“La începutul anilor ‘60, în seri calde de vară, mergeam uneori cu Tudor Vianu la grădina hotelului Continental s-o ascultăm pe Maria Tănase. Ne duceam târziu, atunci cînd clienții se răriseră și când orchestra nu mai cânta decât pentru câteva mese. Vara era pe-atunci caldă și molatică, iar în aer plutea un amestec de miros de salcâm și de praf stins propriu Bucureștilor. Maria își cânta repertoriul cu melancolia pe care i-o dădea maturitatea uriașului său talent. De fiecare dată, apariția ei era inedită și fascinantă: ochi mari de otravă și un trup de o zveltețe juvenilă, în rochii a căror culoare nu mai mi-o amintesc.
Întreaga ei făptură era asemenea unei salamandre mitologice, coborâtă dintr-un basm românesc pe jumătate păgân… Alteori, gândul te ducea la o floare tropicală stranie, cu umbre și miresme violete și verzi. Vocea ei umplea grădina și străbătea, dincolo de gardul neputincios, departe pe Calea Victoriei.
Maria cânta. Maria oficia, cu gravitate și patimă. Prin glasul ei de argint timbrat, cu accente care urcau parcă din străfundul timpului, treceau rând pe rând veselia, batjocura. durerea, voluptatea, iubirea și moartea… Maria te purta în universul ei de dor și nebunie cu economia de mijloace proprie marilor creatori; mâinile ei nu se agitau inutil în ritmul muzicii, ci rămâneau, într-un gest de tandrețe, împreunate in jurul microfonului de care, de altfel, nu ar fi avut nevoie.
Am auzit-o odată pe Maria Tănase cântând la Arenele romane fără mijloacele de amplificare care fabrică reputația cântăreților de azi: era simplă și puternică, precum o eroină antică la Epidaur. Maria Tănase trăia folclorul, iar demersul ei artistic era autentic și nedegradant. Aidoma lui Constantin Brăiloiu, mergea prin sate îndepărtate să culeagă cântece rare, pe care le interpreta apoi cu fidelitatea și rigoarea pe care adevărații interpreți de muzică clasică le au față de Bach sau de Mozart.
Maria decantase folclorul românesc și-i regăsise acel certificat de noblețe pe care creația populară îl poartă cu sine. Cântecul ei, deși se petrecea de cele mai multe ori în mediul trivial al restaurantelor, se înălța ca o adevărată incantație — cântec de jale, de dor, de veselie sau bocet… Ea ridicase folclorul la rangul de mare artă cultă, prin respectul textului și al melodiei originare, prin sobrietatea dicțiunii și lirismul trăirii interioare — însușiri pe care, din păcate, nu le mai regăsim ușor la interpreții de așa-zisă muzică „ușoară” sau „populară”.
Comparabilă în această privință cu Edith Piaf, Maria Tănase dădea cântecului ei o viață autentică, făcând cu adevărat din creația muzicală populară una din expresiile fundamentale ale geniului acestui popor. După ce isprăvea de cîntat, Maria venea la masa noastră. Tudor Vianu o aștepta fascinat de prezența ei, de frumusețea femeii și de arta interpretei. Stăteam de vorbă până la ore târzii ale nopții. Maria își depăna amintiri, își spunea „ofurile” cu o simplitate și cu o franchețe care contrastau adesea cu rafinamentul interpretei.
Era bună, generoasă, impulsivă, copilăroasă și șireată, își apăra meseria împotriva vulgarității și falsificărilor, își ajuta colegii, se cheltuia fără preget, iubind, suferind, sperând, cu acea vitalitate amorală de care numai natura este în stare. Moartea a răpit-o prea de timpuriu, după ce boala îi alterase glasul și chipul.
