii au considerat că bărbatul nu era „suficient de bun” pentru ea, Maud a rupt relația cu Herman, iar tânărul a murit la scurt timp după aceea din cauza gripei. În 1898, scriitoarea a rupt și logodna cu Simpson și s-a mutat înapoi la Cavendish, unde a locuit cu bunica ei care rămăsese văduvă. Timp de câteva luni între 1901 și 1902, a lucrat în Halifax, po postul de corector pentru ziarele Morning Chronicle și The Daily Echo și a început să scrie primele ei povestiri.

În 1908, Lucy Maud Montgomery a publicat prima dintre ele, Anne de Green Gables, care a avut un succes imediat și va avea numeroase continuări. Cartea a fost publicată în iunie 1908 și până în noiembrie 1909 avea deja șase ediții. La scurt timp după moartea bunicii sale în 1911, tânăra s-a căsătorit cu Ewen Macdonald și cuplul s-a mutat în Ontario, unde bărbatul a preluat funcția de predicator al Bisericii Presbiteriene Sf. Paul din Leaskdale.

Aici va scrie următoarele 11 cărți, în reședința pe care cei doi o primiseră de la biserică, scriitoarea povestind mai târziu că acea casă nu avea nici baie, nici toaletă. Cei doi și-au petrecut luna de miere în Anglia și Scoția, aceasta din urmă fiind un punct special de atracție pentru Lucy Maud, care a descris-o ca „Țara Veche”, țara romantică a castelelor, munților, lacurile și cascadelor.

Lucy Maud Montgomery
Lucy Maud Montgomery și copiii ei

Cuplul a avut trei fii, cel de-al doilea murind în copilărie. În timpul Primului Război Mondial, doamna Montgomery, îngrozită de rapoartele despre invadarea Belgiei în 1914, “violul Belgiei” cum a fost numită de presă maltratarea brutală a civililor belgieni de către trupele germane, a devenit o susținătoare ferventă a efortului de război, văzând lupta ca pe o cruciadă pentru salvarea civilizației și scriind în mod regulat articole în care îndemna bărbații canadieni să se ofere voluntari.

În Leaskdale, ca peste tot în Canada, aveau loc întruniri în care se vorbea despre Kaiserul Wilhelm al II-lea ca despre personificarea răului și li se cerea tinerilor să devină voluntari pentru a lupta pentru Canada, Imperiul Britanic și pentru dreptate, iar scriitoarea a devenit foarte activă în mobilizarea admiratorilor ei.

Într-un eseu din 1915, Lucy Maud Montgomery va scrie: „Războiul este oribil, dar sunt lucruri care sunt și mai oribile, la fel cum există destine mai rele decât moartea”.

Pe 7 octombrie 1915, scriitoarea va aduce pe lume cel de-al treilea copil al său și va intra în depresie după ce a descoperit că nu are lapte matern pentru a-și hrăni fiul. Profund religioasă, va scrie în jurnalul ei: „Cred într-un Dumnezeu care este bun, dar nu omnipotent. Cred și într-un principiu al Răului, egal în putere cu Dumnezeu. Cred că între ei se duce o luptă neîncetată”. Jurnalul scriitoarei demonstrează că era extrem de interesată de evoluția războiului, citea toate știrile și devenise obsedată, chiar dependentă de informațiile despre mersul conflictului.

În 1918, scriitoarea s-a îmbolnăvit de gripă și era aproape să moară în timpul pandemiei care a ucis milioane de oameni din întreaga lume. Pe 1 decembrie 1918 scria în jurnalul ei după o vizită la Toronto: „Toronto începe să fie panicat de izbucnirea teribilei „gripe spaniole”. Farmaciile au fost asediate cu oameni frenetici care caută remedii”, apoi, după ce a fost infectată: „Am stat doar în pat timp de zece zile. Nu m-am simțit niciodată atât de bolnavă sau slăbită”.

Soțul ei, Ewen Macdonald, a refuzat să o ajute la creșterea copiilor sau la treburile casnice, iar scriitoarea a fost aproape de a intra în depresie din cauza comportamentul acestuia, scriind adesea că și-ar fi dorit să se căsătorească cu altcineva.

În această perioadă a vieții, literatura pentru copii a fost marea ei consolare. Începând din 1917, fusese implicată în cinci procese costisitoare cu Louis Coues Page, proprietarul editurii L.C. Page & Company, care a fost considerat una dintre cele mai tiranice figuri ale publicisticii americane pentru că își exploata fără scrupule autorii.

