Simion Stoilow, șeful școlii românești de matematică

Născut la București pe 2 septembrie 1887, Simion Stoilow și-a petrecut copilăria la Craiova, unde a terminat școala primară și liceul, având încă din adolescență un spirit inventiv și demonstrând o reală vocație pentru matematică. Mama lui, Olga, făcea parte din distinsa familie Greceanu, iar tatăl, generalui Simion Stoilow, ajuns ofițer pe vremea lui Alexandru Ioan Cuza, a luptat eroic în Războiul de Independență, acoperindu-se de glorie în timpul memorabilului atac asupra Plevnei și, apoi, în cel asupra Smârdanului.

În anul 1910, tânărul Stoilow a obținut licența la Facultatea de științe din Paris, unde și-a continuat apoi pregătirea științifică. Prelegerile celebrilor matematicieni E. Picard, H. Poincaré, E. Goursat, J. Hadamard, E. Borel, H. Lebesgue, despre care a vorbit cu emoție și cu admirație în amintirile sale, au avut un impact hotărâtor asupra proaspătului absolvent. În 1914, după patru ani de cercetare, Simion Stoilow și-a încheiat teza de doctorat despre ecuațiile liniare cu derivate parțiale, dar, din cauza războiului care de-abia începuse, și-a susținut-o în 1916.

În 1919, tânărul matematician a fost numit docent la catedra de analiză matematică a Facultății de științe din Iași, iar în ianuarie 1920 a devenit conferențiar la catedra de algebră superioară. Tot ca docent și conferențiar îl găsim un an mai târziu la catedra de analiză a Facultății de științe din București.

Începând din aprilie 1923 și până în 1939, S. Stoilow a ocupat funcția de profesor titular de teoria funcțiilor și algebră superioară la Facultatea de științe din Cernăuți, al cărei decan a fost între anii 1925 – 1926 și 1932 – 1939. În cei 15 ani, cariera didactică și cea științifică s-au împletit cu spiritul său de neîntrecut organizator: „Consider anii aceștia, o pot spune fără ezitare, ca cei mai rodnici, ca cei mai fructuoși din întreaga mea activitate”.

În anul 1939, Simion Stoilow a revenit la București, la Institutul Politehnic, apoi a numit șef al catedrei de teoria funcțiilor complexe de la Universitate, urmându-i lui Dimitrie Pompeiu.

Marele matematician a încetat din viață pe 4 aprilie 1961, la vârsta de 74 de ani.

„Stoilow nu și-a închipuit niciodată că e conducătorul matematicii românești. Și, fiindcă nu și-a închipuit, a fost”, spunea matematicianul Grigore Moisil despre el, iar Solomon Marcus completa: “Profesorul Stoilow rămâne, așa cum bine l-a definit și profesorul Moisil, matematicianul și dascălul care, tocmai pentru că nu și-a închipuit nici un moment că e conducătorul matematicii românești, a fost, prin opera sa științifică și prin prestigiul câștigat, șeful școlii românești de matematică.

Întrebările, răspunsurile și îndoielile sale se refereau totdeauna la aspecte esențiale, sesiza punctele nevralgice, delicate, își formula criticile pe un ton de observație periferică, nu voia să te oblige să-i dai un răspuns, dar te punea pe gânduri. Semnificativ e faptul că nu a publicat prea mult, dar în opera lui nu există lucruri mediocre, este o operă de esențe a unui savant deosebit de exigent cu sine”.