Ca un ultim omagiu, o mulțime impresionant de mare a condus-a la cimitir pe cea care întruchipase poate cel mai bine dorul și jalea, bucuriile și setea de viață ale oamenilor simpli. Nu știu ca Maria Tănase să figureze în multe enciclopedii sau who’s who-uri. Vocea ei gravă a rămas prizoniera unor discuri și benzi de magnetofon — biete unelte care mai păstrează cu grijă ceea ce mai dăinuie din arta ei unică, fără gest, fără ochi, fără surâs, fără mâini…”
Valentin Lipatti, România literară, mai 1982
Moartea artistei a fost anunțată în publicațiile centrale și locale:
Comitetul de Stat pentru Cultură și Artă, Asociația oamenilor de Artă din Instituțiile Teatrale și Muzicale și Teatrul Satiric Muzical „C. Tănase” anunță cu profundă durere încetarea din viață a artistei emerite Maria Tănase.
Născută în București, în anul 1913, Maria Tănase a fost atrasă de timpuriu de frumusețea cântecului nostru popular pe care l-a slujit cu dragoste și cu o sensibilitate remarcabilă până la sfârșitul vieții sale. Dotată cu calități artistice deosebite, cu o rară capacitate de înțelegere și redare a muzicii populare în tot ceea ce are mai specific, mai pitoresc, mai emoționant, Maria Tănase a ridicat interpretarea cântecului popular românesc la nivelul unei arte de înaltă ținută, contribuind prin puternica ei personalitate la creșterea prestigiului și faimei de care se bucură arta noastră populară în întreaga lume.
Totodată, ea a desfășurat o activitate susținută de culegător, scoțând la iveală și valorificând nenumărate melodii populare, creând ea însăși numeroase cîntece în spirit popular. Prin munca și arta ei, Maria Tănase și-a cîștigat stima, prețuirea și dragostea iubitorilor de muzică, a maselor largi de oameni ai muncii din patria noastră.
Pentru excepționalele sale calități artistice, puse în slujba promovării muzicii populare romînești, statul democrat-popular i-a conferit titlurile de Artistă Emerită și laureată a Premiului de Stat.
Încetarea din viață a Mariei Tănase este o pierdere grea pentru viața muzicală din țara noastră. Amintirea ei va rămâne vie în conștiința tuturor celor care au cunoscut-o.
Comitetul de Stat pentru Cultură și Artă
Asociația Oamenilor de Artă din Instituțiile Teatrale și Muzicale
Teatrul Satiric Muzical „Constantin Tănase”
Comisia pentru organizarea funerariilor comunică următoarele:
Corpul defunctei va fi depus în holul Teatrului Satiric Muzical „C. Tănase” (sala Savoy). Accesul publicului va fi permis luni, 24 iunie, între orele 13-18 și marți, 25 iunie, între orele 9-12.
Cortegiul funerar va pleca din fața Teatrului „C. Tănas’ marți, la ora 13. Înhumarea va avea loc Ia cimitirul Belu, la ora 14.30.
(Scânteia Tineretului, iunie 1963)
În jurul sicriului au făcut de gardă reprezentanți ai Comitetului de Stat pentru Cultură și Artă, Uniunii Compozitorilor, A.T.M. șt altor instituții de artă și cultură. La adunarea de doliu care a avut loc au luat cuvântul compozitorul Gherase Dendrino, în numele Comitetului de Stat pentru Cultură și Artă și al Asociației oamenilor de teatru din instituțiile teatrale și muzicale din R.P.R., Gheorghe Ciobanu, cercetător științific, din partea Institutului de etnografie și folclor al Academiei R. P. Române, artistul poporului Ionel Budișteanu, dirijor al orchestrei de muzică populară „Barbu Lăuțaru“, cântărețul Gică Petrescu, din partea colegilor de la Teatrul satiric muzical „C. Tănase“.
Vorbitorii au relevat calitățile deosebite ale Măriei Tănase, de interpretă, culegătoare de folclor și creatoare a numeroase cântece în spirit popular, puternica ei personalitate, arătând că moartea sa constituie o pierdere grea pentru arta interpretativă românească și viața muzicală din țara noastră. Înhumarea a avut loc la cimitirul Belu.
(Scânteia tineretului, 26 iunie 1963)
