O ÎMPĂRĂTEASĂ ÎN EXIL: Hermine Reuss, cea de-a doua soție a Kaiserului Wilhelm al II-lea, a murit în timp ce se afla sub paza Armatei Roșii

Prințesa Hermine Reuss de Greiz s-a născut pe 17 decembrie 1887 la Greiz, fiind al cincilea copil al lui Heinrich al XXII-lea, prințul Reuss de Greiz și a prințesei Ida Mathilde Adelheid din Schaumburg-Lippe

La moartea prematură a mamei sale, copila a fost trimisă la curtea prințesei Louise a Prusiei, fiica împăratului Wilhelm I, și a soțului ei, Marele Duce Frederic I de Baden, care au crescut-o ca pe fiica lor, dându-i o educație adecvată.

Prințesa Hermine s-a căsătorit pe 7 ianuarie 1907 la Greiz cu prințul Johann George Ludwig Ferdinand August de Schönaich-Carolath și cuplul a avut cinci copii: Hans Georg, Georg Wilhelm, Hermine Caroline, Ferdinand Johann și Henriette Hermine.

În ianuarie 1922, unul dintre fiii prințesei Hermine i-a trimis împăratului german Wilhelm al II-lea, care se afla în exil, urări cu ocazia zilei sale de naștere, iar acesta l-a invitat apoi pe băiat și pe mama sa la Huis Doorn. Wilhelm a găsit-o pe Hermine foarte atractivă și s-a bucurat mult de compania ei. Cei doi aveau multe în comun, ambii fiind văduvi de curând: Hermine de un an și jumătate, iar Wilhelm de doar nouă luni, după ce soția sa, Augusta Viktoria de Schleswig-Holstein a murit la vârsta de 62 de ani, din cauza șocului abdicării kaiserului și al exilului combinat cu eșecul căsniciei fiului ei, Joachim, urmat de sinuciderea acestuia din urmă.

La începutul anului 1922, Wilhelm era hotărât să se căsătorească cu Hermine, în ciuda opoziției din partea susținătorilor lui și a obiecțiilor propriilor copii din prima căsătorie. Fostul împărat avea 63 de ani, iar Hermine avea 34 de ani și s-au căsătorit pe 5 noiembrie 1922 la Doorn.

Medicul lui Wilhelm, Alfred Haehner, a susținut că Hermine s-a căsătorit cu fostul kaiser în speranța că va deveni împărăteasă, dar în scurt timp ea a realizat că acest lucru este nerealizabil. Cu puțin înainte de prima aniversare a nunții cuplului, Haehner a povestit că a fost de față în momentul în care Hermine a spus cât de mult regretă această căsătorie. Totuși, aparent cuplul a avut o viață fericită, în ciuda faptului că cei doi nu au avut copii.

În 1927, Hermine a scris cartea “O împărăteasă în exil: Zilele mele în Doorn”, o relatare a vieții ei de până atunci, în care a vorbit în termeni elogioși despre Kaiser. Ea a avut grijă de administrarea proprietății acestuia, a înființat o organizație de ajutorare a persoanelor defavorizate și a rămas în contact cu cercurile monarhiste și naționaliste, împărtășind antisemitismul soțului ei și fiind însoțitoarea constantă a bătrânului împărat până la moartea acestuia, în 1941.

După moartea lui Wilhelm, Hermine s-a întors în Germania pentru a locui la moșia primului ei soț în Saabor, Silezia de Jos. În timpul ofensivei Vistula-Oder de la începutul anului 1945, aceasta a fugit de armata roșie care avansa în Europa la moșia surorii sale din Rossla, Turingia, iar după finalul celui de-al Doilea Război Mondial a fost ținută sub arest la domiciliu în Frankfurt pe Oder, în zona de ocupație sovietică, iar mai târziu a fost încarcerată în lagărul Paulinenhof.

Pe 7 august 1947, la vârsta de 59 de ani, Hermine a murit brusc din cauza unui atac de cord, în timp ce era sub paza forțelor de ocupație ale Armatei Roșii, într-un mic apartament din Frankfurt.

Prințesa a fost înmormântată în Templul antic al Parcului Sanssouci din Potsdam.

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *