Ștefan Odobleja, savantul nedreptățit în timpul vieții, a obținut recunoașterea postumă

Modest, uitat şi ignorat multă vreme, aproape necunoscut înainte de cel de-al Doilea Război Mondial şi mult timp după aceea, Ştefan Odobleja s-a născut pe 13 octombrie 1902, în comuna Valea Izvorului din judeţul Mehedinţi, fiind al doilea din cei trei copii ai țăranilor clăcași Maria și Ștefan Odobleja. A urmat liceul la Drobeta- Turnu Severin şi Facultatea de medicină la Bucureşti, foștii colegi descriindu-l ca fiind un tânăr deosebit de înzestrat, pasionat până la absurd de medicină, psihologie şi fizică, petrecându-și permanent timpul în sălile de lectură.

Aflat încă pe băncile facultăţii, Odobleja a devenit un critic al teoriile psihologiei la modă în epocă, promovând o viziune proprie despre actul gândirii, legată de legătura dintre fenomenele fizice şi cele ale sistemului nervos, pe care îl considera asemănător unei maşini electronice.

După terminarea studiilor universitare, a lucrat ca medic militar în mai multe garnizoane din Bucureşti, Brăila, Lugoj şi Drobeta-Turnu Severin, ocupându-se în paralel de cercetare. În această perioadă, doctorul a  publicat o serie de comunicări științifice, printre care ,,Un nou semn de pleurezie“, „Percuţia cordului“ (metoda de diagnosticare bazată pe consonanţa sunetelor), „Percuţia şi fonoscopia ficatului“, iar în 1935 i-a apărut în Franța lucrarea “La Phonoscopie, nouvelle méthode d’exploration clinique“.

În 1938, medicul a publicat la Paris, în limba franceză, o lucrare monumentală în două volume, 880 de pagini în total, „Psychologie consonantiste”. Unică la acea vreme, cartea a stârnit numeroase controverse în lumea științifică, deoarece vorbea despre noțiuni precum mecanizarea gândirii și realizarea gândirii instrumentale, propunând crearea unor “maşini învestite cu memorie logică, apte de a stoca informaţii, de a judeca omeneşte” și explicând că acest tip de inteligenţă artificială va însemna “o creştere considerabilă a randamentului gândirii, a cărei productivitate şi eficacitate se va însuti“.

În perioada celui de-al Doilea Război Mondial, teoriile medicului Odobleja au fost uitate în Europa. Surpriza a venit în 1948, când un grup de cercetători americani au publicat, sub coordonarea lui Norbert Wiener, o lucrare numită „Cibernetica sau control şi comunicaţie la animal şi om“, care, în ciuda faptului că prelua masiv o serie de idei și principii elaborate în volumul doctorului român din 1938, nu îi menționa numele în paginile sale.

Cercetătorul Stelian Bajureanu mărturisea: “Personal, nu sunt de acord — şi n-am să fiu niciodată — cu părerea că Ştefan Odobleja a fost un precursor al ciberneticii. Măcar post-mortem să-i investigăm cu atenţie şi grijă opera şi să-l aşezăm pe locul ce i se cuvine în cultura noastră şi universală. Compatriotul nostru nu e un precursor al ciberneticii, e în realitate primul ei întemeietor, cel ce a descoperit şi formulat legile generale şi universale ale consonanţei, reversibilităţii, circularitatea, feed-back-ul. Oricine îi studiază cu seriozitate „Psihologia consonantistă”, în spiritul drept, obiectiv, nepărtinitor al ştiinţei nu poate să nu le constate şi să nu-i recunoască prioritatea. Şi eu am ajuns la „Psihologia consonantistă”, această lucrare monumentală şi fundamentală de cibernetică, prin intermediul şi datorită revistei „Flacăra“. În 1974 când semnala pentru prima dată numele şi personalitatea lui Ştefan Odobleja îmi terminasem de redactat referatele pentru doctorat. Credeam pe atunci într-o nouă abordare teoretică — personală — a stabilităţii şi calităţii, elaboram criterii noi de calitate şi stabilitate. Ipostazele de la care am pornit se contrazic cu o serie de premise şi concepte ale lui Norbert Wiener. Dintr-o dată aud (citesc) că un om, un român, cu 10 ani înaintea savantului american a scris o Cibernetică. Trebuie să mă duc neapărat să-l cunosc pe acest om, mi-am zis, şi chiar a doua zi am plecat la Severin. (…). A fost una din cele mai frumoase întâmplări pe care le poate trăi un om. I-am fost — şi i-am rămas — şi mi-a fost părtaş de idei, de idei ştiinţifice până în ultimele clipe ale vieţii sale. I-am spus ce descoperiri am făcut în domeniul sistemelor tehnice şi până la urmă mi-am dat seama că nu descoperisem nimic. Ceea ce eu aveam convingerea că e o descoperire proprie, era o observaţie practică, o confirmare practică a ceea ce formulase cu 40 de ani în urmă omul, savantul Ştefan Odobleja”.

Primele articole despre autorul de drept al ciberneticii apăruseră în revista „Tribuna” din Cluj și în „Flacăra”, iar în 1978 Editura „Scrisul românesc” din Craiova a publicat studiul lui Ştefan Odobleja, „Psihologia consonantistică şi cibernetica”, o lucrare polemică în care proba cu argumente paternitatea ciberneticii, dar volumul a apărut postum, la scurt timp după decesul său.

Savantul a murit pe 4 septembrie 1978, din cauza unui cancer pancreatic. Gazetarul Liviu Timbuș, care l-a vizitat în ultimii ani ai vieții sale, mărturisea: “Am avut prilejul de a-l cunoaşte în primăvara anului 1974, când mai multe persoane ne-au semnalat destinul tragic al „Psihologiei consonantiste”. L-am vizitat atunci în unica sa căsuţă, aruncată în hotarul oraşului, şi l-am găsit singur, ca de obicei, bucuros şi nedumerit de prezenţa noastră deloc aşteptată. Era un om mic de statură, amabil şi prietenos, purtând toată vremea în lumina ochilor căldura şi naivitatea dulce a oamenilor predispuşi pentru visare şi meditaţii solitare.

Vorba repezită şi gesturile sale rupte îi trădau excesiva timiditate. Şi, în general, dificultatea de a susţine o conversaţie fluentă în afara problemelor strict ştiinţifice. Tiranizat de foarte timpuriu de ideea lucrărilor sale, Ştefan Odobleja s-a dovedit dintotdeauna inactiv şi neştiutor în diplomaţia vieţii, generos cu alţii şi neatent cu sine însuşi, naiv şi credul, direct şi neprotocolar, tot atâtea trăsături proprii adesea firilor alese, omului de creaţie, închis în laboratorul minţii sale, hărăzit să-şi călăuzească destinul pe pistele accidentate ale ideilor novatoare”.

Memoria savantului român care a devenit post-mortem, în 1990, membru al Academiei Române este păstrată de Fundația Ștefan Odobleja din Drobeta Turnu Severin, înființată în 1999 de fiul său, inginerul Ștefan Odobleja jr.

Surse:

Revista Flacăra (1978 – 1083)

Fundația Ștefan Odobleja din Drobeta Turnu Severin