Lucy Maud Montgomery, de exemplu, primea câte 7 cenți la vânzarea fiecărui exemplar din cărțile ei, motiv pentru care a început un conflict de lungă durată cu acesta. La unul dintre procesele care s-a judecat la Boston verosul editor a batjocorit-o în public spunându-i că volumele “Anne” încă se vând bine și l-au făcut milioanar, dar ei nu îi va da niciun cent mai mult.

În 1920, scriitoarea a fost extrem de afectată văzând că în ecranizarea romanului ei, Anne de Green Gables, personajul principal a primit o altă identitate: fata nu mai era din Canada, ci din America. Filmul a mai avut o ecranizare în 1934, dar drepturile de autor nu i-au revenit ei, ci editorului Louis Page.

Până în februarie 1921, Lucy Maud Montgomery a estimat că profitul din vânzarea cărților cu Anne era de aproximativ 100.000 de dolari, dar în acel moment a încetat să mai scrie despre micuța orfană. A continuat însă să creeze, personajele ei fiind tot tinere femei, care vor fi incluse în seriile „Emily” și „Pat”. În acea perioadă fostul ei editor ei a început să o hărțuiască, trimițându-i telegrame în care o acuza că a provocat moartea fratelui lui și întrebând-o dacă este mulțumită de ceea ce ar fi făcut.

În ceea ce privește vânzările cărților, atât în timpul vieții, cât și după moartea ei, Lucy Maud Montgomery este considerată cea mai de succes autoare canadiană din toate timpurile.

Lucy Maud Montgomery

În 1926, familia s-a mutat în Ontario, iar opt ani mai târziu soțul ei, care suferea de depresie, s-a internat într-un sanatoriu din Guelph. După ce a fost externat, un farmacist i-a dat lui Maud o „pastilă albastră” menită să-i trateze depresia bărbatului, dar aceasta conținea, din greșeală, o cantitate mare de insecticid care aproape că l-a ucis. Reverendul Macdonald a devenit deosebit de paranoic după acest incident, iar starea lui de sănătate mintală a continuat să se deterioreze.

Cuplul s-a mutat apoi în Swansea, Ontario, o suburbie a orașului Toronto, cumpărând o casă unde Lucy Maud a continuat să scrie, a revenit la poveștile despre Anne după o pauză de 15 ani și a publicat încă două cărți care au avut imediat succes. La izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial scriitoarea a fost extrem de afectată, mărturisind într-o scrisoare din 1940: „acest coșmar care a fost iar dezlegat… E nedrept că trebuie să trecem din nou prin asta”.

În ultima ei însemnare în jurnal, pe 23 martie 1942, Lucy Maud Montgomery va scrie: „De atunci viața mea a fost iadul, iadul, iadul. Mintea mea a dispărut, lumea a înnebunit. Voi fi împinsă să-mi închei viața. O, Doamne, iartă-mă. Nimeni nu visează la poziția mea îngrozitoare.”

În ultimul an al vieții, scriitoarea a finalizat cea de-a noua carte cu Anne, intitulată “The Blythes Are Quoted”. Manuscrisul a fost trimis editorului chiar în ziua morții ei, dar, din motive inexplicabile, acesta a refuzat să tipărească volumul la momentul respectiv, fiind publicat integral de-abia în octombrie 2009, la mai bine de 67 de ani după ce fusese scrisă.

Pe 24 aprilie 1942, Maud Montgomery a fost găsită decedată în patul ei din casa din Toronto, cauza principală a decesului fiind tromboza coronariană. Cu toate acestea, în septembrie 2008, nepoata ei, Kate Macdonald Butler, a dezvăluit că scriitoarea suferea de depresie și e posibil să-și fi luat viața printr-o supradoză de somnifere.

În timpul vieții sale, Maud Montgomery a publicat douăzeci de romane, peste 500 de povestiri, o autobiografie și o carte de poezie, foarte multe dintre volumele sale fiind publicate și în România.

În Canada există un adevărat cult pentru prolifica scriitoare în memoria căreia a fost înființat un institut de cercetare și un muzeu privat.

 

Vă recomand și:

Selma Lagerlof: “Minunata călătorie a lui Nils Holgersson”

Elizabeth Gaskell, o scriitoare uitată

Coliba unchiului Tom, cartea care a contribuit la abolirea sclaviei

Lucy Maud Montgomery
Niciun comentariu

Lasă un comentariu